ICCJ. Decizia nr. 4080/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4080/2007
Dosar nr. 36161/2/2005
Şedinţa publică din 12 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3973 din 29 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1151/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtului S.M. cu consecinţa obligării acestuia la efectuarea investiţiilor aferente anilor 2001, 2002, 2003 şi la plata sumei de 95.063,74 dolari S.U.A. în echivalent în lei din data plăţii cu titlu de penalităţi de întârziere, cu 636.000 lei cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din OG nr. 25/2002 în sensul că prescripţia pentru dreptul autorităţii de a solicita executarea contractului începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadenţe anterioare intrării în vigoare a ordonanţei, adică în speţă, 31 decembrie 2003, dată în raport de care acţiunea a fost formulată în termen.
Referitor la fondul litigiului, tribunalul, în temeiul art. 969, 970 şi 1073 C. civ., a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua investiţiile anuale, conform art. 8 decembrie 1 şi anexei 4 din contractul încheiat la data de 18 iunie 1999, motiv pentru care s-a admis acest capăt de cerere precum şi cel privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere, raportat la clauza cuprinsă în art. 8 decembrie 3 din convenţia părţilor.
În privinţa solicitării reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor interese, prima instanţă a constatat că o atare cerere este posibilă doar în ipoteza prevăzută de art. 21 din OG nr. 25/2002, când se solicită desfiinţarea contractului, iar o astfel de cerere nu s-a formulat, astfel că a respins, ca nefondat, acest petit. Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi referitor la cererea de acordare a daunelor cominatorii conform art. 5803 C. proc. civ., cu motivarea că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată acest text legal nu este aplicabil.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia comercială nr. 682 din 19 decembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 36161/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, iar hotărârea tribunalului modificată în parte în sensul obligării pârâtului şi la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei (RON) pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind admisibilă această cerere în considerarea caracterului provizoriu al acestor daune, dar şi raportat la caracterul obligatoriu al deciziei nr. XX al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în această materie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Prima critică vizează soluţionarea cauzei atât în fond cât şi în apel cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care toate actele de procedură au fost comunicate la o altă adresă decât la aceea de domiciliu. Pentru acest motiv a primit doar o citaţie, la adresa corectă, cu întârziere însă, astfel încât nu a avut posibilitatea să facă dovada îndeplinirii întocmai a obligaţiilor contractuale şi implicit a pretenţiilor reclamantei atât în privinţa solicitării de obligare la realizarea investiţiilor cât şi la plata penalităţilor de întârziere.
De asemenea, arată recurentul, prin cel de al doilea motiv, soluţia de obligare la plata daunelor cominatorii este nelegală ţinând seama de împrejurarea că investiţiile au fost realizate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat.
Astfel, prima critică este neîntemeiată, în condiţiile în care pe parcursul derulării cauzei, reclamanta a fost obligată să facă demersuri pentru identificarea adresei pârâtului, având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul, motiv pentru care s-a procedat conform prevederilor art. 95 C. proc. civ., în sensul citării pârâtului prin publicitate.
Ulterior, după identificarea adresei citaţia a fost comunicată la adresa de domiciliu a pârâtului, care de altfel nu contestă faptul că a fost citat pentru termenul din 19 decembrie 2006, când s-a pronunţat Decizia atacată, însă reţine fără temei că a primit citaţia cu întârziere.
Rezultă deci, că, motivul de recurs întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiat, şi raportat la împrejurarea că pârâtul nu a formulat apel, criticile referitoare la fondul litigiului nu pot fi examinate direct în recurs.
În privinţa criticii referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul obligării la plata daunelor cominatorii, curtea reţine că prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii este admisibilă şi în condiţiile art. 5803 C. proc. civ., astfel încât având în vedere şi prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept prin Decizia care a soluţionat recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe şi sub acest aspect hotărârea instanţei de apel este legală.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin.(1) C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S.M. împotriva deciziei nr. 682 din 19 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4009/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4093/2007. Comercial → |
|---|
