ICCJ. Decizia nr. 200/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 200/2007
Dosar nr. 5346/1/2006
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 6852/CCA/2005, reclamantul I.J. Argeş a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SA Ploieşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.639.222.900 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din dotarea reclamantului, pentru transportul efectivelor în vederea îndeplinirii misiunii de pază militară, în perioada 1 ianuarie 2003 – 15 mai 2004.
Prin sentinţa nr. 512 din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acestuia suma de 163.922,29 RON contravaloare cheltuieli de transport.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din contractul de prestări de servicii de pază şi intervenţie nr. S/560139 din 29 mai 2002, foile de parcurs depuse la dosar şi facturile fiscale a rezultat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de dotare a personalului de pază cu mijloace de transport necesare deplasării efectivelor de jandarmi la obiectivele pe care le aveau în pază, acest lucru fiind făcut de reclamant, aşa încât, faţă de neîndeplinirea obligaţiei de către pârâtă, acţiunea reclamantului pentru suportarea de către aceasta a costului dotărilor a fost găsită întemeiată şi admisă, ca atare.
Prin Decizia nr. 30 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în perioada 1 ianuarie 2003 – 15 mai 2004, reclamantul, în vederea executării misiunii de pază a folosit propriile mijloace de transport necesare deplasării efectivelor, valoarea acestora fiind facturată cu factura nr. 151516416 din 1 octombrie 2004 şi refuzată nejustificat la plată de către pârâtă, astfel încât în mod legal instanţa de fond a apreciat că acţiunea este întemeiată; a mai reţinut şi că pârâta nu a făcut o altă probă din care să rezulte că şi-a respectat obligaţiile contractuale de a pune la dispoziţie reclamantului dotările necesare în vederea efectuării serviciilor în bune condiţii.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei curţii de apel şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului, ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, pârâta arată astfel că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a interpretat greşit protocolul nr. 46657/2002, încheiat între Ministerul de Interne şi Ministerul Industriei şi Resurselor şi actul adiţional nr. 1 intervenit la acest protocol, din care rezultă că cheltuielile de funcţionare aferente dotărilor efectivelor de jandarmi se asigură prin contracte de comodat, or, faţă de data prestaţiei de pază nu a existat un contract de comodat, acesta fiind încheiat abia la 26 aprilie 2004.
Mai arată că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), deoarece din contractul nr. S/560139, cu actele adiţionale, nu reiese obligaţia societăţii sale de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din dotarea unităţii militare pentru transportul efectivelor militare în vederea îndeplinirii misiunii de pază şi, de asemenea, că, în mod nelegal instanţele au considerat întemeiate pretenţiile intimatului-reclamant, privind plata contravalorii transportului cu mijloace auto proprii, în condiţiile în care în contractele încheiate între părţi, nu există clauze contractuale prin care societatea sa să-şi fi asumat o astfel de obligaţie.
Recursul nu este fondat.
Referitor la prima critică formulată de pârâtă în recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondată, întrucât instanţa de apel a dat o interpretare corectă protocolului nr. 46657/2002, încheiat între Ministerul de Interne şi Ministerul Industriei şi Resurselor, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1996 privind paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi ale HG nr. 151/2002 privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu obiective de jandarmi.
Astfel, acest protocol, la art. 18 a prevăzut ca părţile semnatare, de comun acord, să asigure în limita disponibilităţilor mijloacele de transport şi comunicaţii pentru începerea activităţii de pază şi intervenţie, la data de 1 iunie 2002 şi în baza acestui act s-a demarat efectiv activitatea de executare a pazei şi intervenţie la conductele magistrale de transport produse petroliere, ţiţei, etan condensat, gazolină şi a echipamentelor şi instalaţiilor aferente acestora pe tronsoanele aflate în administrarea pârâtei SC C. SA. Această prevedere din protocol a fost preluată în contractul de prestări servicii de pază şi intervenţie nr. S/560139 din 28 mai 2002, părţile stipulând la art. 3 alin. (2) că prestaţia de pază va cuprinde cheltuielile de personal şi materiale, la care se adaugă cheltuielile aferente cu dotarea, constând, printre altele şi în mijloace de transport, necesare funcţionării pazei şi intervenţiei, iar la art. 9 lit. m) s-a prevăzut că beneficiarul are obligaţia de a asigura de comun acord cu prestatorul, în limita disponibilităţilor, mijloace de transport necesare efectuării serviciului de pază.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2003, pârâta nu a mai pus la dispoziţie reclamantului mijloace de transport, iar virarea în contul Ministerului de Interne a sumei de aproximativ 30 miliarde lei pentru dotarea unităţilor de jandarmi din ţară nu poate fi reţinută ca o dovadă că prin efectuarea acestei plăţi, pârâta şi-ar fi îndeplinit obligaţia pe care şi-a asumat-o, conform contractului mai sus menţionat, de a pune la dispoziţie reclamantului mijloacele de transport necesare desfăşurării serviciului de pază.
Reclamantul a asigurat el însuşi mijloacele de transport necesare deplasării efectivelor de jandarmi în vederea efectuării misiunii de pază, folosind mijloace proprii de transport, astfel încât, pârâta în calitate de beneficiar al acestor prestaţii, datorează acestuia contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din dotarea proprie.
Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că între părţi nu a existat şi un contract de comodat, aşa cum era prevăzut în protocol, aferent contractului de prestări servicii de pază, în baza căruia reclamantul să-şi poată justifica cheltuielile de transport nu poate fi reţinută în justificarea neîndeplinirii propriilor obligaţii, deoarece pârâta era cea care trebuia să asigure mijloacele de transport, a existat un contract de prestări servicii valabil încheiat iar, pe de altă parte, reclamantul nu putea refuza executarea prestaţiilor de pază motivat de nepunerea la dispoziţie de către pârâtă a mijloacelor de transport necesare, obligaţia sa decurgând şi prin efectul legii, respectiv a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1996 şi HG nr. 151/2002.
Nici criticile formulate în baza prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate deoarece, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, din examinarea clauzelor contractului nr. S/560130 şi a actelor adiţionale, rezultă fără putinţă de tăgadă obligaţia pârâtei de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate reclamantului prin folosirea propriilor mijloace de transport.
Se constată astfel că prin art. II al actului adiţional nr. 1 la protocol s-a prevăzut că Ministerul Industriei şi Resurselor, prin cei doi operatori licenţiaţi, deci şi prin SC C. SA Ploieşti, va asigura completarea dotării efectivelor angajate, începând cu 1 ianuarie 2003, iar prin art. V al actului adiţional nr. 3 la contractul de prestări de servicii şi pază încheiat între părţi s-a stipulat, prin modificările convenite la art. 9 lit. m) din contract, că beneficiarul asigură mijloacele de transport şi suportă, de asemenea cheltuieli de funcţionare pentru mijloacele de transport suplimentare, solicitate de prestator.
Se reţine, prin urmare, analizând actele mai sus arătate, că răspunderea beneficiarului a fost sporită şi nicidecum diminuată, prin modificările ulterioare ce au intervenit în ce priveşte protocolul şi contractul părţilor, astfel încât susţinerile recurentei pârâte privind greşita sa obligare la plata contravalorii cheltuielilor de transport efectuate de reclamant, faţă de cele mai sus menţionate, vor fi respinse ca neîntemeiate.
În consecinţă, întrucât pârâta nu a formulat în recurs nici o critică ce ar justifica desfiinţarea deciziei curţii de apel, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 30 din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 171/2007. Comercial → |
|---|
