ICCJ. Decizia nr. 2391/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2391/2007
Dosar nr. 7273/54/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 214/ C din 4 octombrie 2005, Judecătoria Caracal a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Olt, apreciind că în cauză este vorba despre o cerere în materie comercială, neevaluabilă în bani, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 6930/COM/2005.
Prin sentinţa nr. 249 din 12 aprilie 2006, Tribunalul Olt a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante SC F. OLT SA invocată de reclamanta-pârâtă SC M. SRL CARACAL ca neîntemeiată; a admis cererea reclamantei-pârâte SC M. SRL CARACAL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC F. OLT SA şi a constatat nulitatea convenţiei intitulată „contract de vânzare-cumpărare" din 27 octombrie 1997, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea preţului reactualizat şi restituirea imobilului; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC F. OLT SA ca neîntemeiată; a obligat pârâta-reclamantă la 4.630.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pentru imobilul în suprafaţă de 111,3 mp, pentru care a fost încheiată convenţia de vânzare-cumpărare din 27 octombrie 1997 pârâta-reclamantă nu posedă titlu de proprietate, convenţia fiind lovită astfel de nulitate.
Cu privire la cererea reconvenţională s-a reţinut că nu a fost dovedită.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen, reclamanta-pârâtă SC M. SRL CARACAL şi pârâta-reclamantă SC F. OLT SA şi prin Decizia nr. 223 din 6 noiembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins apelul declarat de pârâta-reclamantă SC F. OLT SA; a admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă SC M. SRL CARACAL, a schimbat sentinţa nr. 249 din 12 aprilie 2006 a Tribunalului Olt în sensul obligării pârâtei-reclamante către reclamanta-pârâtă la 1819,52 RON cheltuieli de judecată şi menţinerii restului dispoziţilor sentinţe; a obligat apelanta-pârâtă către apelanta reclamantă la plata sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată achitate în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte apelul pârâtei-reclamante că este nefondat întrucât actul juridic este nul absolut în baza art. 948 C. civ., pe ideea de cauză ilicită şi imorală, părţile înţelegând ca proprietatea să fie strămutată de îndată asupra cumpărătorului; că în mod greşit s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de reclamanta-pârâtă întrucât pretenţiile pârâtei nu derivă din acelaşi raport juridic.
Referitor la apelul reclamantei-pârâte, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a încălcat prevederile art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., micşorând nejustificat cheltuielile de judecată pe care apelanta-reclamantă a dovedit că le-a făcut.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta-reclamantă SC F. OLT invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de pârâta-reclamantă şi pe cale de consecinţă modificarea sentinţei primei instanţe în sensul admiterii cererii reconvenţionale.
În dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs s-a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la cererea reconvenţională este nelegală întrucât pretenţiile derivă din acelaşi raport juridic născut între părţi, reclamanta-pârâtă prin răspunsul la interogatoriu recunoscând că suprafaţa de 111,3 mp a fost iniţial închiriată şi că această parte a imobilului a fost folosită începând cu anul 1994.
Intimata SC M. SRL CARACAL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC F. OLT SA pentru următoarele considerente.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, instanţa de apel aplicând corect în raport de starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs dispoziţiile, art. 7205 C. proc. civ.
Deşi recurenta a făcut trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 9, criticile aşa cum au fost inserate vizează modul de apreciere al probelor existente în dosar, recurenta fiind nemulţumită de modul în care a apreciat instanţa.
Din acest punct de vedere criticile vizează o greşeală de fapt ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, deci aspecte legate de netemeinicia hotărârii recurate.
Or, în condiţiile abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu mai există temei legal pentru cenzurarea în recurs a aspectelor menţionate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii recurate.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta-reclamantă SC F. OLT SA urmează a fi respins ca nefondat.
Faţă de culpa procesuală a recurentei în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta către intimată la 7.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. OLT SLATINA împotriva deciziei nr. 223 din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, sSecţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2393/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2390/2007. Comercial → |
---|