ICCJ. Decizia nr. 2741/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2741/2007
Dosar nr. 4928/42/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.G. SA Buzău a chemat în judecată C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 10.517.513.612 lei cu titlu de preţ al mărfurilor livrate precum şi la plata dobânzilor în sumă de 3.872.851.395 lei. La data de 30 iunie 2004 procesul a fost extins prin chemarea în cauză a B.A. C.F.R. SA, care s-a desprins din societatea pârâtă în conformitate cu HG nr. 549/2004.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Buzău care, prin sentinţa nr. 124 din 13 martie 2006, a admis acţiunea faţă de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti pe care a obligat-o la plata sumelor solicitate prin acţiune precum şi la plata cheltuielilor de judecată. În considerentele sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că raporturile contractuale s-au stabilit cu prima pârâtă care a preluat produsele şi datorează preţul. Faţă de cea de-a doua pârâtă s-a reţinut excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive motivat de faptul că actul normativ de înfiinţare nu a făcut vorbire despre primirea-predarea debitelor care fac obiectul dosarului. De asemenea s-a reţinut că între părţi nu a avut loc o novaţie prin schimbare de debitor.
Sentinţa a fost apelată de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA iar Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 220 din 19 octombrie 2006, considerând întemeiate criticile aduse sentinţei, a admis apelul şi a schimbat soluţia în sensul admiterii excepţiei privind lipsa calităţii procesuale a primei pârâte C.N.C.F. şi, în fond, a admis acţiunea faţă de SC B.A. C.F.R. SA Bucureşti pe care a obligat-o la plata sumelor pe care le-a solicitat reclamanta cu titlu de preţ şi dobândă. Instanţa de apel a stabilit că drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale societăţii mamă încheiate cu terţii, inclusiv litigiile aflate pe rolul instanţelor conform HG nr. 549/2004 completată cu HG nr. 1464/2004, au fost preluate de pârâta SC B.A. C.F.R. SA.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs, reclamanta SC E.G. SA şi pârâta B.A. C.F.R. SA Filiala C.N.C.F. C.F.R. SA cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Prin recursul său, recurenta B.A. C.F.R. SA Filiala C.N.C.F. C.F.R. SA a invocat prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că nu a avut loc un transfer de datorie prin Protocolul din 30 iunie 2004, că în drept nu este reglementată cesiunea de datorie şi că singura posibilitate pentru acest transfer este prevăzută de art. 1129 C. civ., prin care se reglementează novaţia prin schimbare de debitor. Întrucât SC E.G. SA nu şi-a dat acordul pentru transmiterea debitului raportul obligaţional iniţial, stabilit cu prima pârâtă care are şi calitatea de debitor, a rămas în fiinţă. În consecinţă, recurenta a solicitat modificarea deciziei apelate şi menţinerea soluţiei primei instanţe.
Recurenta SC E.G. SA Buzău a invocat la rândul său motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia s-a considerat îndreptăţită să solicite modificarea deciziei pronunţată de instanţa de fond. Autoarea a invocat faptul că în mod greşit s-au aplicat prevederile HG nr. 549/2004 şi nr. 1464/2004 întrucât nu s-a ţinut seama de conţinutul acestor reglementări în sensul că subrogarea pârâtei B.A. în drepturile şi obligaţiile C.N.F. – C.F.R. nu privea decât obiectul de activitate. A susţinut în continuare recurenta că sumele în litigiu au devenit debite ale societăţii noi înfiinţate. Neexistând dispoziţii în actele normative citate în legătură cu preluarea datoriilor înseamnă că instanţa a dat eficienţă protocolului de predare-primire în mod greşit cu atât mai mult cu cât acesta nu era semnat de reprezentanţii legali ai celor două societăţi. Aceiaşi recurentă s-a referit la faptul că B.A. SA s-a constituit prin aport la capital în numerar fără să existe vreo menţiune în legătură cu vreo majorare de capital. O altă critică se referă la faptul că în calitate de creditoare nu şi-a dat acordul conform art. 1129 C. civ., pentru transferul debitului pentru a opera o schimbare de debitor. În lipsa intenţei părţilor de a nova, potrivit recurentei, s-au dat efecte în mod greşit înscrisurilor din contabilitatea C.N.C.F. – C.F.R., în sensul că SC E.G. SA nu figurează cu sold creditor fără să se ţină seama şi de poziţia B.A. C.F.R. SAcare recunoaşte că titulara obligaţiei de plată este C.N.C.F. – C.F.R. În fine, recurenta a făcut referire şi la registrele societăţii care potrivit art. 51 – art. 52 nu pot face probă decât în contra societăţii şi nu în favoarea sa precum şi la faptul că nu a existat nici o novaţie întrucât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. În concluzie, recurenta a considerat că instanţa a dat eficienţă unor mijloace de probă cu încălcarea dispoziţiilor imperative privind probele şi eficienţa acestora în materie comercială.
Recursul reclamantei SC E.G. SA (în prezent SRL) este nefondat.
Art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., stabileşte că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin prisma dispoziţiilor mai sus citate, pe care recurenta şi-a fundamentat susţinerile, va fi luată în examinare ipoteza a doua a textului care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În alte cuvinte s-a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit textele a două HG nr. 549/2004 şi nr. 1464/2004, dată în completare, care se referă la înfiinţarea societăţii comerciale B.A. C.F.R. SA, ca filială a C.N.C.F. „C.F.R. SA" şi a stabilit greşit că raportul obligaţional se analizează potrivit cu poziţiade debitor a B.A. C.F.R. SA fără să fi operat legal un transfer al datoriei.
Observând însă conţinutul prevederilor art. 31 din ultima hotărâre se constată că SC B.A. C.F.R. SA înfiinţată ca filială a C.N.C.F. s-a substituit în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terţii inclusiv în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti aşa cum corect a reţinut instanţa de apel. Tot corect s-a reţinut în alţi termeni că prin această „substituire" legală, SC B.A. C.F.R. SA filială a C.N.C.F. C.F.R. SA a devenit subiect de drepturi şi obligaţii dobândind şi calitatea de a sta în proces. În concret punerea în aplicare a dispoziţiilor celor două hotărâri de guvern s-a realizat prin protocolul de predare- primire care a fost semnat de reprezentanţii legali ai primitorului nominalizaţi în cuprinsul protocolului.
Acest protocol se completează cu anexa de la fila 54 fond din care rezultă predarea debitului în litigiu şi nominalizarea creditorului furnizor, recurenta reclamantă.
Prin urmare, textele celor două hotărâri aplicabile în speţă au fost corect interpretate potrivit cu situaţia de fapt şi celelalte înscrisuri menţionate care au dovedit că a operat „o substituire" a debitorului prin efectul celor două acte normative menţionate, în raport de care invocarea dispoziţiilor din dreptul comun privind novaţia prin schimbare de debitor sunt inaplicabile. De altfel, această chestiune a preluării debitelor cedate cu ocazia substituirii intimatei B.A. în drepturile şi obligaţiilor C.N.C.F. C.F.R. a fost stabilită irevocabil prin sentinţa aflată la dosarul de apel într-o altă cauză în care s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Se impune a fi subliniat şi faptul că, în cauză, prin înlocuirea debitorului s-a transformat raportul juridic obligaţional iniţial prin înlocuirea debitorului numai că această înlocuire nu s-a produs prin convenţie, ca în cazul novaţiei, ci prin punerea în aplicare a hotărârilor de guvern amintite.
Nu în ultimul rând este de reţinut că existenţa unui drept de control şi dependenţa filialei faţă de societatea mamă nu înlătură angajarea unei răspunderi proprii a acesteia aşa încât şi sub acest aspect soluţia din apel este corectă. Celelalte chestiuni legate de probele administrate şi de interpretarea lor, afirmate de recurentă, nu vizează chestiuni de nelegalitate aşa încât, în această cale extraordinară de atac, nu se impun a fi analizate întrucât recursul nu are caracter devolutiv. Totuşi, în contextul probelor se observă că facturile emise pentru decontarea sumelor rezultate din livrare sunt parafate de Bază care ulterior a preluat şi debitele conform celor reţinute anterior.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.
2. Recursul pârâtei SC B.A. C.F.R. SA filială a C.N.C.F. C.F.R. SA va fi anulat, ca insuficient timbrat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxa de timbru şi timbrul judiciar pentru căile de atac promovate se achită anticipat sau cel mai târziu până la primul termen de judecată în ipoteza în care se constată că suma achitată este insuficientă în raport cu valoarea contestată.
În aplicarea art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege, Înalta Curte a dispus citarea recurentei pârâte cu menţiunea achitării diferenţei de taxă judiciară, indicându-i şi contul în care urma să fie efectuată plata. Cum la termenul de astăzi nu au fost prezentate dovezile de plată, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de SC B.A. C.F.R. SA va fi anulat ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.G. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 220 din 19 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta SC B.A. C.F.R. SA FILIALA C.N.C.F. C.F.R. SA BUCUREŞTI, împotriva aceleiaşi decizii, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2495/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2601/2007. Comercial → |
|---|
