ICCJ. Decizia nr. 3393/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3393/2007
Dosar nr. 1404/1/2007
Şedinţa de la 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Secţiei Comerciale şi de contencios Administrativ a Tribunalului Braşov sub nr. 2043/COM/2005, reclamanta SC C.E. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC R. SRL şi SC R. SRL constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2511/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 385/ C din 5 aprilie 2006, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă şi a respins acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C.E. SRL, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 143/ Ap din 21 noiembrie 2006, a respins apelul reclamantei SC C.E. SRL BRAŞOV.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu există cauze care să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2511 din 13 decembrie 2005, contract care a fost ordonat a fi încheiat prin sentinţa nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Braşov, devenită irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat şi că vânzător al imobilului a fost Statul român, iar pârâta SC R. SRL nu avea decât calitatea de mandatar al vânzătorului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC C.E. SRL Braşov a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta a susţinut, în esenţă că sentinţa nr. 4995/2003 a Tribunalului Braşov nu îi este opozabilă, deoarece reclamanta nu a fost parte în acel proces, astfel că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat.
Mai susţine recurenta că, imobilul cumpărat de aceasta la licitaţie publică nu se identifică cu spaţiul cumpărat de pârâta SC R. SRL, aceasta din urmă cumpărând un alt spaţiu decât cel la care obligase sentinţa nr. 4995/203, fapt ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, contractul de vânzare-cumpărare fiind lipsit de cauză.
De asemenea, recurenta arată că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-au încălcat dispoziţiile legale care prevăd ca vânzătorul să fie proprietarul bunului, susţinând că SC R. SRL nu putea vinde o cotă indiviză din părţile de uz comun asupra căreia au drept de proprietate alte persoane.
O altă critică adusă deciziei, se referă la faptul că deşi vânzarea a fost făcută în temeiul Legii nr. 550/2002, potrivit căreia, nu pot avea calitatea de vânzători decât C.J., C.L. sau R.A.I.L., vânzător a fost o societate comercială cu răspundere limitată, în speţă, SC R. SRL Braşov.
Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Braşov, devenită irevocabilă, prin care pârâta SC R. SRL a fost obligată să vândă SC R. SRL spaţiul comercial situat în Braşov, a intrat în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 C. civ.
Susţinerea recurentei privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că actul este lipsit de cauză, nu poate fi primită, faţă de faptul că prin sentinţa nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Braşov, SC R. SRL a fost obligată să vândă SC R. SRL spaţiul comercial situat în Braşov, în baza art. 27 din Legea nr. 550/2002, vânzare care a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 2511 din 13 decembrie 2004.
Din probele administrate în cauză, respectiv expertiza tehnică efectuată de o firmă specializată, conform prevederilor Legii nr. 550/2002, rezultă că spaţiul deţinut de SC R. SRL nu a fost identificat ca făcând parte din părţile de uz comun, nefiind obiect al dreptului de coproprietate forţată.
În mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că vânzător al imobilului a fost Statul român, pârâta SC R. SRL având decât calitatea de mandatar al vânzătorului, astfel că nici această critică nu poate fi primită.
Pe cale de consecinţă, întrucât critica adusă deciziei atacate este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurenta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC R. SRL Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E. SRL BRAŞOV împotriva deciziei nr. 143/ Ap. din 21 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC R. SRL BRAŞOV, 3000 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3397/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3388/2007. Comercial → |
|---|
