ICCJ. Decizia nr. 2551/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2551/2007
Dosar nr. 25645/3/2004
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa comercială nr. 1177 din 29 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 25645/3/2004 (nr. în format vechi 9625/2004), Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtul B.C. şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat de părţi sub nr. BT din 27 din data de 5 februarie 2000, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumelor de 108.570,65 RON reprezentând dobândă contractuală pentru perioada aprilie 2000 – iulie 2005, 306.733,74 RON penalităţi aferente perioadei 31 martie 2001 – 6 iulie 2005 şi la plata contravalorii în lei la cursul Oficial al B.N.R. din ziua plăţii efective a sumei de 20.555,52 dolari S.U.A. reprezentând penalităţi pentru investiţia de mediu pentru intervalul 31 martie 2000 – 31 iulie 2005, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea la plata dividendelor şi la plata altor daune interese decât cele acordate, cu suportarea de către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.000.000 ROL reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului, a reţinut, în esenţă că, pârâtul nu a îndeplinit obligaţia contractuală de plată a preţului acţiunilor care au format obiectul contractului nr. BT din 27 din 5 aprilie 2000, fiind incidente dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezoluţiunea contractului încheiat cu reclamanta cu suportarea de daune interese.
În stabilirea valorii daunelor interese, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, efectuat la solicitarea reclamantei şi ale suplimentului de expertiză, cuantumul penalităţilor de întârziere, a dobânzii contractuale şi a penalităţilor pentru nerealizarea investiţiei de mediu la plata cărora a fost obligat pârâtul, corespunzând sumelor indicate cu acest titlu de către expertul de specialitate.
În baza aceloraşi concluzii tribunalul a constatat că pe perioada în litigiu, pârâtul nu a încasat dividende şi că în sarcina acestuia nu pot fi imputate alte prejudicii.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta A.V.A.S. Apelul a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Apelanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii şi a capătului de cerere privind plata altor daune interese decât cele cuantificate prin cererea de chemare în judecată urmare rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat cu intimatul pârât, învederând şi faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii privind plata în continuare a daunelor interese până la rămânerea definitivă a hotărârii de rezoluţiune.
În esenţă, apelanta a susţinut că potrivit art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002, pentru stabilirea prejudiciilor şi a întinderii daunelor interese, altele decât cele cuantificate prin cererea de chemare în judecată, se impune efectuarea unei expertize, probă pe care a solicitat-o în timpul primului ciclu procesual.
În opinia apelantei expertul desemnat a ignorat a răspunde la obiectivul privind calculul valorii de piaţă a acţiunilor, pârâtul urmând a suporta contravaloarea acestor acţiuni, nemaifiind posibilă restituirea lor materială, în temeiul art. 21 din OG nr. 25/2002 modificată şi completată.
Curtea a încuviinţat proba cu expertiză contabilă solicitată de apelantă cu obiectivele cerute de această parte şi prin petiţia depusă la dosar, la data de 27 septembrie 2006, specificate prin încheierile întocmite la termenele de judecată din 19 septembrie 2006 şi respectiv la 17 octombrie 2006.
Examinând sentinţa comercială atacată prin prisma criticilor evocate de apelantă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, inclusiv a probelor noi administrate în calea de atac, Curtea de apel a respins apelul cu motivarea că, nici în timpul primei judecăţi şi nici în calea de atac, apelanta-reclamantă nu a întreprins demersurile necesare pentru a pune la dispoziţia expertului documentele contabile apreciate ca necesare de acesta, specificate în conţinutul procesului verbal încheiat de expert la data de 4 decembrie 2006.
Fiind vorba de bilanţuri întocmite înainte şi după privatizare, procese-verbale privind situaţia economico-financiară încheiate la data privatizării, inventarierea patrimoniului şi registrele contabile înainte şi după privatizare, precum şi bilanţurile anuale şi balanţele post-privatizare, etc, apelanta-reclamantă, în calitate de parte interesată, trebuia să întreprindă demersuri la societatea în cauză, precum şi la organele financiare locale unde astfel de documente se depun, pentru obţinerea respectivelor înscrisuri.
Dezinteresul manifestat în acest sens, a rezultat şi din poziţia reprezentantului apelantei, consemnată în practicaua prezentei decizii, care a solicitat suplimentarea raportului de expertiză, expertul urmând a verifica actele aflate într-un dosar de faliment al societăţii privatizate, fără a dovedi nici măcar existenţa acestui dosar pe rolul instanţei competente şi a indica înscrisurile ataşate în respectiva cauză, care prezentau relevanţă în litigiul de faţă.
De altfel, apelanta nu a indicat nici prin acţiunea introductivă şi nici prin motivele de apel, ce reprezintă celelalte daune interese solicitate, natura acestora şi nu a cuantificat estimativ aceste pretenţii, precizări pe care nu le-a realizat nici după întocmirea raportului de expertiză cu obiectivele solicitate-valoare per acţiune, înstrăinare active etc.
Nefondată a fost considerată de către instanţa de apel şi critica privind nepronunţarea instanţei fondului asupra capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor interese în continuare, Curtea a apreciat că, pentru debitele reţinute în sarcina intimatului-pârât, sunt incidente dispoziţiile art. 3712 alin. (2) – (3) C. proc. civ., aplicabile în procedura executării silite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V.A.S. care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (3) din OG 25/2002 şi ale art. 129 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, reclamanta a reluat practic apărările formulate în faţa instanţei de apel, adăugând critica referitoare la lipsa rolului activ al judecătorului în calea de atac a apelului.
Cu privire la critica adusă instanţei de apel pentru lipsa rolului activ, Înalta Curte reţine că, deşi reclamanta indică în cererea de la dosarul de apel în judecată că înţelege să se folosească de proba cu expertiză şi precizează obiectivele acesteia, la efectuarea expertizei a pus la dispoziţia expertului numai documentele aflate deja la dosarul cauzei. În aceste condiţii nu i poate imputa instanţei lipsa de rol activ.
Instanţa de control judiciar a reţinut în mod corect că: „prin raportul de expertiză contabilă efectuat în calea de atac, ca de altfel şi prin concluziile inserate prin lucrarea de aceeaşi specialitate administrată în timpul primei judecăţi, expertul contabil G.I., a concluzionând că intimatul-pârât în perioada 2000 – 2003 nu a încasat dividende, de la societatea ale cărei acţiuni au format obiectul procesului de privatizare.
În finalul raportului, după prezentarea activelor înstrăinate în perioada 2000 – 2004 şi valorii unei acţiuni, expertul nu a putut identifica existenţa altor prejudicii cauzate de pârâtul-intimat prin „nerespectarea clauzelor contractuale, înstrăinarea activelor prin eludarea legii, proasta gestiune şi management necorespunzător", menţionând că o atare verificare trebuie a avea în vedere documentele financiar – contabile din perioada 2000 - 2006."
Curtea de apel a reţinut că, în condiţiile reglementate prin art. 1169 C. civ., sarcina probei, pentru pretenţiile solicitate prin promovarea unei acţiuni, revine reclamantului, în calitate de iniţiator al cererii de chemare în judecată.
Sub acest aspect, Curtea a constat că nici în timpul primei judecăţi şi nici în calea de atac, apelanta-reclamantă nu a întreprins demersurile necesare pentru a pune la dispoziţia expertului documentele contabile apreciate ca necesare de acesta, specificate în conţinutul procesului verbal încheiat de expert la data de 4 decembrie 2006.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că, după pronunţarea instanţei de fond asupra rezoluţiunii contractului (în materie comercială sentinţa fiind executorie de la data pronunţării 29 martie 2006 – art. 7208 C. proc. civ.), reclamanta a redevenit acţionar la societatea privatizată şi, în această calitate, singura în măsură să indice în concret în ce constă prejudiciul ce se cere a fi cuantificat prin expertiza economico - financiară. Reclamanta, în calitate de acţionar avea posibilitatea legală să verifice dacă s-au efectuat vânzări ale activelor societăţii privatizate şi să precizeze eventuale obiective pentru expertiza economico-financiară. Ca o dovadă a exerciţiului cu bună credinţă al drepturilor procesuale recurenta reclamantă avea posibilitatea să indice şi persoane fizice şi/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de expertize economico – financiare, conform art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
Faţă de cele reţinute, rezultă cu prisosinţă că instanţa nu poate suplini, în numele rolului activ, pasivitatea procesuală a reclamantei pentru că ar crea un dezechilibru procesual evident între părţi şi o încălcare a principiilor imparţialităţii, al egalităţii părţilor în faţa instanţei civile şi al contradictorialităţii. Aplicarea unui principiu nu se poate face cu înfrângerea altor principii.
Având în vedere considerentele de mai sus rezultă că nu au fost nesocotite de către instanţa de apel dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. şi nici ale art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2552/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2507/2007. Comercial → |
|---|
