ICCJ. Decizia nr. 670/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 670/2007
Dosar nr. 22927/3/2005
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 519 din 13 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General în contradictor cu pârâta SC C.S.I. SRL şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumelor de: 8010 dolari S.U.A. cotă aport pe perioada 1 august 2003 – 27 aprilie 2004, 5.044,75 dolari S.U.A. penalităţi pe perioada 1 august 2003 – 31 octombrie 2005, 12.835,20 dolari S.U.A. contravaloare lipsă folosinţă, în echivalent în lei la data plăţii, fiind respinsă cererea de obligare la plata majorărilor pentru această din urmă sumă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 27 aprilie 2004, contractul de asociere nr. 13 încheiat de părţi la data de 15 ianuarie 1997 a încetat în condiţiile art. 13 alin. (4) prin denunţare de către municipalitate ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată a cotei de aport prevăzută de art. 9 din contract.
Cum pârâta nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de răspundere aceasta a fost obligată la plata sumelor solicitate mai puţin la plata majorărilor pentru contravaloarea lipsei de folosinţă.
II. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 478 din 27 septembrie 2006, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC C.S.I. SRL Bucureşti şi ca nefondat apelul declarat de reclamantul municipiul Bucureşti.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă, s-a reţinut că aceasta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru deşi i s-a pus în vedere obligaţia timbrării la termenul din 21 iunie 2006 prin apărătorul ales, situaţie în care s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând în consecinţă cererea pe acest motiv.
Cu privire la apelul declarat de reclamant critica acestuia privind reacordarea majorărilor de întârziere a fost înlăturată cu motivarea că acestea au fost solicitate la suma de 12.835,20 dolari S.U.A. acordată pentru lipsa de folosinţă în perioada 17 februarie 2004 – 28 februarie 2005, sumă la care se putea cere dobânda legală dar nu majorări de întârziere calculate conform codului de procedură fiscală, faţă de natura comercială a obligaţiei.
În contra acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.
III. Recursul declarat de pârâtă nu a fost timbrat deşi pentru termenul din 13 februarie 2007 aceasta a fost citată cu menţinea timbrării indicându-se cuantumul taxelor şi contul în care pot fi plătite, situaţie faţă de care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie făcând aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va anula recursul astfel declarat ca netimbrat.
IV. Recurentul reclamant critică Decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că toate sumele care intră într-un mod sau altul în contul Primăriei Municipiului Bucureşti se fac venit la bugetul local, neexistând decât un singur cont, conform art. 3 din OG nr. 61/2002 fiind deci aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, Cap. II, art. 114 alin. (1) cu privire la majorările şi penalităţile pentru întârzierea plăţilor.
V. Recursul declarat de reclamant nu este fondat.
Părţile au încheiat un contract de asociere la 15 ianuarie 1997, pe poziţii de egalitate juridică, contractul fiind unul comercial, iar nu unul administrativ, de autoritate, el fiind supus normelor de drept privat, comerciale şi, după caz, civile, iar nu celor de drept public, fiscal, părţile reglementând în cuprinsul contractului răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor asumate.
Or, se constată că Ordonanţa nr. 61/2002 priveşte colectarea creanţelor bugetare şi că ea nu este incidentă contractului în speţă întrucât pârâta contractantă nu are calitatea de debitor bugetar obligaţiile pe care şi le-a asumat sunt obligaţii comerciale iar nu obligaţii bugetare, fiind fără relevanţă în această determinare faptul că reclamantul vărsa la bugetul local sumele de bani ce i se cuvin din contract.
VI. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat menţinând ca legală, în raport de prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC C.S.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 478 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 708/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 663/2007. Comercial → |
|---|
