ICCJ. Decizia nr. 2507/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2507/2007
Dosar nr. 20944/3/2006
Şedinţa publică din 22 iunie 2007
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8303 din 13 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a respins excepţia de necompetenţă materială teritorială şi funcţională, ca neîntemeiată, a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii formulată de reclamanta C.J. împotriva pârâtei SC B.E.A. SRL şi ca urmare s-a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu s-a realizat concilierea prealabilă în condiţiile cerute de art. 7201 C. proc. civ. Potrivit tribunalului prin adresa din 2 septembrie 2004 reclamanta a invitat-o pe pârâtă la concilierea directă solicitându-i chirie, în timp ce prin cererea de chemare în judecată a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă calculată pe perioada 1 martie 2003 – 1 martie 2006, temeiul şi perioada pentru care s-a solicitat suma în litigiu fiind diferit de cel din adresa cu data de 2 septembrie 2004.
Recurenta a apelat sentinţa primei instanţe, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 86 din 7 februarie 2007, a admis apelul declarat de C.J., a desfiinţat sentinţa nr. 8303 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a trimis cauza pentru judecarea litigiului în fond. Potrivit Curţii, finalitatea procedurii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., s-a realizat întrucât părţile au încercat rezolvarea amiabilă a litigiului fără să ajungă la un punct de vedere comun. A mai reţinut că pârâta nu a suferit nicio vătămare prin faptul că notificarea i-a fost adresată la 2 septembrie 2004 iar acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 27 februarie 2006.
Împotriva deciziei comerciale nr. 86/2007 a declarat recurs, pârâta SC B.E.A. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 4, 5 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel şi în fond menţinerea sentinţei pronunţată de tribunal. În susţinerea motivelor recurenta a arătat că:
- Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât în locul textelor de lege a aplicat principii specifice dreptului comercial.
- Pornind de la inexistenţa unui raport convenţional, a unui contract care să genereze drepturi şi obligaţii, reclamanta trebuia să respecte prevederile art. 7201 C. proc. civ.
- Esenţa motivării instanţei de apel constă în aplicarea principiului celerităţii în detrimentul principiului formalismului, întrucât a considerat că somaţia reclamantei emisă în septembrie 2004 constituie o dovadă a parcurgerii etapei obligatorii a concilierii directe. Între momentul somaţiei şi data introducerii acţiunii, reclamanta s-a plasat într-o totală inactivitate astfel că principiul celerităţii a fost deliberat ignorat de intimată care prin hotărârea pronunţată profită de efectele propriei sale culpe.
- Procedura concilierii nu poate fi considerată act de procedură astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
- Necomunicarea temeiului juridic al pretenţiilor sale în faza prealabilă a fost considerată ca o renunţare la pretenţiile iniţial formulate cu privire la chiria pentru spaţiul comercial astfel că prejudiciul său este prezumat a exista potrivit dispoziţiilor legale care instituie procedura prealabilă a concilierii directe.
Recursul este nefondat.
1. Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, art. 304 (4) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv recurenta a distins între două etape în legătură cu soluţionarea litigiilor comerciale, fiecare dintre acestea având o reglementare proprie. Între etapa prealabilă sesizării instanţei şi cea de judecată, potrivit recurentei există cerinţe legale proprii care nu se pot înlocui cu principii de drept.
- Critica nu poate fi primită întrucât în cauză instanţa nu a săvârşit „un exces de putere" prin depăşirea limitelor şi prerogativelor conferite autorităţii judecătoreşti aşa cum s-a consacrat de constituţie sau de o lege organică. Aplicarea unui text de lege unei chestiuni concrete este de atributul instanţei iar argumenteleaduse de Curtea de apel în sprijinul ideii că intimata a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, nu constituie imixtiune în atribuţiile altei puteri.
- Aprecierile în legătură cu finalitatea textului art. 7201 C. proc. civ., urmărită de legiuitor nu constituie o nesocotire a dispoziţiilor legale sau o înlocuire a acestora cu principii de drept în detrimentul legii. Este lipsită de relevanţă pentru examinarea „etapei prealabile" la care s-a referit recurenta, împrejurarea că între părţi au existat discuţii în legătură cu încheierea unui contract de închiriere care să genereze drepturi şi obligaţii întrucât această chestiune a naşterii raporturilor juridice în măsura în care părţile nu s-au înţeles anterior introducerii acţiunii se examinează de instanţă.
2. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Critica este nefondată. Instanţa de apel nu s-a referit la art. 105 C. proc. civ., atunci când a reţinut că recurenta nu a fost vătămată în drepturile sale în legătură cu introducerea acţiunii după doi ani de la formularea notificării de plată. Recurenta însăşi a afirmat că inactivitatea intimatei a fost considerată renunţare la pretenţiile iniţial formulate cu privire la chirie. Lipsa vătămării a fost apreciată de instanţa de apel în raport cu faptul că între momentul convocării la conciliere şi introducerea acţiunii a existat timp suficient pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.
Potrivit recurentei prejudiciul său este prezumat a exista prin dispoziţiile care instituie procedura prealabilă a concilierii directe.
Susţinerea nu va fi reţinută întrucât din dispoziţiile care reglementează concilierea directă nu rezultă că legiuitorul a urmărit să instituie o astfel de prezumţie în favoarea debitorului. Mai mult recurenta nu poate invoca în favoarea sa faptul că nu a dat curs convocării în vederea soluţionării amiabile a diferendului privind plata unei sume de bani.
- Având în vedere că legea nu stabileşte un termen pentru sesizarea instanţei după ce s-a urmat procedura concilierii nu se poate reţine susţinerea potrivit căreia aceasta ar fi pus-o pe recurentă în situaţia de a considera că intimata reclamantă a renunţat la pretenţii. Această concluzie se bazează pe scopul urmărit prin concilierea directă, acela de a rezolva amiabil diferendul şi nu de a-l pune pe reclamant în situaţia de a renunţa la urmărirea drepturilor sale faţă de partea adversă.
- Recurenta nu se află în situaţia de a-i fi primită critica privind neefectuarea unei concilieri reale câtă vreme aşa cum s-a arătat mai sus aceasta nu a dat curs convocării la conciliere.
Concilierea directă este reglementată de Cap. XIV C. proc. civ., care conţine regulile în baza cărora părţile unui conflict patrimonial procedează la soluţionarea pe cale amiabilă a acelui conflict. Prin reglementarea amănunţită a modului de realizare, concilierea este o procedură prealabilă şi o condiţie a exercitării dreptului la acţiune în materie comercială.
- Este corectă afirmaţia recurentei că această procedură nu se încadrează în prevederile art. 82 – art. 86 C. proc. civ., întrucât sub aspect procedural, în materie comercială îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 7201 - 72010 C. proc. civ., iar prin art. 7204 alin. (5) se stipulează obligaţia anexării la cererea de chemare în judecată a rezultatului concilierii directe. Este cel puţin contradictorie susţinerea recurentei potrivit căreia concilierea directă nu este o procedură prealabilă câtă vreme în faţa instanţei de fond a opus excepţia privind lipsa procedurii prealabile, tocmai pentru a pune în valoare încălcarea unei norme obligatorii cu scopul de a împiedica judecata de fond . Prin urmare pe calea excepţiei procedurale recurenta a invocat existenţa unei neregularităţi procedurale constând în încălcarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., este nefondat. În esenţă, s-a invocat neparcurgerea etapei obligatorii a concilierii directe şi faptul că instanţa de apel prin dezvoltările teoretice a încălcat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
- Critica este nefondată întrucât nu s-a arătat în concret în ce a constat încălcarea menţionatelor dispoziţii. Ceea ce se poate critica în recurs este soluţia pentru motivul că s-a aplicat greşit legea fie prin extinderea dispoziţiilor la care se referă, fie prin restrângereadomeniului său de aplicare. Niciuna dintre ipoteze nu se regăseşte în susţinerea acestui motiv. În realitate se critică considerentele deciziei şi nu aplicarea legii prin indicarea fiecărei etape prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pentru realizarea concilierii, care ar fi fost nesocotită.
În consecinţă, pentru toate motivele arătate conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 86 din 7 februarie 2007 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2551/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2505/2007. Comercial → |
|---|
