ICCJ. Decizia nr. 1545/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1545/2008
Dosar nr. 899/118/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 26 aprilie 2006, reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD a chemat în judecată pe pârâtele SC U.T.T. SRL EFORIE NORD şi SC B. SRL EFORIE NORD, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate existenţa dreptului său de proprietate asupra următoarelor active: Complex U., Restaurant P.M. (G.U.), V.M. şi M.B., situate în Eforie Nord, jud. Constanţa.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că societatea a fost constituită în baza Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 1041/1990, iar prin O.M.T. nr. 154/1991 a fost stabilită lista imobilelor care fac parte din patrimoniul său, listă în care se regăsesc toate imobilele enumerate în petitul cererii introductive de instanţă.
Totodată, a susţinut reclamanta că, în anul 1992, a participat la constituirea celor două societăţi, SC U.T.T. SRL EFORIE NORD şi SC B. SRL EFORIE NORD, participarea sa fiind prevăzută prin actele constitutive autentificate sub nr. 6744 din 16 martie 1992 şi 6746 din 16 martie 1992.
A mai susţinut reclamanta că la constituirea celor două societăţi pârâte, a transmis numai dreptul de folosinţă asupra activelor sus menţionate şi nu dreptul de proprietate, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 13 din actele constitutive.
În ceea ce priveşte nulitatea actelor constitutive ale societăţii, reclamanta a susţinut că se impune a se face distincţie între nulitatea actului constitutiv şi nulitatea societăţii, cele două concepte beneficiind de reglementări distincte şi chiar şi în situaţia transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor litigioase, având în vedere caracterul nulităţii, acest drept a revenit în patrimoniul reclamantei.
La data de 6 septembrie 2006, B.R.D. – G.S.G. BUCUREŞTI a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtelor, iar prin încheierea de şedinţă din 13 octombrie 2006, a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în interes propriu şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în interes alăturat.
În cadrul cererii de intervenţie în interes personal, B.R.D. – G.S.G. BUCUREŞTI a invocat incidentul procedural dedus din dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar prin încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2006, instanţa a dispus respingerea ca nefondată a cererii de suspendare formulată. Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea cererii principale, cu consecinţa admiterii propriei cereri, motivând că, nicăieri în cuprinsul actelor constitutive nu se precizează faptul că s-ar aporta un drept de folosinţă şi nu dreptul de proprietate, iar nulitatea contractelor de societate echivalează cu nulitatea societăţilor, fiind incidente în cauză, dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990.
Prin încheierea de şedinţă, de la 10 ianuarie 2007, instanţa a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de intervenientă, cu motivaţia că în speţă, nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 1201 C. civ.
Prin sentinţa nr. 962/ COM din 14 februarie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea introductivă formulată de reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD şi a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B.R.D. – G.S.G. BUCUREŞTI.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cele două societăţi pârâte, SC U.T.T. SRL EFORIE NORD şi SC B. SRL EFORIE NORD au fost înfiinţate în anul 1992, iar prin actele constitutive ale acestora, reclamanta a participat la capitalul social al celor două societăţi comerciale, cu un aport în natură constând în activele indicate în cererea de chemare în judecată.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţele nr. 199, respectiv 200 din 22 aprilie 1998 ale Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a dispus dizolvarea celor două societăţi pârâte, ca o consecinţă a nulităţii contractelor de societate.
În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa a reţinut că susţinerea reclamantei în sensul că aportul său a constat numai în dreptul de folosinţă a activelor respective este nefondată, dispoziţiile art. 4 din contractele de societate coroborat cu art. 28 din statut, confirmând doar intenţia coasociaţilor fondatori de a proteja caracterul intuituu personae al acestor forme societare.
În raport de această interpretare, s-a reţinut că este de necontestat că reclamanta a aportat la capitalul social al celor două societăţi pârâte, dreptul de proprietate asupra activelor, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acţionând astfel transferul dreptului de proprietate de la reclamantă, la societatea nou înfiinţată.
În ceea ce priveşte nulitatea contractelor de societate, respectiv nulitatea societăţilor, potrivit Legii nr. 31/1990, efectele nulităţii se produc pentru viitor, iar nu retroactiv, ca mijloc de protecţie a terţilor de bună-credinţă. Prin urmare, bunurile litigioase nu au reintrat în patrimoniul reclamantei care le-a aportat, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 31/1990, ci au rămas în componenţa capitalului social al celor două societăţi, până la data încheierii lichidării.
Împotriva sentinţei nr. 962/ COM din 14 februarie 2007, reclamanta a formulat apel, criticând în esenţă omisiunea instanţei de a face o interpretare a voinţei reale a părţilor, interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 28 din statutele societăţilor pârâte, în sensul că reclamanta ar fi transmis numai dreptul de folosinţă asupra bunurilor litigioase şi chiar în ipoteza în care s-ar fi transmis dreptul de proprietate, acest drept ar fi revenit în patrimoniul reclamantei, ca efect al constatării nulităţii actelor constitutive ale celor două societăţi.
Prin Decizia nr. 153/ COM din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Analizând criticile formulate, curtea a constatat că interpretarea dată de prima instanţă asupra aportului reclamantei la capitalul social al celor două societăţi este temeinică şi legală, în sensul că reclamanta a constituit ca aport, dreptul de proprietate asupra bunurilor litigioase şi nu dreptul de folosinţă asupra acestora.
De asemenea, curtea a mai constatat că nu poate fi primită critica ce vizează nulitatea contractelor de societate, cu motivarea că nulitatea contractelor echivalează cu nulitatea societăţii însăşi, urmând a se aplica regulile specifice prevăzute de Legea nr. 31/1990, în sensul că societatea nelegal constituită îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acestora. Prin urmare, bunurile aportate în natură, rămân în componenţa capitalului social al societăţii, până la data închiderii procedurii lichidării, putând fi urmărite de creditorii societăţii, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei recurate şi pe fond, admiterea acţiunii în constatare astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a reiterat apărările şi susţinerile formulate în faţa instanţei de fond şi apel, criticile vizând în esenţă următoarele aspecte:
- în mod greşit, instanţa de apel a preluat raţionamentul judecătorului fondului, fără a ţine seama de argumentele aduse prin cererea de apel şi a interpretat greşit voinţa reală a părţilor, în raport de dispoziţiile art. 13 din contract şi art. 28 din statut, cu referire la art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
- o stipulaţie contrară celei cuprinse în art. 4 lit. b) din statut, nu trebuia să fie în mod obligatoriu expresă, fiind posibil a se deduce caracterul implicit al unei asemenea stipulaţii, prin interpretarea voinţei reale a părţilor;
- valoarea modică la care a fost evaluat aportul reclamantei relevă că ceea ce s-a transmis este un drept de folosinţă şi nu de proprietate;
- interpretarea greşită a efectelor nulităţii actelor constitutive şi nulităţii societăţilor comerciale, toate cauzele de nulitate a societăţii fiind expres şi limitativ prevăzute de lege şi ca atare, consecinţele prevăzute de dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990 nu vor fi incidente decât în cazurile expres şi limitativ reglementate;
- şi în ipoteza în care s-ar fi transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor litigioase, acest drept ar fi revenit în patrimoniul reclamantei, ca urmare a constatării nulităţii absolute a actelor juridice prin care acest drept a fost transmis;
În cauză, la data de 25 ianuarie 2008, intimata-intervenientă B.R.D. – G.S.G. BUCUREŞTI a formulat întâmpinare, răspunzând pe larg criticilor formulate şi solicitând instanţei respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Referitor la critica ce priveşte aportul reclamantei la constituirea celor două societăţi comerciale, se constată că instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 32 coroborat cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul că din actele constitutive rezultă fără putinţă de tăgadă că s-a aportat dreptul de proprietate asupra activelor în litigiu şi nu un drept de folosinţă, astfel încât, bunurile au trecut în proprietatea societăţilor nou înfiinţate, de la data constituirii acestora.
În ceea ce priveşte noţiunea de stipulaţie contrară, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, aceasta semnifică o dispoziţie contrară şi neechivocă ce exprimă voinţa reală a părţilor, cu privire la bunurile aportate în natură la capitalul social. Or, aşa cum rezultă din actele constitutive ale societăţilor, nu există a dispoziţie expresă din care să rezulte că reclamanta ar fi înţeles să aporteze numai dreptul de folosinţă asupra bunurilor şi nu dreptul de proprietate. În lipsa unei stipulaţii contrare ferme şi neechivoce, nu poate fi primită nici susţinerea recurentei potrivit căreia valoarea aportului ar putea conduce la concluzia aportării doar a dreptului de folosinţă, având în vedere că această valoare este irelevantă, în condiţiile în care părţile aveau posibilitatea de a decide prin contract valoarea acestor bunuri.
Susţinerea recurentei potrivit căreia dispoziţiile art. 28 din statut confirmă intenţia recurentei de a-şi păstra dreptul de proprietate asupra activelor, nu poate fi primită, dispoziţiile sus citate făcând referire doar la un drept de preemţiune al coasociatului, la vânzarea aportului în natură, aspect reţinut în mod corect de către instanţe.
În ceea ce priveşte nulitatea contractelor de societate şi dizolvarea celor două societăţi, aceasta echivalează cu nulitatea societăţii însăşi, iar regimul juridic al declarării nulităţii este prevăzut de dispoziţii legale speciale, dispoziţii ce prevăd că nulitatea nu retroactivează, ci produce efecte numai pentru viitor, potrivit art. 58 din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, în mod just au reţinut instanţele că bunurile litigioase au intrat în patrimoniul societăţilor nou înfiinţate şi se află şi în prezent în patrimoniul acestora, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 31/1990.
Pentru considerentele înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD, împotriva deciziei nr. 153/ COM din 28 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 20.476,33 lei cheltuieli de judecată, către intimata B.R.D. – G.S.G. BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1542/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1550/2008. Comercial → |
|---|
