ICCJ. Decizia nr. 3852/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3852/2007
Dosar vechi nr. 10031/1/2005
Dosar nou nr. 2412/2005
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.L. SRL Piteşti a chemat în judecată pe pârâta SN P. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă să încheie contractul de vânzare - cumpărare pentru spaţiul şi terenul aferent acestuia situat în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, ce face obiectul contractului de închiriere din 3 februarie 2004, la preţul ce se va stabili de instanţă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că deţine cu chirie spaţiul susmenţionat, iar pentru desfăşurarea activităţilor comerciale specifice a făcut lucrările de reparaţii şi amenajări necesare.
A mai arătat că, în temeiul Legii nr. 346/2004 a solicitat pârâtei să-i vândă spaţiul menţionat, întrucât se încadrează în toate criteriile prevăzute de acest act normativ pentru a beneficia de facilitatea respectivă.
Astfel, arată că este întreprindere mică în accepţiunea legii, iar spaţiul este disponibil şi aparţine unei societăţi naţionale cu capital majoritar de stat, fiind deţinut în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.
Pentru că şi-a manifestat expres intenţia de a cumpăra trebuia încheiat contractul de vânzare - cumpărare, greşit fiindu-i respinsă cererea cu motivarea că spaţiul nu este disponibil.
Prin sentinţa nr. 1142/ C din 2 decembrie 2004, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a admis în parte cererea şi a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract de vânzare - cumpărare pentru spaţiul comercial situat în Rm. Vâlcea şi terenul aferent, deţinute cu chirie în baza contractului de închiriere din 3 februarie 2004, la preţul ce se va stabili de părţi în condiţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.
Prin aceeaşi sentinţă, capătul de cerere privind stabilirea preţului de către instanţă a fost respins, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 88.000 lei, către reclamantă.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza, în raport de dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., excepţia privind prematuritatea acţiunii fiind respinsă cu motivarea că termenul de 90 de zile calculat de la depunea cererilor de cumpărare a activelor este stabilit de lege în favoarea solicitantului, întreprindere mică şi mijlocie şi reprezintă o obligaţie pentru proprietar de a încheia contractul, ci nu un termen după trecerea căruia să te poţi adresa justiţiei în condiţiile în care pârâta şi-a manifestat expres refuzul de a înstrăina bunul imobil.
Pe fondul cauzei, a apreciat că reclamanta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 346/2004, respectiv este întreprindere mică şi deţine cu chirie un spaţiu comercial disponibil, definit ca atare de art. 13 pct. 2 lit. a) din acelaşi act normativ, ce aparţine unei societăţi naturale cu capital majoritar de stat, supusă privatizării.
Susţinerea pârâtei în sensul că activul nu ar fi fost disponibil nu a fost reţinută, cu argumentarea că art. 13 pct. 4 din actul normativ, instituia obligaţia de a publica lista cu activele disponibile, ori pârâta se află în culpă prin neefectuarea acestei publicaţii.
Derogarea prevăzută prin art. 13 pct. 7, care permitea retragerea de pe listă a activelor disponibile dacă se află în perioada de administrare specială, cum este şi situaţia pârâtei, nu operează, pentru că nu a organizat licitaţia în termen de 30 de zile de la exprimarea opţiunii de cumpărare a activului deţinut cu chirie de reclamantă şi nici nu a încheiat contractul de vânzare - cumpărare, refuzând cererea.
Obligaţia de a vinde era întărită şi de faptul că prin Ordinul nr. 43 din 6 februarie 2003, art. 2 pct. 2 lit. a) alin. (3), administratorul special era obligat să identifice activele neutilizate ce pot fi transferate/sau vândute, ceea ce nu exclude aplicarea Legii nr. 346/2004 ci, dimpotrivă, reprezintă o modalitate prevăzută în sarcina pârâtei chiar anterior acestui act normativ, în aplicarea prevederilor Legii nr. 133/1999.
În schimb, cererea privind stabilirea preţului de către instanţă a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că părţile nu au parcurs procedura reglementată de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.
Prin Decizia nr. 36 din 16 martie 2005, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul formulat de pârâta SN P. SA şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea, reţinând, în principal, că pârâta nu poate fi obligată la vânzarea spaţiului fiind în administrare specială.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R.L. SRL, solicitând admiterea recursului în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei instanţei de fond.
În motivarea recursului său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (7) din Legea nr. 346/2004, prin aceea că retragerea activelor de pe listă sau neacceptarea ofertei de cumpărare nu se putea face decât anterior acceptării ofertei făcută de statul român de către societăţile comerciale beneficiare ale ofertei.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (7) din Legea nr. 346/2004.
Instanţa a reţinut în mod corect că procedura de administrare specială în vederea privatizării pârâtei a fost declanşată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 346/2004 şi deci refuzul de vânzare a activului în cauză a fost legal, având în vedere situaţia derogatorie reglementată de art. 13 alin. (7) lit. a) potrivit căruia activele, chiar dacă au fost înscrise pe listă, se retrag de pe lista cu active disponibile în cazul declanşării procedurii de administrare specială în perioada de privatizare.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.L. SRL Piteşti împotriva deciziei nr. 36 din 16 martie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3853/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3165/2007. Comercial → |
|---|
