ICCJ. Decizia nr. 1262/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1262/2007
Dosar nou nr. 7568/39/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, reclamanta SC C.N.C. SA Iaşi a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala Iaşi, la plata sumei de 10.140.000.000 lei despăgubiri civile în urma producerii riscului asigurat, sumă reactulizată cu indicele de inflaţie până la ziua plăţii.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să-i plătească acesteia suma de 10.140.000.000 lei despăgubiri civile, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data achitării sumei, precum şi suma de 174.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în primă instanţă, pârâta a formulat recurs.
Prin Decizia nr. 752 din 09 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea căii de atac „apel" şi nu recurs, excepţie invocată de pârâtă şi a declinat competenţa soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, aceleiaşi instanţe.
Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, prin încheierea nr. 3686 din 16 iunie 2005, a admis cererea de strămutare a soluţionării apelului formulată de pârâtă şi a dispus strămutarea soluţionării apelului, la Curtea de Apel Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 92 din 18 octombrie 2006, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 3.026.937.940 lei (RO,) în loc de 10.140.000.000 lei (ROL) şi a menţinut restul dispozitivului hotărârii. A obligat totodată pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 295.737.500 lei (ROL) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că existenţa celor două elemente: încheierea contractului de asigurare şi producerea riscului asigurat, duc la angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei.
Sub acest aspect, prima instanţă a stabilit corect angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei. Cuantumul sumei acordate a fost stabilit însă în afara prevederilor legale în materie.
În această privinţă, în primul rând, instanţa a ignorat faţă de specificul riscului asigurat, incendiu, dispoziţiile art. 1 din Ordinul nr. 791/1998 privind aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor. Textul prevede expres necesitatea obţinerii avizului PSI în documentaţia tehnică de proiectare şi a autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor P.S.I., în documentaţia tehnică de executare a construcţiilor.
Or, reclamanta nu a obţinut aviz P.S.I., deşi acest lucru i-a fost pus în vedere chiar prin acordul P.S.I. obţinut de la Grupul de Pompieri P. – Neamţ. Cu adresa nr. 564329 din 06 iunie 2006, M.A.I. arată că în legislaţia specifică nici nu este reglementată noţiunea de acord P.S.I.
În aceeaşi măsură, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanţă a ignorat prevederile art. 28 din Legea nr. 136/1995. Acest text stabileşte că în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător diferenţei dintre suma asigurată prevăzută în contract şi valoarea bunului.
Dând eficienţă acestui text de lege a concluzionat că valoarea de asigurare a imobilului, 10.140.000.000 lei este mai mică decât valoarea imobilului la data producerii incendiului (13.501.600.000 lei), cu suma de 2.361.600.000 lei (12.501.600.000 lei – 10.140.000.000 lei = 2.361.600.000 lei). Ca atare, despăgubirea de 5.388.537.940 lei, a fost redusă prin deducerea acestei sume, care conform art. 28 din Legea nr. 136/1995 reprezintă diferenţa dintre valoarea de asigurare a imobilului din contract şi cea a imobilului de la data producerii riscului asigurat, rezultând că pârâta trebuie să răspundă numai în limita sumei de 3.026.937.940 lei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, la data de 20 noiembrie 2006, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pârâta la 13 noiembrie 2006, invocând, în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În cauză, recurenta pârâtă, a invocat, excepţia tardivităţii recursului formulat de recurenta reclamantă.
Referitor la excepţia invocată se constată, în funcţie de data comunicării hotărârii apelate, şi aceea a declarării recursului, că, recursul formulat de recurenta – reclamantă este tardiv formulat încât, în baza art. 137alin. (1) combinat cu art. 301 C. proc. civ., se va admite excepţia şi recursul va fi respins pentru acest motiv, fără a mai fi posibilă analizarea pe fond a criticilor formulate.
Referitor la recursul formulat de pârâtă, se constată că, s-a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii, deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., ignorându-se puterea de lege a obligaţiilor contractuale stabilite prin acordul părţilor cât şi dispoziţiile Legii nr. 136/1995 ce reglementează contractul de asigurare în baza căreia s-a convenit că, răspunderea asigurătorului intră în vigoare la 48 de ore de la obţinerea avizului P.S.I., ceea ce în cauză nu s-a îndeplinit.
Totodată, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzei contractuale privind obligaţia reclamantei de a prezenta avizul P.S.I. şi a pronunţat o hotărâre contradictorie, în condiţiile în care obligaţia reclamantei de a prezenta avizul P.S.I. este o obligaţie sub condiţie suspensivă până la împlinirea căreia asigurarea nu îşi produce efectele, iar instanţa, deşi reţine că actul prezentat de reclamantă numit acord nu are aceeaşi valoare cu avizul P.S.I., se contrazice în motivarea soluţiei atunci când reţine că există totuşi răspundere în limita sumei de 12.501.600.000 lei.
Recursul este fondat.
Din interpretarea clauzei rezultă că, în speţă, naşterea obligaţiei de plată a indeminizaţiei de asigurare de către asigurător este condiţionată de îndeplinirea condiţiei suspensive de obţinere, de către asigurător, a avizului P.S.I. prevăzut de lege, eveniment viitor şi nesigur, dar a cărui eliberare depinde doar de capacitatea intimatei reclamante – asiguratul în cauză, de a lua toate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor potrivit legislaţiei construcţiilor.
Aşa fiind, în cazul în care s-ar fi refuzat eliberarea actului de către autoritatea administrativă şi acest refuz i-ar fi lezat dreptul, acesta se putea adresa instanţei de judecată competente, neputând invoca, în prezenta cauză, că s-a aflat într-o eroare de drept şi că prin eliberarea autorizaţiei de construcţie dar pe baza unui acord P.S.I. s-a acoperit neregularitatea, deoarece ceea ce interesează este dacă şi-a îndeplinit sau nu obligaţia din contractul de asigurare, aşa cum părţile, prin voinţa lor, au stabilit, pentru a putea astfel pretinde, celeilalte părţi, îndeplinirea obligaţiei corelative.
În cauză, este necontestat, iar instanţa de apel a şi reţinut această situaţie, că intimata – reclamantă nu a obţinut avizul P.S.I.
Inconsecventă însă, cu propria reţinere, a considerat că sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii, în anumite limite, deşi ar fi trebuit să considere, faţă de efectele condiţiei suspensive care nu s-a îndeplinit că intimata – reclamantă nu poate cere recurentei pârâte executarea obligaţiei de plată a asigurării chiar dacă s-a produs evenimentul asigurat.
Prin urmare, numai cu încălcarea voinţei părţilor şi interpretarea eronată a obligaţiilor din contract, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii pentru o obligaţie pură şi simplă şi nu afectată de o condiţie suspensivă, pronunţând astfel o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Faţă de cele arătate, criticile formulate şi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., sunt fondate încât, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul recurentei – pârâte va fi admis, iar hotărârile modificate în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantei SC C.N.C. SA Iaşi declarat împotriva deciziei nr. 92 din 18 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Iaşi împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică în sensul că admite apelul formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1266/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1244/2007. Comercial → |
|---|
