ICCJ. Decizia nr. 2390/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2390/2007
Dosar nr. 4303/45/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 3479 din 8 aprilie 2005, reclamantul SC C.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul A.L.D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.448.132.898 lei ROL, reprezentând contravaloarea facturilor de energie termică neachitate pentru perioada februarie 2002-aprilie 2004, a sumei de 2.236.947.231 lei ROL cu titlu de penalităţi de întârziere aferente debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 1902/ E din 2 iunie 2006, Tribunalul Iaşi admite în parte cererea formulată de reclamant şi obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 983.265.586 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de energie termică neachitate pentru perioada februarie 2002 – aprilie 2004 şi suma de 983.265.586 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, aferente aceleiaşi perioade. Debitează pârâtul cu suma de 1300 lei Ron reprezentând diferenţă onorariu expertiză ce va fi virată în contul expertului contabil P.C. la Biroul Local de Expertize Iaşi şi obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.348,135 lei Ron, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut că potrivit principiului obligativităţii aspectelor contractului pentru părţi, consacrat de art. 969 C. civ., pârâul are obligaţia de a achita preţul energiei termice consumate, ce a fost calculat prin raportul de expertiză contabilă precum şi penalităţile de întârziere a căror întindere a fost stabilită de părţi prin contract.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului că, la calcului debitului a fost avută în vedere de către reclamant şi energia consumată pentru scara C a blocului G s-a constatat că pentru perioada februarie 2002 – aprilie 2004, scara C a blocului G nu a fost inclusă ca aparţinând A.L.D., aceasa fiind atât concluzia raportului de expertiză, cât şi a celor arătate de pârât în obiecţiunile formulate, în sensul că această scară a făcut parte din Asociaţia de Locatari a blocului A până la 2 februarie 1988.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 114 din 11 decembrie 2006, a respins apelul formulat de SC C.I. SA împotriva sentinţei civile nr. 1902/ E din 2 iunie 2006 a Tribunalul Iaşi pe care o păstrează. Anulează ca netimbrat apelul formulat de A.L.D. împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o păstrează.
Instanţa de apel a reţinut că obligaţiile părţilor sunt cu privire la contractul nr. 1860 prin care R.A.D.E.T. al cărui activ şi pasiv au fost preluate ca urmare a fuziunii prin absorbţie de către C.E.T. SA IAŞI, s-a obligat să furnizeze pârâtului energia termică în vederea întârzierii şi apei termice menajere, iar aceasta din urmă obligându-se conform art. 9 şi 13 din contract să plătească la timp contravaloarea energiei consumate iar în caz că nu o vor face, urma să perceapă o majorare a facturii de 0,2 pe zi întârziere începând cu a 31-a zi până la achitarea integrală a facturii.
Conform art. 969 C. civ., contractul este legea părţilor, încât corelativ obligaţiei respectate de reclamant, pârâtul are obligaţia achitării preţului, care a fost calculat prin raportul de expertiză, necontestat de pârât. A contestat doar o perioadă ce nu a făcut obiectul expertizei (nu a constituit un obiectiv) cuprinsă între 1 noiembrie 1984 - 31 martie 2002 şi nu s-a ţinut seama că până la 2 februarie 1998 Scara C a blocului G a făcut parte din A.L. A, obiecţie irelevantă, întrucât în discuţie este perioada februarie 2002 – aprilie 2004.
Reclamanta SC C.E.T. IAŞI SA a declarat recurs împotriva deciziei nr. 114 din 11 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că suma totală a penalităţilor solicitate a fost calculată potrivit facturilor emise în perioada 2002-2004, cât şi a plăţilor făcute până în prezent.
Se precizează în continuare că soldul asociaţiei este compus din mai multe facturi care au termene de scadenţă diferite, iar cuantumul penalităţilor calculate pentru fiecare factură în parte nu depăşeşte valoarea facturii asupra căreia s-a calculat.
În mod greşit instanţa a reţinut faptul că odată debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată fiind diminuat de achitarea lui parţială şi penalităţile urmează acelaşi regim.
Recursul este nefondat.
Susţinerile recurentei sunt apărări de fond ce au fost avute în vedere de instanţa de prim grad, neconstituind niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Afirmaţia generală că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, nu este suficientă, atât timp cât recurenta nu şi-a sprijinit recursul pel cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Privitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea de fapt în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E.T. SA IAŞI împotriva deciziei nr. 114 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E.T. SA IAŞI împotriva deciziei nr. 114 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2391/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2389/2007. Comercial → |
|---|
