ICCJ. Decizia nr. 4087/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4087/2007
Dosar nr. 3867/62/2006
Şedinţa publică din 12 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 1612 la 19 mai 2006, reclamanta S.I.F. T. SA a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei, în temeiul art. 1075 C. civ., sub sancţiunea unor daune cominatorii de 5.000 lei RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data comunicării sentinţei, să-şi dea consimţământul, prin Decizia colegiului de conducere, la încheierea cu reclamanta, prin reprezentanţii legali, a fiecăruia dintre contractele de cesiune de acţiuni, cerute pentru valabila transmitere a dreptului de proprietate conform cerinţelor art. 98 din Legea nr. 31/1990, contracte având drept obiect material un număr total de acţiuni nominative de 160.138, fiecare cu o valoare nominală de 25.000 lei ROL şi însumând o valoare totală de 400.345 RON, acţiuni emise de SC I. SA Sibiu, SC A.P. SA Braşov, SC T.S. SA Sf. Gheorghe şi SC C.C. SA Mediaş, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.693.303.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri reprezentând 4.003.450.000 ROL echivalentul bănesc al debitului iniţial în acţiuni ce trebuie a fi cesionate în scopul atingerii prin compensare a soldului creditor faţă de pârâtă, 1.689.580.000 lei ROL, dobânda legală aferentă perioadei 01 iulie 2003 – 31 aprilie 2006, cu rezervarea dreptului de solicitare a reactualizării până la plata plăţii efective.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 2000 din 27 noiembrie 2006, a respins cererea principală şi subsidiară, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 78 din 22 mai 2007, a admis în parte apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 400.345 RON şi dobânda legală pe perioada 1 iulie 2003 – 28 februarie 2007 în sumă de 197.882 RON, cu cheltuieli de judecată în sumă de 24.474 RON.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei.
Recurenta a arătat, în esenţă, în motivarea cererii de recurs că:
- Potrivit HG nr. 12/1997 F.P.S. a cesionat S.I.F. T. SA cota de capital social deţinută la SC V. SA rămasă neutilizată după efectuarea alocării cu titlu gratuit a acţiunilor conform Legii nr. 55/1995, în acest scop fiind semnat actul de cesiune nr. 1/4036 din 11 august 1997 pentru un pachet de 68.665 acţiuni, în valoare de 1.716.625.000 ROL ce corespunde cotei de 30 % din capitalul social al societăţii.
Ulterior, pentru 40 % din capitalul social al societăţii a mai fost încheiat actul de cesiune nr. 1/3119 din 23 aprilie 1999 în baza căruia F.P.S. a cesionat S.I.F. T. SA un pachet de 91.473 acţiuni, în valoare de 2.286.825.000 ROL, reprezentând întreaga cotă pe care F.P.S. o mai deţinea la SC V. SA.
Prin sentinţele nr. 870/1998, nr. 715/1999, nr. 741 şi nr. 742 din 7 septembrie 2000, rămase definitive şi irevocabile, Tribunalul Dâmboviţa a anulat precizatele acte de cesiune.
Prin OUG nr. 7/2001, acţiunile deţinute de stat prin fostul F.P.S. la SC V. SA, inclusiv cele cesionate conform actelor de concesiune încheiate la 12 iunie 2000, au fost transferate Ministerului Turismului.
La data de 19 mai 2003, astfel cum rezultă din Minuta semnată de părţi, acestea convin ca direcţia de specialitate a A.V.A.S. să verifice situaţia juridică a pachetelor de acţiuni, situaţie a cărei analiză nefiind agreată de către S.I.F. T. SA, aceasta din urmă a înţeles să formuleze cerere de chemare în judecată a pârâtei A.V.A.S., solicitând obligarea pârâtei la:
- încheierea unor contracte de cesiune cu reclamanta pentru acţiunile deţinute de pârâtă la SC I. SA, SC A.P. SA, SC T.S. SA şi SC C. SA, în valoare totală de 4.003.450.000 lei, hotărârea judecătorească definitivă, în situaţia neîndeplinirii obligaţiei de către pârâtă, să ţină loc de convenţie de cesiune de acţiuni; - în subsidiar, obligarea A.V.A.S. la plata sumei de 4.458.362.022 lei, reprezentând debit iniţial şi dobândă legală aferentă perioadei 1 iulie 2003 – 31 ianuarie 2004, reactualizată până la data plăţii;
- Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 946 din 21 aprilie 2004, a admis acţiunea reclamantei S.I.F. T. SA;
- Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 215 din 10 noiembrie 2004, a admis apelul pârâtei A.V.A.S., a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea reclamantei S.I.F. Transilvania SA;
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4268 din 27 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul reclamantei.
În speţa de faţă, în raport de cele arătate mai sus, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a susţinut „evidenta incidenţă a dispoziţiilor art. 1201 C. civ.", opinie dezvoltată în continuarea enunţării acestei critici.
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Aşadar, elementele autorităţii de lucru judecat sunt părţile, obiectul şi cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele cereri.
În privinţa obiectului celor două cereri de chemare în judecată, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii înregistrate la Tribunalul Braşov sub nr. 866 din 25 februarie 2004 îl constituie, în principal, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de cesiune, iar, obiectul acţiunii înregistrate la Tribunalul Braşov sub nr. 1612 din 19 mai 2006 îl constituie, în principal, obligarea pârâtei să-şi dea consimţământul la încheierea contractelor de cesiune cu reclamanta, în caz de neexecutare din partea debitorului, acestei obligaţii aplicându-i-se dispoziţiile art. 1075 C. civ., schimbându-se în dezdăunări.
Aşadar, Înalta Curte consideră a fi diferite obiectele celor două cereri de chemare în judecată asupra cărora recurenta – pârâtă A.V.A.S. opina în recursul declarat că ar fi identice.
Şi în privinţa cauzei, Înalta Curte constată că, în principal, prima a fost întemeiată pe Minuta încheiată la data de 19 mai 2003, iar cea de a doua a fost întemeiată pe Protocolul încheiat sub nr. 8622 semnat de către pârâta A.V.A.S. la data de 6 septembrie 2004 şi de către reclamanta S.I.F. T. SA la data de 15 septembrie 2004, cu obiecţiuni.
Aşadar, Înalta Curte consideră lipsă de identitate între cele două cauze, în raport cu sus-evocatele concluzii.
Cum, excepţia autorităţii lucrului judecat impune condiţia identităţii de acţiuni care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi şi cum, Înalta Curte, potrivit considerentelor arătate, sesizează lipsa cerinţelor privitoare atât la obiect cât şi la cauză care să inducă aplicarea prevederilor art. 1201 C. civ., urmează ca acest motiv de recurs să fie înlăturat.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a mai arătat că motivarea deciziei recurate cuprinde motive contradictorii, critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a respins petitul principal, având în vedere că, împlinirea condiţiei rezolutorii determină ca Protocolul încheiat sub nr. 8622 la data de 6 septembrie 2004, respectiv la data de 15 septembrie 2004 să nu îşi mai poată produce efectele juridice; pe de altă parte, însă, Înalta Curte constată că instanţa de apel admite petitul subsidiar, în aplicaţiunea dispoziţiilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, prin raportare la dispoziţiile art. 1075 C. civ., care instituie principiul conform căruia orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.
Aşadar, nici acest motiv de recurs nu poate fi reţinut, Înalta Curte, constatând că nu se impune o reformare a deciziei din apel în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivele acesteia nefiind contradictorii, urmează să respingă şi această critică, ca nefondată.
Recurenta – reclamantă a criticat instanţa de apel şi pentru că a pronunţat o decizie lipsită de temei legal, respectiv, prin eludarea HG nr. 12/1997 şi a OUG nr. 54/1998, critică circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Privitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile actelor normative speciale, invocate mai sus, au caracter permisiv, pe cale de consecinţă, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitor, instanţa având dreptul să acorde despăgubiri, conform reglementărilor juridice comune.
Aşadar, Înalta Curte, cu motivarea arătată, respinge, ca nefondată, şi această critică formulată în recurs.
Şi motivul de recurs potrivit căruia recurenta – pârâtă a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită imposibilităţii pârâtei A.V.A.S. de a executa obligaţia, circumscris prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va respinge de către Înalta Curte, în considerarea eşecului tratativelor, pe de o parte şi, pe de altă parte, în considerarea recunoaşterii de către însăşi recurenta – pârâtă debitoare a imposibilităţii executării obligaţiei privind continuarea negocierilor în scopul stingerii soldului debitor faţă de intimata – reclamantă.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin (1) teza 2 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză de către pârâta A.V.A.S., ca nefondat şi, privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către partea potrivnică, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante cheltuielile de judecată, conform documentelor justificative depuse la dosar.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 78 din 22 mai 2007 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante S.I.F. T. SA Braşov suma de 8.935 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4089/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4085/2007. Comercial → |
|---|
