ICCJ. Decizia nr. 288/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 288/2007
Dosar nr. 5051/1/2006
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.A.R. - D.A.S. BACĂU şi pârâta SC T. SRL ONEŞTI a fost obligată la 3.165.341.756 lei contravaloare prestaţii şi la 61.770.718 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 13 din 2 februarie 2006, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că aceasta a fost obligată la plata sumei de 1.445.394.344 lei pretenţii în loc de 3.165.341.756 lei şi la 40.723.087 lei cheltuieli de judecată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii şi intimata a fost obligată la 23.112.074 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut în considerentele deciziei că potrivit art. 11 lit. a) din contract clauză aflată în divergenţă, facturarea se va face la nivelul cantităţilor contractate.
Că dispoziţiile art. 12 lit. a) din contract stabilesc modul de calcul al cantităţilor contractate în cazul în care beneficiarul nu dispune de echipamente de măsură a volumelor de apă prelevată/evacuată, clauză care este conformă cu dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 63/1998.
Instanţa a stabilit că aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 107/2002 în baza art. 6 din contract, nu se referă la modul de stabilire a cantităţilor de apă contractate, ci la tarifele aplicabile pentru aceste cantităţi.
S-a apreciat că întrucât dispoziţiile OUG nr. 63/1998 au fost abrogate expres, prin Legea nr. 318/2003 intrată în vigoare la 8 iulie 2003 după emiterea facturilor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 63/1998 coroborate cu procentul de 5% necontestat de intimata-reclamantă.
Împotriva acestei decizii reclamanta A.A.R. – D.A.S. cu sediul în Bacău a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi în urma rejudecării menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
A susţinut recurenta că instanţa de apel a interpretat eronat contractul abonament nr. 6064/2003 în sensul că prevederile art. 12 sunt conforme cu cele ale OUG nr. 63/1998.
Astfel, dispoziţiile acestui act normativ prevăd că „se plăteşte diferenţa dintre cantitatea de apă prelevată şi cea restituită în emisar", fără a fi stabilit în concret un procent din totalul volumului de apă captat, iar în art. 12 din contract, s-a stipulat ca algoritm de stabilire a cantităţii, produsul dintre capacitatea instalată în sistemul de prelevare şi timpul efectivlucrat în această ultimă ipoteză, consumul ar fi acelaşi ca şi în factură.
A precizat recurenta că intimata nu a contestat niciodată cantitatea de apă asigurată de D.A.S. aceasta fiind absolut necesară desfăşurării activităţii, ci a refuzat să achite mai mult decât 5 % din volumul de apă asigurat în sursă, stabilit prin procesele verbale lunare anexe la facturile fiscale.
Că şi în situaţia în care instanţa ar fi considerat că sunt aplicabile prevederile OUG nr. 63/1998, ar fi trebuit stabilit printr-o expertiză care este în concret diferenţa dintre cantitatea de apă prelevată şi cea evacuată.
S-a invocat că în mod eronat s-a considerat că nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 107/2002 singurul act normativ în baza căruia funcţionează D.A.S. şi care stabileşte în anexele acestuia că recurenta asigură apa brută în sursă pentru agenţii economici producători de energie termică prin termocentrale. Deci, se susţine că a prestat serviciul de asigurare a apei brute în sursă şi nu a livrat apa brută pe care beneficiarul o foloseşte în procesul tehnologic, aşa încât instanţa a interpretat greşit atât contractul şi actele normative invocate în cauză.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că în mod corect instanţa a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 63/1998 care prevăd că pentru centralele electrice de termoficare se plăteşte cantitatea de apă efectiv consumată, respectiv diferenţa dintre calitatea de apă prelevată şi cantitatea de apă restituită în emisar, cu respectarea normelor de calitate şi nu întreaga cantitate de apă pe care recurenta o asigură în sursă şi o facturează.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de abonament privind prestarea de servicii de gospodărie a apelor şi livrare apă potabilă nr. 6064 din 1 ianuarie 2003 (art. 1) recurenta–reclamantă s-a obligat să presteze servicii de gospodărire a apelor şi livrare de apă potabilă, iar la art. 6 au prevăzut că tarifele sunt cele legal stabilite în anexa 6 la OUG nr. 107/2002 valabile la încheierea contractului.
La art. 11 lit. a) din contract s-a stabilit de comun acord că facturarea se va face la nivelul cantităţilor contractate, clauză care deşi a fost în divergenţă, nu s-a ajuns la o negociere între părţi, aşa încât aceasta reprezintă voinţa părţilor.
Instanţa de apel numai cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) a reţinut că prevederile art. 12 lit. a) din contract privind modul de calcul al cantităţilor contractate sunt conforme cu dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 63/1998 şi căreia i-a dat eficienţă juridică, deşi aceasta era abrogată la data încheierii contractului.
Potrivit art. 12 lit. a) din contract (care reprezintă o excepţie de la art. 11 privind modul de calcul al cantităţilorcontractate) în cazul în care beneficiarul nu dispune de echipamente de măsură a volumelor de apă prelevată/evacuată şi funcţionarea instalaţiilor de captare evacuare a fost acceptată în aceste condiţii prin autorizaţia de gospodărire a apelor, volumele recepţionate se vor stabili pe baza capacităţii instalate a sistemului de prelevare/evacuare şi a timpului efectiv de lucru evidenţiat de beneficiar în registre speciale".
Art. 42 din O.U. nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică prevede un alt procedeu de stabilire a cantităţilor de apă şi care este diferit, respectiv diferenţa dintre volumul de apă prelevat şi cel evacuat în emisar.
Faţă de considerentele reţinute, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 12 lit. a) din contract sunt conforme cu art. 42 din OUG nr. 63/1998 şi au aplicat dispoziţiile acestui act normativ, care era abrogat la data încheierii contractului.
Este adevărat că OUG nr. 107/2002 se referă la tarifele serviciilor de gospodărire a apelor, dar părţile la art. 11 lit. a) şi 12 lit. a), de comun acord au prevăzut prin contractul încheiat şi care este legea părţilor, potrivit art. 969 C. civ., modalitatea de stabilire a cantităţilor de apă ce urmează a fi achitate de intimata-pârâtă în calitate de beneficiar al serviciilor prestate de recurenta-reclamantă.
Aşa fiind, cum instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 63/1998 şi nu contractul încheiat între părţi, urmează ca potrivit art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul reclamantei să se caseze Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care în raport de art. 11 şi 12 din contract privind modalitatea de calcul a serviciilor prestate de recurentă şi tarifelor prevăzute de OUG nr. 107/2002 să stabilească suma datorată de intimată în calitate de beneficiar al serviciilor acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.A.R. – D.A.S. BACĂU, împotriva deciziei nr. 13 din 2 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia nr. 13 din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 279/2007. Comercial → |
|---|
