ICCJ. Decizia nr. 1191/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1191/2008

Dosar nr. 2112/116/2006

Şedinţa publică din 21 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA a chemat în judecată SC D.C. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie anulat contractul de asociaţie în participaţie încheiat la data de 1 aprilie 2004 pentru motivul că bălţile pe care le exploatează sunt deţinute în concesiune în baza contractului încheiat cu A.D.S. prin care s-a înserat clauza potrivit căreia încheierea unui alt contract cu terţe persoane pentru exploatarea terenurilor şi bălţilor nu se poate face decât cu acordul concedentului. În continuare a susţinut că reprezentantul societăţii şi-a depăşit mandatul întrucât a încheiat un contract de locaţie şi nu de asociere. În sprijinul susţinerilor a invocat art. 45 – art. 47, art. 49 şi art. 145 din Legea nr. 31/1990. Pârâta SC D.C. SRL a formulat în acelaşi litigiu cerere reconvenţională prin care a solicitat să se instituie un drept de retenţie asupra terenurilor şi bălţilor pe care le-a deţinut în baza contractului a cărui anulare se solicită cu motivarea că a efectuat importante investiţii pentru exploatarea bălţilor.

Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Călăraşi care prin sentinţa nr. 537 din 6 martie 2007 a admis acţiunea reclamantei şi a constatat nul contractul de locaţie de gestiune încheiat la data de 1 aprilie 2004 iar cererea reconvenţională a fost anulată ca netimbrată.

Instanţa de fond a reţinut că Adunarea Generală şi Consiliul de administraţie l-a mandatat pe B.V., director al recurentei să încheie un contract de asociere pe o perioadă de un an, condiţiile urmând să fie stabilite de Consiliul de administraţie. Prima instanţă a mai reţinut că reclamanta şi-a depăşit mandatul întrucât a încheiat un alt act pe o altă perioadă decât cea stabilită de Adunarea Generală. A mai reţinut că pentru încheierea contractului de locaţie de gestiune lipseşte consimţământul reclamantei.

În faţa instanţei de fond a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei prin care intervenienta SC A.V. SRL Bucureşti a susţinut că a încheiat cu SC D.C. SRL contractul de închiriere din 2004 în baza căruia a făcut o serie de investiţii pentru exploatarea bălţilor şi a încheiat la rândul său alte contracte, argumente în temeiul cărora a solicitat respingerea acţiunii reclamantei. Instanţa de fond în baza aceloraşi considerente reţinute pentru admiterea acţiunii principale a respins cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei. În plus, a reţinut pentru respingerea acestei cereri că intervenienta încearcă să-şi apere un drept obţinut prin contractele încheiate cu pârâta deşi la încheierea acestora nu a fost de bună credinţă pentru că avea cunoştinţă despre procesul civil şi procesul penal pornit în legătură cu încheierea acestora. În legătură cu solicitarea intervenientei de a se lua act de tranzacţia depusă la dosar, tribunalul a reţinut că nu se poate pronunţa printr-o hotărâre de expedient întrucât respectiva tranzacţie a fost depusă la dosar după terminarea cercetării judecătoreşti.

Împotriva sentinţei au declarat apel intervenienta SC A.V. SRL Bucureşti şi pârâta SC D.C. SRL.

Intervenienta apelantă a criticat soluţia de respingere a cererii de intervenţie pentru considerentul că instanţa de fond a nesocotit motivele pe care le-a invocat din care rezulta cu evidenţă faptul că are interes în cauză întrucât a făcut investiţii importante pentru exploatarea bălţilor care constituie obiectul contractului. Intervenienta a mai susţinut că depăşirea mandatului şi lipsa acordului pentru subînchiriere nu pot conduce la constatarea nulităţii absolute a contractului de locaţie de gestiune din 1 aprilie 2004 cum greşit a reţinut instanţa de fond. Apelanta intervenientă a criticat şi refuzul instanţei de a se pronunţa pe contractul de tranzacţie şi în final a considerat că prin soluţia pronunţată a fost prejudiciată prin neluarea în considerarea a investiţiilor făcute cu bună - credinţă pentru exploatarea bunurilor inchiriate.

Pârâta SC D.C. SRL a criticat la rândul său sentinţa fondului pentru motivul că tranzacţia care a fost depusă la dosar prin care reclamanta şi pârâta prin reprezentanţi legali au înţeles să pună capăt litigiului nu a fost examinată. A mai susţinut că lipsa avizului A.D.S. pentru subconcesionarea terenurilor ce fac obiectul contractului din 12 martie 2002, nu atrage nulitatea absolută a celui de-al doilea contract, A.D.S. fiind în măsură fie să ignore realitatea juridică survenită, fie să uzeze de o acţiune personală împotriva locatorului, fapt care nu s-a întâmplat. Tranzacţia din 30 septembrie 2005 precum şi celelalte probe relevă, potrivit apelantei pârâte, o ratificare expresă a contractului încheiat la data de 10 iunie 2004.

Analizând criticile aduse sentinţei fondului, Curtea de Apel, prin Decizia nr. 417 din 2 octombrie 2007, le-a apreciat ca întemeiate şi, ca urmare, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a admis apelurile a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că intervenienta a înregistrat la instanţa de fond la data de 8 februarie 2007 o cerere prin care a enumerat înscrisurile depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri care s-a încuviinţat şi că dezbaterile s-au încheiat la data de 20 februarie 2007. În aceste condiţii argumentul instanţei de fond de a nu se pronunţa pe tranzacţie pentru motivul că s-a încheiat cercetarea judecătorească a fost apreciat de Curte ca nefondat. Cum acest înscris ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei şi pentru ca părţile să nu fie private de un grad de jurisdicţie, Curtea a stabilit că se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru reanalizarea situaţiei de fapt în raport de toate probele aflate la dosar.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel a declarat recurs, reclamanta SC P. SA, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că depunerea tranzacţiei nu a fost însoţită şi de o susţinere expresă a intervenientei în timpul cercetării judecătoreşti ci dimpotrivă la data de 20 februarie 2007 apărătorul reclamantei având cuvântul a arătat că nu mai are alte cereri de formulat şi probe de administrat. În continuare a arătat că şi în situaţia în care ar fi fost formulate susţineri pe această tranzacţie în cursul cercetării judecătoreşti nu erau îndeplinite cerinţele pronunţării unei hotărâri de expedient. Pentru a motiva această susţinere recurenta a arătat că tranzacţia nu îndeplineşte cerinţele unei convenţii valide conform art. 948 şi art. 968 C. civ. deoarece conţine o cauză ilicită pentru că incearcă să înlăture nulitatea absolută a contractului din 1 aprilie 2004. Recurenta s-a referit şi la prevederile art. 271 şi art. 272 C. proc. civ. apreciind că principiul disponibilităţii nu are caracter absolut şi că instanţa, pentru a consfinţi o învoială, trebuie să verifice dacă părţile au calitatea legală de a tranzacţiona şi dacă nu se încalcă o dispoziţia imperativă a legii. Pentru aceste motive a solicitat modificarea în tot a deciziei pronunţată de Curte şi menţinerea sentinţei pronunţată de Tribunal.

Recursul este nefondat.

Din expunerea criticilor aduse deciziei pronunţată de Curtea de Apel, rezultă că reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Se poate observa din prima critică adusă deciziei că recurenta nu a indicat textul de lege aplicat greşit de instanţa de apel şi nici nu a arătat în concret în ce constă lipsa temeiului legal. În aceste condiţii Înalta Curte fiind sesizată cu o cale extraordinară de atac nedevolutivă nu poate trece la examinarea unor eventuale motive de nelegalitate întrucât este ţinută de caracterul nedevolutiv al recursului şi de dispoziţiile art. 3021 lit c) şi 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Cu toate acestea trebuie reţinut faptul că instanţa de apel a avut în vedere la soluţionarea criticilor aduse sentinţei de fond dispoziţiile art. 150 şi art. 256 C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile se închid dacă instanţa se declară lămurită, iar sfârşitul dezbaterilor marchează momentul următor, cel al deliberării în vederea pronunţării hotărârii.

Raportat la aceste dispoziţii, neindicate în considerentele deciziei, instanţa de apel a examinat dacă tranzacţia şi înscrisurile depuse odată cu acestea se aflau la dosar sau dacă acestea s-au depus după închiderea dezbaterilor, situaţie în care nu puteau fi luate în seamă la pronunţarea sentinţei. În urma acestei verificări a ajuns la concluzia corectă că înscrisurile respective erau depuse înainte de data închiderii dezbaterilor astfel că instanţa era obligată să le examineze şi nu să le înlăture pe un considerent care s-a dovedit greşit.

- Menţiunea din practica potrivit căreia apărătorul intimatei a susţinut că nu mai are alte probe de solicitat nu înlătură raţionamentul instanţei de apel întrucât proba se afla la dosar astfel că în aceste condiţii nu se putea pune problema de administrare a unei noi probe ci de examinare a înscrisurilor existente deja la dosar. În consecinţă prima critică a recurentei, pentru motivele arătate va fi înlăturată.

- Următoarea critică pune în discuţie valabilitatea tranzacţiei prin trimitere la textele de lege arătate mai sus care în opinia recurentei, ar lipsi de efecte convenţia respectivă şi ar împiedica pronunţarea unei hotărâri de expedient.

Nici această critică nu este fondată întrucât prin Decizia atacată cu recurs nu s-a făcut nicio analiză asupra tranzacţiei din punctul de vedere al validităţii ei, ci aşa cum s-a arătat, s-a constatat că aceasta exista la dosar iar instanţa de fond nu a analizat-o pentru că a considerat greşit că a fost depusă după închiderea dezbaterilor. În acest context, instanţa de recurs, care verifică doar legalitatea soluţiilor anterior pronunţate, nu poate examina ceea ce încă nu a constituit obiect de analiză în apel şi în fond.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Olteniţa împotriva deciziei comerciale nr. 417 din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1191/2008. Comercial