ICCJ. Decizia nr. 2601/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2601/2007
Dosar nr. 10044/2/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2007
Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, din actele şi lucrările dosarui, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 1990/2002, reclamanta SC R. SRL BUCUREŞTI a chemat-o în judecată pe pârâta U.R.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate rezilierea abuzivă a contractului de antrepriză nr. 140 din 10 februarie 2000, cu obligarea la plata daunelor interese în valoare de 1.000.000.000 lei; să constate executarea a 40 % din obiectul contractului de antrepriză; să oblige pârâta la plata sumei de 14.367.134.094 lei reprezentând diferenţa dintre suma datorată şi plăţile efectuate, sumă ce reprezintă: 7.252.411.400 lei conform art. 6.2 din contract, sume aprobate prin protocoalele 1275 din 22 decembrie 2000 şi 712 bis din 27 iulie 2001, 6.114.722.694 lei contravaloare decontări luna februarie, conform art. 16.2 din contract situaţia de plată 1/2002, cu penalităţi de întârziere de 0,4 % conform art. 14.6 din contract.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, ridicând excepţiile netimbrării acţiunii şi necompetenţei materiale.
Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 3.426.184 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiilor contractuale, iar prin cererea precizatoare, formulată la 28 ianuarie 2001, pârâta-reclamantă a renunţat la judecarea cererii reconvenţionale, cu motivarea că se va îndrepta împotriva SC R. SRL BUCUREŞTI printr-o acţiune separată în pretenţii.
La 28 ianuarie 2001, reclamanta a depus o cerere de precizare de acţiune, prin care a solicitat constatarea rezilierii abuzive a contractului; realizarea a cel puţin 30 % din valoarea contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 dolari S.U.A. diferenţă dintre valoarea lucrării efective realizate până la 31 decembrie 2001 şi valoarea achitată de pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.114.722.694 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor ocazionate de rezilierea contractului şi 30.000 dolari S.U.A. cu titlu de beneficiu nerealizat din cauza rezilierii abuzive a contractului.
Prin sentinţa comercială nr. 75 din 15 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Prin sentinţa comercială nr. 715 din 10 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă; în temeiul art. 213 alin. (2) C. proc. civ., a admis în parte cererea formulată de expertul V.P. şi a dispus majorarea onorariului acestuia cu suma de 20.000.000 lei, câte 10.000.000 lei în sarcina fiecărei părţi; în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat-o pe reclamantă, către pârâtă la cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de efectuare a expertizei întocmite de expertul V.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut încălcarea gravă a standardelor de calitate, care a determinat sistarea lucrărilor de contrucţii şi instalaţii dispusă de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, în raport cu care măsura rezilierii contractului este justificată.
De asemenea, a reţinut că refuzul de a achita sumele pretinse este întemeiat, întrucât antreprenorul îşi invocă propria culpă în argumentarea pretenţiilor sale; preţul de 609,40 dolari S.U.A. este nejustificat, acesta a fost stabilit pentru m2 de construcţie finisată, iar suprafaţa totală a construcţiilor desfăşurate, recunoscută de părţi în proporţie de 48 %, nu a beneficiat de executarea finisajelor interioare şi exterioare, în decontarea lucrărilor fiind incidente dispoziţiile art. 4.4 din contract, plata urmând a se efectua conform situaţiilor de lucrări lunare şi devize verificate.
Prin Decizia comercială nr. 147 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă şi a obligat-o pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat în sumă de 20.000 lei RON, către intimată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că rezilierea contractului s-a dispus întemeiat, ca urmare a încălcării grave a obligaţiilor asumate prin contract, de către reclamantă, a nerespectării atât a termenelor prevăzute, cât şi a normelor tehnice şi a documentaţiei de execuţie, cu respectarea procedurii impuse de pactul comisoriu de gradul II convenit de părţi în contract.
Cel de-al doilea motiv de apel referitor la pretenţiile băneşti a fost considerat ca fiind neîntemeiate, pe baza probelor administrate, arătându-se totodată că nu pot fi reţinute concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, ce s-au raportat la preţul mediu al contractului pentru m2 de construcţie finalizată, de 609,40 dolari S.U.A. pe m2, pentru că preţul achitat de 5.218.686 dolari S.U.A. reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate în proporţie de 48,84 %, iar lucrările au prezentat deficienţe calitative pentru remedierea cărora au fost necesare costuri suplimentare, aşa cum pârâta a invederat în întâmpinarea-cerere reconvenţională depusă la prima instanţă.
În ce priveşte motivele de apel III şi IV, purtând asupra despăgubirilor pretinse în temeiul cauzei 18.6 şi art. 998 C. civ., a reţinut că întrucât rezilierea contractului a fost determinată de încălcarea gravă a obligaţiilor contractuale de către antreprenor nu sunt datorate despăgubirile pretinse de reclamantă, pentru rezilierea contractului şi contravaloarea beneficiului nerealizat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei pronunţate de curtea de apel, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă, constatării rezilierii abuzive a contractului din partea pârâtei intimate, precum şi în sensul obligării intimatei pârâte la plata despăgubirilor solicitate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, constituit din:
- paguba efectivă, în sumă de 5.372.095 dolari S.U.A., respectiv echivalentul în lei al acestei sume (173.293.040.510 lei) reprezentând diferenţa dintre valoarea lucrării efectiv realizate până la 31 decembrie 2001 şi valoarea achitată de pârâtă (astfel cum rezultă din Raportul de expertiză), precum şi suma de 7.586.061.458 lei vechi (conform raportului de expertiză) reprezentând contravaloarea lucrărilor, respectiv cheltuielilor ocazionate de rezilierea contractului;
- beneficiul nerealizat, în sumă de 967.460,86 dolari S.U.A. (echivalentul a 31.208.325.422 lei vechi), care reprezintă profitul nerealizat de către antreprenorul general ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de către pârâtă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză.
În susţinerea recursului său, reclamanta formulează, în esenţă, următoarele motive:
1. prin hotărârea recurată, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor chestiuni cu care nu a fost investită, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând principiul disponibilităţii, prin pronunţarea asupra unor chestiuni care nu au format obiectul apelului declarat de reclamantă, respectiv pretinsa depăşire a termenului contractual; instanţa s-a pronunţat asupra unor chestiuni cu privire la care nici măcar instanţa de fond nu fusese investită, de vreme ce pârâta a renunţat expres la judecarea cererii reconvenţionale înainte de a o timbra, respectiv instanţa de judecată nu a fost investită cu soluţionarea cererii reconvenţionale şi nici cu efectuarea aprecierilor referitoare la existenţa şi cuantumul pretinsului prejudiciu învederat de pârâtă prin cererea reconvenţională.
2. hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii- motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Astfel, nu cuprinde motivele referitoare la respingerea argumentelor reclamantei privind pronunţarea hotărârii judecătoreşti de către instanţa de fond pe baza unor înscrisuri inexistente la dosarul cauzei şi nici argumente referitoare la inaplicabilitatea instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză; hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte culpa antreprenorului şi preţul contractului, iar în ce priveşte beneficiul nerealizat de reclamantă şi cheltuielile ce i-au fost ocazionate de rezilierea contractului, soluţia instanţei de apel apare ca fiind nemotivată.
3. prin hotărârea recurată, curtea de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată astfel că instanţa de apel a ignorat în mod nelegal obligativitatea respectării de către pârâtă a procedurii de conciliere a diferendelor prevăzută în contractul încheiat între părţi, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Codului civil privind rezilierea contractelor, ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, independent de calificarea clauzei de reziliere ca fiind un pact comisoriu de gradul I sau gradul II, în speţă, nu erau întrunite cerinţele pentru a angaja răspunderea contractuală a antreprenorului şi pentru a fi îndreptăţită rezilierea contractului, ci dimpotrivă, reclamanta, iar nu pârâta, a fost prejudiciată prin rezilierea abuzivă a contractului de antrepriză, aşa încât având în vedere şi că intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a lucrărilor executate, pe lângă diferenţa de plată a contravalorii lucrărilor pe care i-o datorează intimatei-pârâtă, recurenta-reclamantă este îndreptăţită la plata cheltuielilor ocazionate de rezilierea unilaterală a contractului, precum şi a beneficiului nerealizat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs şi expertul contabil V.P., arătând că deşi prin sentinţa comercială nr. 715 din 10 februarie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus majorarea onorariului său provizoriu cu 2000 Ron, câte 1000 RON în sarcina fiecărei părţi, iar prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2006 şi Decizia Curţii de Apel Bucureşti din aceeaşi dată s-a constatat aprobarea onorariului suplimentar, intimata pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării onorariului stabilit în sarcina sa. În consecinţă, a solicitat obligarea intimatei la plata onorariului şi depunerea la dosar a dovezii corespunzătoare.
În ce priveşte recursul reclamantei, se constată următoarele:
În primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică Decizia curţii de apel sub aspectul greşitei pronunţări asupra unor chestiuni cu care nu a fost investită, prin încălcarea principiului disponibilităţii, respectiv asupra întârzierii antreprenorului în executarea contractului, precum şi asupra unor chestiuni cu privire la care nici instanţa de fond nu a fost investită, având în vedere că au fost solicitate printr-o cerere reconvenţională la care pârâta ulterior a renunţat.
Critica nu este întemeiată, întrucât principiul menţionat de recurentă nu are semnificaţia pe care i-o acordă aceasta, atât timp cât limitele pe care acest principiu le impune nu privesc considerentele hotărârii apelate, ci doar soluţia pronunţată, cuprinsă în dispozitiv, ce poate fi atacată în întregime sau numai cu privire la anumite capete de cerere.
În speţă, prima instanţă a reţinut că rezilierea contractului de antrepriză la iniţiativa pârâtei nu a avut caracter abuziv şi cum apelul declarat de reclamantă a vizat hotărârea acesteia sub toate aspectele, s-a procedat la rejudecarea fondului cauzei în integralitatea sa, conform art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel prin pronunţarea soluţiei de respingere a apelului reclamantei, ca nefondat, nefăcând altceva decât să menţină hotărârea primei instanţe, pe care a confirmat-o, ca urmare probatoriului administrat, ca fiind legală şi temeinică.
Cât priveşte susţinerile recurentei referitoare la cererea reconvenţională formulată de pârâtă se constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât prin renunţarea la judecarea acestei cereri şi a solicitării unor pretenţii în cadrul litigiului de faţă, constând în prejudiciul ce i-a fost cauzat pârâtei prin neîndeplinirea unor obiecţii contractuale de către reclamantă, nu înseamnă că apărările pârâtei împotriva reclamantei şi care probează culpa sa contractuală nu mai pot fi luate în considerare, în contextul probatoriului administrat, cererea reconvenţională transformându-se astfel într-o întâmpinare şi neputându-se afirma justificat că s-a dat mai mult decât s-a cerut, de vreme ce nici din considerentele şi nici din dispozitivul hotărârii nu rezultă că instanţa s-ar fi pronunţat asupra pretenţiilor conţinute în cererea reconvenţională.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, formulat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe baza cărora a fost respinsă critica reclamantei în apel, în sensul că, în pronunţarea hotărârii, tribunalul s-a întemeiat pe înscrisuri inexistente la dosarul cauzei.
Şi acest motiv de recurs este neîntemeiat întrucât din modul în care este prezentat conţinutul proceselor verbale de inspecţie în considerentele sentinţei pronunţate de tribunal rezultă că aceste înscrisuri s-au aflat la dosarul cauzei şi, oricum, la judecata apelului, ea însăşi o judecată pe fond, reclamanta a avut posibilitatea să-şi facă toate apărările în legătură cu acestea.
Prin urmare, recurenta nu poate susţine că i-au fost încălcate în vreun fel drepturile procesuale, iar faptul că instanţa nu face referiri exprese la fiecare argument utilizat de parte în construirea propriei apărări nu echivalează cu necuprinderea motivelor pe care se sprijină hotărârea, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nici critica, conţinută în cadrul aceluiaşi motiv de recurs potrivit căreia hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii privind culpa antreprenorului şi preţul contractului nu este întemeiată.
Astfel, în ce priveşte culpa antreprenorului, rezultă că, în baza probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că rezilierea contractului este justificată de încălcarea gravă a obligaţiilor asumate de antreprenor, iar referitor la preţ s-a reţinut în esenţă că preţul de 609,40 dolari S.U.A. reprezintă un preţ orientativ ce urma a fi avut în vedere la plata facturii finale, or, expertizele efectuate în cauză având în vedere acest preţ pentru lucrările de structură şi fundaţie, executate, nu pot fi luate în considerare sub acest aspect, fiind aplicabil preţul de 115 dolari S.U.A. pe m2 pe lucrările de structură reprezentând 48 % din construcţie, pe care investitorul l-a achitat integral.
Critica potrivit căreia nu este motivată respingerea capetelor de cerere privind beneficiul nerealizat şi cheltuielile ocazionate de rezilierea contractului este neîntemeiată deoarece instanţa, în considerentele deciziei pronunţate a arătat că acestea sunt datorate numai în situaţia în care rezilierea contractului nu s-a datorat culpei antreprenorului; or, în speţă tocmai încălcarea gravă a obligaţiilor contractuale de către acesta a determinat rezilierea contractului, aşa încât nu sunt datorate despăgubirile solicitate pentru rezilierea contractului şi contravaloarea beneficiului nerealizat.
Astfel fiind, nu se poate reţine nemotivarea deciziei curţii de apel, sub aspectele invocate.
În ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece, contrar celor susţinute de recurentă, din actele dosarului rezultă că pârâta a respectat procedura de reziliere prevăzută în contract, notificând-o pe reclamantă cu privire la nerespectarea obligaţiilor contractuale datorită abaterilor repetate de la normele tehnice privind calitatea în construcţii şi întârzierea în executarea lucrărilor, notificări care au fost urmate de constatările Inspecţiei de Stat în Construcţii, consemnate în procese verbale în care au fost evidenţiate deficienţele de calitate constatate la lucrările executate.
Nici susţinerile recurentei potrivit cărora s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Codului civil privind rezilierea contractelor şi că oricum, indiferent de calificarea clauzei de reziliere ca fiind de gradul I sau II, deşi clauza respectivă consfiinţită în art. 18.2 lit. c) nu configurează un pact comisoriu de gradul II,- în cauză nu erau întrunite cerinţele pentru angajarea răspunderii contractuale a antreprenorului şi autorizarea investitorului să rezilieze contractul nu sunt întemeiate.
Astfel, din examinarea conţinutului clauzei stabilite la art. 182 lit. c) şi a celei prevăzute la art 9.6 din contract rezultă că ne aflăm în prezenţa unui pact comisoriu de gradul II ce nu implică intervenţia instanţei, părţile convenind ca, în cazul nesocotirii grave a obligaţiilor asumate de antreprenor, cealaltă parte care şi-a îndeplinit propriile obligaţii să fie în drept să rezilieze contractul, or, din actele dosarului, se constată fără putinţă de tăgadă că această ipoteză s-a îndeplinit, aşa cum corect au apreciat ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză.
Drept urmare, în mod judicios instanţele au constatat întemeiată rezilierea contractului, ca şi refuzul pârâtei de a achita sumele solicitate de reclamantă prin invocarea unei rezilieri pretins abuzive a contractului de către pârâtă, reclamanta nefiind îndreptăţită la despăgubirile cerute, constând din diferenţă contravaloare lucrări, cheltuieli ocazionate de rezilierea unilaterală a contractului şi beneficiul nerealizat.
În consecinţă, reţinându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
Având în vedere dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. civ. şi valoarea onorariului încasat de avocatul intimatei, conform celor două ordine de plată depuse la dosar, instanţa de recurs apreciază ca fiind întemeiate pretenţiile de cheltuieli de judecată ale intimatei pentru suma de 150.000 RON, la plata căreia o obligă pe recurenta - reclamantă.
În ce priveşte recursul formulat de expertul contabil V.P., ca urmare a neachitării de către pârâtă a onorariului suplimentar, ce a fost dispus de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 9662/2004, prin sentinţa comercială nr. 715 din 10 februarie 2005, în sarcina fiecărei părţi, în sumă de 1000 RON, urmează a fi respins ca rămas fără obiect, întrucât suma a fost achitată, astfel cum rezultă din chitanţa C.E.C. depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 147 din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de expertul V.P. împotriva aceleaşi decizii, ca rămas fără obiect.
Obligă recurenta-reclamantă SC R. SRL BUCUREŞTI la 150.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.R.A. BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2741/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2585/2007. Comercial → |
|---|
