ICCJ. Decizia nr. 3397/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3397/2007
Dosar nr. 16107/54/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 octombrie 2005, reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâţii C.J., S.F. şi SC C. SA Craiova, solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a proceselor – verbale din data de 2 martie 1999, întocmite de A.O.E. a SC C. SA Craiova, precum şi a celorlalte acte încheiate: Hotărârea nr. 1 din 02 martie 1999, actul adiţional nr. 32 din 08 martie 1999 şi încheierea judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999, precum şi restabilirea situaţiei anterioare acestei adunări generale a acţionarilor.
Reclamanta a susţinut că, prin actele de cercetare efectuate la dosar, s-a făcut dovada certă că procesele – verbale şi toate actele încheiate în baza acestora sunt false, dar făptuitorii nu mai pot fi traşi la răspundere penală deoarece faptele acestora sunt prescrise conform art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) Şi cum actele întocmite, constatate false, trebuie anulate, a arătat în final reclamanta, a înţeles să promoveze acţiunea.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., art. 5 şi art. 966 – art. 968 C. civ. şi art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 R.
Prin sentinţa nr. 4083 din 13 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1111/COM/2005, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.F., a respins excepţia tardivităţii cererii, a admis cererea precizată formulată de reclamantul C.M., a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999 şi a constatat nulitatea absolută a procesului – verbal din data de 2 martie 1999 întocmit de A.G.A. SC C. SA Craiova şi a actelor subsecvente, respectiv hotărârea nr. 1 din 02 martie 1999 şi actul adiţional nr. 321 din 9 martie 1999.
La data de 28 iulie 2006, reclamantul C.M. a formulat o cerere de completare a sentinţei nr. 4083 din 13 iulie 2006, în sensul de a se dispune în dispozitiv şi restabilirea situaţiei anterioare şi efectuarea înregistrărilor la registrul comerţului.
Prin sentinţa nr. 4606 din 17 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 5150/COM/2006, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.M., s-a dispus completarea sentinţei nr. 4083 din 13 iulie 2006 în sensul că s-a admis cererea de restabilire a situaţiei anterioare şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară adoptării A.G.A. nr. 1/1999, respingându-se cererea privind efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului.
Împotriva sentinţei nr. 4083 din 13 iulie 2006, pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1111/COM/2005, a formulat apel în termenul legal pârâta SC C. SA Craiova, iar împotriva sentinţei nr. 4606 din 17 noiembrie 2006, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 5150/COM/2006, au formulat apeluri în termenul legal atât reclamantul C.M. cât şi pârâta SC C. SA Craiova.
Astfel, reclamantul C.M. prin apelul său a solicitat schimbarea în parte a sentinţei (nr. 4606 din 17 noiembrie 2006) în sensul de a se dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 4083 din 13 iulie 2006 cu menţiunea „dispune efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerţului".
Apelantul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 26/1990, arătând că efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului constituie o obligaţie pentru instanţă şi nu o facultate, după cum a invocat şi Decizia nr. X/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost admis recursul în interesul legii.
Apelantul a mai criticat soluţia, susţinând că instanţa nu a aplicat dispoziţiile legale, respectiv art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece prin precizarea depusă la 3 martie 2006 şi susţinută prin concluziile scrise depuse la 8 martie 2006 a solicitat în cadrul dosarului de fond şi efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerţului.
Prin apelul său, pârâta SC C. SA Craiova a criticat soluţia instanţei de fond privind completarea dispozitivului sentinţei cu restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii A.G.A. nr. 1/1999 ca fiind lipsită de eficienţă juridică şi contrară voinţei acţionarilor majoritari.
Astfel, această apelantă a arătat că nu mai este în interesul societăţii de a se restabili situaţia anterioară a unei A.G.A. din 2 martie 1999, adică cu 7 ani în urmă.
Totodată, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.J., fost administrator social şi acţionar semnificativ, arătând că acţionarii nu pot fi făcuţi răspunzători pentru votul pe care l-au exprimat, voinţa fiecărui acţionar fiind distinctă de voinţa persoanei juridice şi chiar dacă acţionarii semnificativi au impus adoptarea hotărârii atacate.
În şedinţa publică din 14 februarie 2007, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor nerespectarea de către instanţa de fond prin sentinţa atacată a normelor imperative privind publicitatea şedinţei de judecată.
Prin Decizia nr. 33 pronunţată la aceeaşi dată, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelurile declarate de SC C. SA Craiova şi C.M., a anulat sentinţele nr. 4083 din 13 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1111/COM/2005 şi nr. 4606 din 17 noiembrie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 5150/COM/2006, fixând termen pentru soluţionarea cererilor la data de 7 martie 2007.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 121 alin. (1) C. proc. civ., „şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel".
La data de 14 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, rejudecând cauza, prin Decizia nr. 64, a luat act de renunţarea la judecata cererii reclamantului C.M. privind constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat nr. 592/1999, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.F. şi C.J. şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea precizată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA Craiova, C.J. şi S.F.
Instanţa de apel a reţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat întrucât, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 1887 din 21 august 2001, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 455 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, a fost respinsă acţiunea reclamantului C.M. îndreptată împotriva pârâţilor SC C. SA Craiova şi C.J. privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.A. din 2 martie 1999. Instanţa mai reţine că prezenta cerere de chemare în judecată are aceleaşi obiect, este întemeiată pe aceiaşi cauză şi este între aceleaşi părţi.
Împotriva deciziilor nr. 33 din 14 februarie 2007 şi nr. 64 din 14 martie 2007 a declarat recurs, în termen, reclamantul C.M. solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziilor în sensul respingerii apelurilor pârâţilor şi admiterii apelului său.
În motivarea recursului său împotriva deciziei nr. 33/2007 reclamantul invocă, în sinteză următoarele:
1. În mod greşit instanţa de apel a anulat sentinţa tribunalului întrucât judecarea litigiului în şedinţă publică nu este un motiv de nulitate absolută a hotărârii iar părţile nu au invocat o vătămare a drepturilor lor şi, pe de altă parte, cererea de anulare a hotărârii A.G.A. este o cerere accesorie iar cererea principală trebuia judecată în şedinţă publică (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
2. Motivarea instanţei de apel cu privire la încălcarea normelor privind publicitatea şedinţei este străină de natura cauzei de faţă întrucât în speţă nu s-a încălcat „publicitatea şedinţei" ci „judecarea cauzei în camera de consiliu", ceea ce face ca hotărârea să fie nemotivată conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
În motivarea recursului său împotriva deciziei nr. 64/2007 reclamantul invocă, în sinteză, următoarele:
1. Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1021 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. şi a soluţionat greşit excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât nu poate fi reţinută tripla identitate de obiect, cauză şi părţi deoarece cauza juridică a celor două acţiuni este diferită. Aceasta întrucât prin sentinţa nr. 1887/2001 cauza nu a fost soluţionată pe fondul ei ci prin admiterea excepţiei tardivităţii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
2. Dat fiind faptul că nu a fost analizat fondul cauzei, Decizia curţii de apel este nemotivată (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 33/2001 este nefondat întrucât instanţa de apel, în mod corect, a reţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 procedând la judecarea cauzei în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu şi că, drept urmare, se impune anularea hotărârii, fără ca această anulare să fie condiţionată de existenţa unei vătămări. Hotărârea este, în acest sens, nu numai legală dar şi bine motivată.
În schimb este fondat recursul reclamantului cu privire la Decizia nr. 64/2001 pentru următoarele motive:
Instanţa de apel, în mod greşit a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 1021 C. civ., întrucât, în cauză, nu există tripla identitate, impusă de acest text, cu privire la obiect, cauză şi părţi. Această identitate nu trebuie verificată în raport de cererile cu care au fost investite instanţele ci, în raport, pe de o parte, de hotărârea instanţei, iar, pe de alta, de cererea cu care instanţa a fost sesizată ulterior.
Or, în cauză, suntem în situaţia în care hotărârea invocată drept lucru judecat a respins cererea ca tardivă, fără a soluţiona fondul cauzei, iar, în prezenta cauză, excepţia tardivităţii a fost respinsă, avându-se în vedere modificările aduse Legii nr. 31/1990, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată într-un alt cadru legislativ.
Mai mult, cauza juridică a cererii de chemare în judecată, soluţionată prin sentinţa nr. 1887/2001, este diferită de cea a prezentei cereri, aceasta din urmă întemeindu-se pe rezoluţia din 14 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.J. şi S.F., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Iar cauza celei de a doua cereri de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecăţii ci şi la temeiurile de drept ale noii cereri.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 64/2007 a Curţii de Apel Craiova şi să o caseze în parte, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru a soluţiona acţiunea reclamantului în constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. a SC C. SA şi celorlalte acte întocmite în legătură cu aceasta.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu au fost atacate cu recurs, respectiv cele privind renunţarea la judecata cererii referitoare la constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat nr. 592/1999 şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.F. şi C.J.
Înalta Curte urmează ca, faţă de cele expuse, să respingă, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 33/2007 a Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 64 din 14 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o casează în parte şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea acţiunii în constatarea nulităţii Hotărârii A.G.A.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 33 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3399/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3393/2007. Comercial → |
|---|
