ICCJ. Decizia nr. 2505/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2505/2007
Dosar nr. 1387/1285/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.L.F. a solicitat prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 25 iulie 2005, formulată în contradictoriu cu pârâta SC M.G.E. SRL următoarele:
1) Obligarea pârâtei la plata sumei de 143.014,50 RON reprezentând dividende neîncasate şi cuvenite reclamanta până la data retragerii din societate urmare cesionării părţilor sociale deţinute;
2) Constatarea că datorează pârâtei suma de 24.885,69 lei reprezentând debite restante până la 31 iulie 2004, sumă din care reclamanta a achitat 1866,85 lei;
3) Să se dispună compensarea celor două debite până la concurenţa sumei de 23.018,83 lei împreună cu toate accesoriile bugetare.
Prin sentinţa nr. 1467/ C din data de 25 aprilie 2006, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut din probele administrate, înscrisuri, interogatorii şi expertiză contabilă că reclamantul a fost asociatul unic al societăţii pârâte a cărei denumire era SC L.I. SRL, iar la data de 23 august 2006 şi-a cesionat toate părţile sociale către cesionarii M.V. şi M.G. retrăgându-se din societate. Ca, potrivit actului adiţional întocmit cu ocazia cesiunii, reclamantul s-a obligat să achite societăţii debitele restante la data de 31 iulie 2004, debite individualizate prin actul de control încheiat de organele fiscale la 9 iulie 2006 precum şi toate obligaţiile de natură salarială.
Totodată, instanţa reţine că anterior cesiunii respectiv la data de 1 aprilie 2004, reclamantul în calitate de unic asociat a adoptat o hotărâre a adunării generale prin care a stabilit că profitul net aferent anilor 2002 - 2003 în sumă de 1.543.814.704 lei vechi se repartizează integral ca dividende.
În raport de situaţia de fapt reţinută coroborată cu concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, tribunalul, având în vedere prevederile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, constată că hotărârea adunării generale din 1 aprilie 2004 nu este opozabilă pârâtei, care are calitatea de terţ, şi prin urmare cererea reclamantului apare neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 26 din 5 februarie 2007.
Curtea de Apel a schimbat în tot sentinţa fondului, în sensul că a admis în partea acţiunea introductivă formulată de reclamant şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 143014,5 Ron. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.
Instanţa de control judiciar şi-a fundamentat Decizia adoptată pe următoarele considerente:
La data de 1 aprilie 2004, anterior momentului la care au început tratativele în vederea cesiunii, reclamantul în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii, a adoptat hotărârea nr. 1 prin care a stabilit că profitul net aferent anilor 2002 - 2003 în sumă de 1.543.314.704 lei se repartizează integral pe dividende, hotărâre care exprimă voinţa socială a pârâtei cu privire la sumele existente în conturile acesteia şi repartizarea lor cu tiltu de dividende.
Pentru opozabilitatea faţă de terţi a acestei hotărâri Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 26/1990 nu prevăd obligativitatea menţionării la registrul comerţului faţă de obiectul său, şi ca atare susţinerea pârâtei privind inopozabilitatea acesteia este nefondată.
Din actul adiţional prin care reclamantul şi-a cesionat părţile sociale nu rezultă o renunţare expresă a acestuia la dividendele pe care urma să le încaseze potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 modificată.
Expertiza contabilă dispusă în această fază procesuală a evidenţiat că din totalul profiturilor nete din perioada 2000 - 2004 s-au făcut repartizări la dividende, s-au plătit impozite şi au rămas neachitate dividende în sumă de 143.014,47 Ron, operaţiuni cuprinse în documente justificative respectiv nota contabilă din 1 aprilie 2004, hotărârea A.G.A. din aceaşi dată şi balanţa de verificare aferentă lunii 2004, situaţie care se regăseşte şi în bilantul pârâtei întocmit la 31 decembrie 2006 şi înregistrat la Ministerul Finanţelor la 29 aprilie 2005.
Împotriva acestei decizii, societatea pârâtă a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea hotărârii Curţii de Apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut, în esenţă următoarele:
- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 969 C. civ., acordând altă semnificaţie, decât cea avută în vedere de părţi clauzelor contractului care conturează concluzia că la data retragerii reclamantului nu exista datoria pentru care a formulat acţiunea;
- Instanţa de apel constatând că „nici o lege nu poate obliga pe cedent să informeze pe cesionar în legătură cu situaţia financară a societăţii", a încălcat dispoziţiile C. civ., art. 1312, art. 1337 privind obligaţiile vânzătorului şi răspunderea pentru evicţiune;
- Instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor a art. 1182 C. proc. civ., cu privire la procesul verbal de aprobare a dividendelor pe care este menţionată data de 1 aprilie 2004, proces verbal care nu are dată certă, devenind opozabil pârâtei când s-a depus la tribunal o dată cu cererea de chemare în judecată;
- Procesul verbal de aprobarea dividendelor nu a fost înscris în registrul jurnal conform Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi nu a fost depus la O.R.C. Cluj.
- Considerentele hotărârii referitoare la lipsa obligativităţii aprobării prin hotărârea asociatului unic a situaţiilor financiare anuale sunt în dezacord cu Reglementările contabile simplificate aprobate prin M.F nr. 306/2002;
- Menţiunile din procesul verbal de control întocmit de D.G.F.P. Cluj precum şi constatările expuse în raportul de expertiză efectuat la fond evidenţiază inexistenţa hotărârii adunării generale pentru aprobarea dividendelor;
- Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de cele invocate de pârâtă referitoare la nulitatea procesului verbal din 1 aprilie 2004, fondat pe o cauză ilicită, şi totodată hotărârea atacată nu este în concordanţă cu întreg probatoriu administrat.
Asupra recursului.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Preliminar se impun câteva precizări.
Deşi recurentul invocă motivel de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., argumentele aduse în dezvoltarea acestora vizează în principal aspecte de netemeinicie, pe situaţii de fapt şi pe apreciarea probatorului administrat, care nu pot face obiectul controlului de legalitate în actuala reglementare a recursului.
Sub un alt aspect, recurentul prin motivele de recurs reiterează apărările făcute prin întâmpinările depuse la fond şi la apel, fără însă să se raporteze al dezlegările în drept făcute de instanţa de apel asupra problemelor pe care le implică soluţionarea cauzei, respectiv, drepturile asociatului retras din societate asupra dividendelor pentru perioada anterioră retragerii, opozabilitatea hotărârii asociatului unic cu privire la repartizarea dividendelor în raport de obiectul acţiunii introductive.
2. Revenind la motivele de recurs, prima critică privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., vizează în realitatea interpretarea clauzelor actului adiţional autentificat sub nr. 2371/2004 prin care intimatul se retrage din societate cesionându-şi părţile sociale.
Or, interpretarea convenţiei este o chestiune de fapt şi aparţine suveran judecătorului fondului, sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, care scapă controlului casaţiei.
Instanţa de apel, analizând actul adiţional, ajunge la concluzia, motivată pertinent că înscrisul nu cuprinde nici o renunţare expresă a reclamantului intimat la dividendele pe care urma să le încaseze de la societate, astfel că această critică apare nefondată.
3. Instanţa de apel nu a reţinut că „nici o lege nu-l obligă pe asociatul cedent să informeze pe asociatul cesionar în legătură cu situaţia financiară a societăţii".
Aceste susţineri, nu aparţin instanţei ci expertului parte şi nu sunt însuşite de instanţă ci numai prezentate cu ocazia examinării probelor administrate la fond şi pentru a-şi motiva necesitatea administrării unei noi expertize contabile.
4. Problema opozabilităţii hotărârii asociatului unic referitoare la dividende, faţă de terţi, este rezolvată în drept de instanţa de apel în mod corect, în raport de dispoziţiile legislaţiei speciale aplicabile în materie, Legea nr. 31/1990 modificată şi completată şi Legea Registrului Comerţului nr. 26/1990, potrivit cărora o asemenea hotărârea a asociatului unic a unei societăţi cu răspundere limitată nu trebuie menţionată în Registrul Comerţului pentru a o face opozabilă terţilor.
Distinc de acestea, societatea pârâtă în cauză, nu este terţ faţă de asociatul unic, ci este o entitate juridică, un subiect de drept autonom pe care asociatul unic o organizează prin actul constitutiv, în vederea realizării de beneficii.
Raportat la persoanele fizice, cesionării de părţi sociale, până la momentul dobândirii calităţii de asociaţi, problema nu se pune în termenii opozabilităţii hotărârii A.G.A., ci a informării proprii asupra situaţiei financiare şi juridice a societăţii pe care o achiziţionează, apelând eventual, şi la specialişti pentru a avea un punct de vedere obiectiv.
5. Critica de nemotivare nu subzistă, hotărârea instanţei de apel exprimă în mod clar şi detaliat raţionamentul interior al instanţei care a condus-o la adoptarea soluţiei, fiind susţinută de o analiză exhaustivă a apărărilor formulate de părţi.
6. Celelalte critici formulate de recurent în legătură cu repartizarea profitului şi stabilirea cuantumului dividendelor şi modul în care trebuie întocmite documentele financiar contabile, cu referire la concluziile rapoartelor de expertiză contabilă efectuate în cauză sunt aspecte de netemeinicie şi de apreciere a probelor, care aşa cum s-a precizat în preambulul acestor considerente nu se încadrează în motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de reglementarea recursului.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G.E. SRL DEJ împotriva deciziei nr. 26 din 5 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2507/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2382/2007. Comercial → |
|---|
