ICCJ. Decizia nr. 4084/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4084/2007
Dosar nr. 458/107/2006
Şedinţa publică din 12 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1518/ CA din 7 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Alba s-a respins acţiunea reclamantei SC F.S. SRL împotriva pârâtei SC D. SRL pentru obligarea pârâtei la încetarea producţiei şi comercializării instalaţiei pentru fabricarea betonului spumat, recunoaşterea de către pârâtă a invenţiei reclamantei, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, conform dispoziţiilor art. 12 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 11/1991, dreptul material la formularea acţiuni în concurenţă neloială se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sar ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
Din modul de redactare al textului de lege mai sus menţionat, rezultă că legiuitorul a instituit două limite temporale în funcţie de care se calculează prescripţia dreptului material în ceea ce priveşte formularea unei acţiuni în concurenţă neloială şi anume:
- pe de o parte, termenul de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o;
- pe de altă parte, termenul de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
În speţă, fapta considerată de reclamantă ca fiind un act de concurenţă neloială a fost săvârşită în cursul anului 2001 când pârâta a început să producă şi să comercializeze acea instalaţie pentru producerea spumei mecanice şi care în opinia reclamantei avea la bază acelaşi procedeu tehnic pentru care aceasta (reclamanta) obţinuse în anul 1998 atestatul tehnic nr. R-034-0063 privind instalaţia pentru producerea betonului celular fără autoclavizare.
Cererea formulată de pârâtă în vederea brevetării instalaţiei pentru producerea spumei mecanice a fost publicată în Buletinul Oficial pentru proprietate industrială nr. 6 din 29 iunie 2001, astfel că aceasta este data la care se poate considera că reclamanta a cunoscut efectiv autorul actului de concurenţă neloială.
Tot la această dată, reclamanta ar fi trebuit să cunoască şi dauna cauzată prin acel act considerat ca fiind de concurenţă neloială.
Din examinarea dispoziţiilor art. 12 ale Legii nr. 11/1991 observăm că legiuitorul nu prevede imperativ ca o condiţie pentru promovarea unei acţiuni în concurenţă neloială, obligaţia pentru cel vătămat de a cunoaşte efectiv dauna şi pe cel care a cauzat-o, fiind suficient ca acesta să fi trebuit să cunoască cele două împrejurări.
Este vorba deci de o obligaţie cu conţinut alternativ: să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o.
În speţă, este îndeplinită această condiţie cu privire la ambele aspecte.
Astfel, din moment ce reclamanta a cunoscut autorul actului de concurenţă neloială, aceasta ar fi trebuit să cunoască şi dauna cauzată prin acesta.
În ceea ce priveşte posibilitatea reclamantei de a cunoaşte dauna, cât timp legiuitorul nu a prevăzut expres anumite mijloace în acest sens, reclamanta ar fi putut recurge la orice mijloace, evident legale, considerate oportune şi necesare în acest sens.
Prin „daună" în sensul art. 12 din Legea nr. 11/1991 trebuie să înţelegem însă doar existenţa faptică a unui prejudiciu, fiind absurd să i se ceară reclamantei să facă dovada întinderii exacte a acestuia, deoarece acesta este o împrejurare ce urmează a fi dovedită ulterior, ca urmare a administrării unor probe în acest sens.
Raportat la data săvârşirii acţiunii de concurenţă neloială şi la data la care reclamanta a cunoscut autorul daunei, o acţiune în concurenţă neloială ar fi putut fi formulată potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991 cel târziu până la data de 29 septembrie 2004.
Reclamanta a formulat însă acţiunea cu mult după această dată, respectiv la 13 iulie 2006.
Susţinerea reclamantei în sensul că acţiunea a fost formulată în termen raportat la data obţinerii de către aceasta a brevetului de invenţie (30 octombrie 2003) este eronată. Din economia dispoziţiilor Legii nr. 11/1991 nu rezultă că pentru formularea unei acţiuni în concurenţă neloială este necesar ca persoana vătămată să deţină un brevet de invenţie cu privire la produsul său procedeul tehnic copiat de către o altă persoană.
Chiar dacă s-ar aprecia că, doar de la data obţinerii brevetului de invenţie pentru un produs similar cu cel fabricat de pârâtă, reclamanta ar justifica un interes pentru formularea unei acţiuni în concurenţă neloială raportat la data săvârşirii faptei, respectiv a pretinsului act de concurenţă neloială de către pârâtă şi care se situează în anul 2001, acţiunea este totuşi prescrisă.
Existenta acestui brevet de invenţie emis în favoarea reclamantei nu este de natură să afecteze în vreun fel termenul pentru exercitarea dreptului la acţiune în concurenţă neloială, acesta îi conferă însă în plus reclamantei posibilitatea de a formula o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 şi Legii nr. 203/2002.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 acestea nu sunt aplicabile în speţă, deoarece plângerea penală formulată de reclamantă a fost soldată cu neînceperea urmăririi penale, iar acţiunea civilă a fost parţial constatată nulă şi parţial respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a solicitat desfiinţarea în totalitate a hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 38 din 16 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC F.S. SRL.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei la Tribunalul Alba pentru rejudecare.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă susţine că Decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi invocă, în esenţă, următoarele argumente:
Instanţele au considerat în mod greşit că acţiunea reclamantei este prescrisă întrucât, chiar dacă a cunoscut cine este autorul faptelor de concurenţă neloială, pentru fiecare act şi fapt a început să curgă un nou termen de prescripţie, acest autor săvârşind zilnic acte şi fapte de concurenţă neloială. Greşit s-a reţinut că reclamanta s-a referit doar la fapta petrecută în 2001 întrucât a invocat toate faptele de concurenţă neloială săvârşite din 2001 până în prezent.
De asemenea, în mod greşit instanţele de judecată nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 deşi este începută urmărirea penală împotriva intimatei şi a administratorului acesteia.
Instanţele nu au dat eficienţă prevederilor art. 129 C. proc. civ., neavând interes să constate adevărul, s-au mulţumit doar să constate intervenită prescripţia dreptului material la acţiune.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Argumentele din recurs, invocate de către reclamantă, şi care nu se pot încadra decât în motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu şi în cel prevăzut de pct. 7 indicat de recurentă, au fost examinate atât de instanţa de fond cât şi cea de apel, care au făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale, respectiv a art. 9 şi 12 din Legea nr. 11/1991 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Fapta invocată de către reclamantă, prin acţiune, ca act de concurenţă neloială a fost săvârşită în cursul anului 2001, când pârâta – intimată a început să producă şi să comercializeze instalaţia pentru producerea spumei mecanice iar publicarea, la 29 iunie 2001, a cererii pârâtei de brevetare a instalaţiei este data de la care, în mod corect, s-a apreciat că reclamanta a cunoscut efectiv autorul actului de concurenţă neloială şi la care ar fi trebuit să cunoască şi dauna cauzată prin respectivul act de concurenţă neloială.
În acţiunea sa reclamanta face referire doar la actele pârâtei din 2001 apreciate drept concurenţă neloială: comercializarea instalaţiei de producere a betonului celular fără autoclavizare şi depunerea, la 29 ianuarie 2001, la O.S.I.M., a unei cereri pentru obţinerea unui brevet de invenţie pentru instalaţia respectivă, fără ca, până la soluţionarea pe fond a cauzei, reclamanta să-şi precizeze sau să-şi întregească ori să-şi modifice cererea în sensul că ar viza şi acte de concurenţă neloială.
Faţă de această împrejurare instanţele, în mod corect, au considerat prescrisă acţiunea reclamantei în raport de prevederile art. 9 şi 12 din Legea nr. 11/1991. Aceasta nu înseamnă, însă, că reclamanta nu va putea formula o altă acţiune împotriva pârâtei pentru eventuale acte de concurenţă neloială săvârşite de pârâtă şi care se încadrează înlăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de textele legale menţionate.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs privind întreruperea cursului prescripţiei ca urmare a cercetărilor penale efectuate împotriva administratorului pârâtei întrucât acest aspect nu este cuprins în enumerarea limitativă a art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce priveşte nerespectarea de către instanţe a prevederilor art. 129 C. proc. civ., recurenta nu şi-a argumentat acest motiv, simplul fapt că instanţele au constatat intervenită prescripţia dreptului material la acţiune neconstituind o manifestare a lipsei de rol activ.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe aceasta la plata către intimata pârâtă, a cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, cheltuielile privind transportul fiind nedovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 38 din 16 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC D. SRL Teiuş suma de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4085/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4082/2007. Comercial → |
|---|
