ICCJ. Decizia nr. 650/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 650/2007
Dosar nr. 26888/2/2004
Şedinţa publică din 12 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC S. SA Brazi, a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, Sucursala Petrobrazi, solicitând anularea deciziei de anulare a protocolului din data de 20 aprilie 2002, a deciziei de adjudecare la licitaţie publică a executării operării vagoanelor C.F.R. şi rampele de încărcare-descărcare din Sucursala Petrobrazi şi a contractului încheiat de pârâtă cu SC G.F.R. SA.
Tribunalul Prahova, prin încheierea din 25 aprilie 2002, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă şi a SC G.F.R. SA.
Prin cererea reconvenţională, pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Petrobrazi, a solicitat anularea protocolului nr. 9383 din 20 aprilie 2002 pentru viciu de consimţământ.
La termenul din 23 septembrie 2002, tribunalul, prin sentinţa 2394, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Această instanţă, prin sentinţa comercială 8823 din 25 iunie 2004, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia 259/ CG din 29 aprilie 2002 de anulare a protocolului din 24 aprilie 2002 încheiat între reclamantă şi pârâta S.N.P. P. SA, a anulat hotărârea nr. 101 din 16 aprilie 2002 de adjudecare a licitaţiei în favoarea pârâtei SC G.F.R. SA, a anulat contractul nr. 68 din 28 mai 2002 încheiat între pârâte, a respins cererea privind obligarea pârâtei S.N.P. P. SA să încheie actul adiţional între părţile semnatare ale protocolului din 20 aprilie 2002 şi a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâta S.N.P. P. SA nu era obligată să organizeze licitaţia conform OUG nr. 60/2001 însă în caietul de sarcini a prevăzut desfăşurarea licitaţiei în două etape, prima având caracter eliminatoriu nerespectată de autoritatea contractantă atât în privinţa autorizaţiei de furnizor feroviar cât şi a absenţei personalului calificat.
Pe de altă parte instanţa reţine că Decizia de anulare a protocolului nu este legală pentru că acesta reprezintă o convenţie care nu poate fi desfăcută unilateral.
În privinţa contractului încheiat între cele două pârâte, instanţa a considerat că încetarea acestuia prin ajungerea la termen la data de 30 aprilie 2004 nu lipseşte de interes pe reclamantă care prin efectul nulităţii cere repunerea părţilor în situaţia anterioară; însă capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei P. SA să încheie actul adiţional la protocolul din 20 aprilie 2002, este neîntemeiat întrucât perioada pentru care oferta a fost lansată a expirat.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială 206 din 17 aprilie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile părţilor, considerând că prin contractul de prestări servicii încheiat pe o perioadă determinată, de 2 ani, a fost stins scopul licitaţiei organizată în martie 2002, iar expirarea perioadei pentru care s-a lansat oferta nu mai îndreptăţeşte la încheierea unui nou contract de prestări servicii decât în baza unei noi licitaţii, altfel încălcându-se principiul libertăţii contractuale; autoritatea contractantă a hotărât aplicarea OUG nr. 60/2001 referirile la prevederile acestui act normativ fiind în hotărârea de adjudecare nr. 101 din 16 aprilie 2002; lipsa de interes prin constatarea nulităţii contractului ulterior încetării efectelor sale este neîntemeiată, nulitatea putând fi invocată chiar şi în situaţiile în care întoarcerea executării nu ar mai fi posibilă. Pârâta P. SA nu a respectat dispoziţiile OUG nr. 60/2001 când a organizat licitaţia, act normativ la care făceau referire caietul de sarcini şi instrucţiunile pentru ofertanţi şi a încălcat dreptul reclamantei de a fi parte contractantă la încheierea actului juridic.
Împotriva deciziei astfel pronunţate SC P. SA şi Sucursala Petrobrazi au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentele susţin că anularea deciziei de anulare a protocolului din 20 aprilie 2002 şi a hotărârii nr. 101 din 16 aprilie 2002 de adjudecare precum şi a contractului de prestări servicii nr. 68 din 28 mai 2002 este lipsită de interes, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care susţine aplicarea OUG nr. 60/2001, cu organizarea licitaţiei în două etape; hotărârea cuprinzând motive contradictorii prin soluţionarea de către secţia comercială şi aplicarea Ordonanţei de Urgenţă ce stabileşte competenţa contenciosului administrativ iar instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii considerând lipsa autorizaţiilor A.F.E.R. în oferta de participare a G.F.R. În cazul neprezentării unuia din documentele enumerate în Cap. II din Instrucţiuni sancţiunea era depunctarea ofertantului nu descalificarea acestuia. Instanţele greşit au avut în vedere procesul verbal nr. 0007 din 4 februarie 2003, deşi acesta fusese anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Esenţa nulităţii o constituie sancţiunea care lipseşte actul juridic de efectele sale care contravin finalităţii dispoziţiilor legale încălcate la încheierea actului juridic. Consecinţa o reprezintă restituirea contraprestaţiilor dacă actul juridic a fost executat până la momentul la care a fost anulat.
În condiţiile concrete ale executării contractului de servicii privind luarea în primire a vagoanelor, operarea lor pe rampele de încărcare descărcare, trierea şi sortarea lor, sancţiunea nulităţii, după executare lipseşte de conţinut însăşi instituţia nulităţii: părţile nu-şi mai pot restitui prestaţiile reciproce, întrucât operaţiunile executate nu mai pot fi restituite, iar pentru acestea prestatorul este îndreptăţit la o plată. Astfel obligaţia imposibil de executat este la rândul ei lovită de nulitate.
În aceeaşi măsură, însă, partea prejudiciată de o eventuală nelegalitate a contractului de prestări servicii este îndreptăţită la rândul său, la căi procedurale deschise altor acţiuni.
În instrucţiunile pentru ofertanţi de participare la licitaţie au fost prevăzute criteriile de acceptare a ofertei, printre care şi cele de eligibilitate stabilite în Cap. II pct. 1 lit. a). Printre acestea, la pct. 7 se stabilea autorizarea A.F.E.R. conform caietului de sarcini iar la pct. 9 asigurarea personalului de specialitate pentru îndeplinirea contractului.
Invocarea în documentaţia de licitaţie a prevederilor OUG nr. 60/2001 a fost însă greşit interpretată de către instanţa de apel. Referirea la actul normativ citat apare ca o normă de trimitere în care prevederi ale acestuia sunt incluse în instrucţiunile şi caietul de sarcini pentru participarea la licitaţie. Cu toate acestea, prevederile exprese ale Cap. II pct. 1 lit. a) 7 din caietul de sarcini stabileau, sub condiţia neeligibilităţii autorizaţia de furnizor feroviar al ofertantului, condiţie pe care pârâta SC G.F.R. SA nu o îndeplinea la momentul licitaţiei. Contractul de asociere cu SC T. era în măsură să acopere neregularitatea dacă această societate comercială ar fi fost autorizată A.F.E.R.
Din această perspectivă instanţele de fond au stabilit judicios că hotărârea de adjudecare a nesocotit condiţiile prescrise în caietul de sarcini ce prevedeau descalificarea ofertantului neautorizat şi nu depunctarea acestuia.
În privinţa nerespectării condiţiei personalului de specialitate, instanţele de fond au interpretat greşit actele deduse judecăţii. Atât în instrucţiunile de licitaţie cât şi în Regulament era prevăzută posibilitatea asigurării prin mijloace proprii sau contracte, a îndeplinirii contractului de servicii (Cap. II pct. 9 şi 10), iar pârâta SC G.F.R. SA a făcut dovada contractului de asociere cu SC T. SA şi a celui de prestări servicii cu SC S.G. SRL Ploieşti.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 206 din 17 aprilie 2006, va admite apelul declarat de recurente, va schimba în parte sentinţa 8823 din 25 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi pe fond va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele SC P. SA, sucursala PETROBRAZI şi SC P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 206 din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia recurată, admite apelul declarat de aceleaşi pârâte împotriva sentinţei comerciale nr. 8823 din 25 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC S. SA Ploieşti. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 652/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 542/2007. Comercial → |
|---|
