ICCJ. Decizia nr. 1555/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1555/2008

Dosar nr. 2184/54/2007

Şedinţa publică din 8 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, reclamantul V.T.I. a chemat în judecată pe pârâta A.A. SA BĂLĂCIŢA P. Bălăciţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.408 lei, din care 260 lei sumă depusă la asociaţie şi 7.148 lei, dobândă conform inflaţiei, ca urmare a retragerii din asociaţie.

Prin sentinţa nr. 176/ C din 11 aprilie 2007, Tribunalul Mehedinţi admis acţiunea reclamantului şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.849 lei, reprezentând contribuţia la cumpărarea de acţiuni actualizată cu indicele de inflaţie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa fondului a reţinut că A.A. SA BĂLĂCIŢA P. Bălăciţa a fost constituită de către salariaţi, membrii organelor de conducere şi alte persoane, pentru dobândirea de acţiuni în cadrul procesului de privatizare al societăţii SC A. SA BĂLĂCIŢA.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 700 din 12 mai 1997, A.A. SA BĂLĂCIŢA P. a dobândit 40 % din capitalul social al SC A.B. SA, preţul acţiunilor urmând a fi plătit în rate, până la data de 12 mai 2007.

Acţiunile dobândite de asociaţie urmau a fi distribuite membrilor acesteia, corespunzător cu sumele achitate, după plata integrală a ratelor sau rambursarea creditelor, respectiv 12 mai 2007.

Potrivit art. 11 din Statutul asociaţiei, orice membru al asociaţiei se poate retrage oricând din asociaţie, cu condiţia de a comunica hotărârea sa Consiliului de Administraţie, cu 3 luni înainte. Reclamantul a comunicat hotărârea sa de a se retrage din asociaţie, la data de 4 iulie 2006, iar la data de 22 noiembrie 2006, a solicitat restituirea contravalorii contribuţiei la cumpărarea de acţiuni, ca o consecinţă a retragerii din asociaţie.

Faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa fondului a constatat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea contravalorii contribuţiei la cumpărarea acţiunilor, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie, începând cu data ultimei plăţi făcute de acesta.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta A.A. SA BĂLĂCIŢA P., iar prin Decizia nr. 259 din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 261,95 lei, reprezentând contribuţia reclamantului la cumpărarea de acţiuni, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data formulării cererii de retragere din asociaţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că în adevăr, reclamantul este îndreptăţit a primi contravaloarea sumelor depuse la asociaţie, însă actualizate cu indicele de inflaţie, de la data formulării cererii de retragere, respectiv iulie 2006 şi nu de la data ultimei plăţi efectuate.

Împotriva deciziei curţii de apel, a declarat recurs reclamantul V.T.I., criticând Decizia recurată sub mai multe aspecte, după cum urmează:

- instanţa de apel s-a pronunţat asupra unei critici neformulate de apelantă, în sensul că aceasta nu a criticat cuantumul sumei stabilite, ci a afirmat că nu are posibilitatea restituirii sumelor depuse, reclamantul având obligaţia să aştepte distribuirea acţiunilor;

- în mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamantul nu ar fi precizat perioada pentru care a solicitat actualizarea sumelor depuse, având în vedere că prin cererea introductivă de instanţă, acesta a arătat că solicită actualizarea, pe o perioadă de 8 ani;

Recursul este fondat.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Dispoziţiile sus citate supun spre analiză prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care obligă instanţa de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa în pronunţarea soluţiei.

Din această perspectivă, a nemotivării sau a motivării contradictorii, se constată că instanţa de apel nu a răspuns în fapt şi în drept la criticile pârâtei, iar argumentele reţinute de către instanţă nu conduc în mod logic la soluţia din dispozitiv. Astfel, instanţa de apel deşi reţine că pârâta a formulat critici privind imposibilitatea restituirii sumelor depuse de reclamant, se pronunţă asupra modului de calcul al sumei pretinse, respectiv a momentului de la care se impune actualizarea acesteia.

Mai mult decât atât, instanţa de apel nu argumentează soluţia ce vizează schimbarea sentinţei fondului, limitându-se la a constata că tribunalul a greşit atunci când a reţinut că actualizarea se va efectua de la data ultimei plăţi, respectiv 1998, corect fiind a se calcula de la data cererii de retragere, respectiv 2006, fără a indica motivele pentru care soluţia fondului este greşită.

Mai reţine curtea de apel că reclamantul ar fi solicitat o sumă globală, fără a preciza până la ce perioadă a calculat indexarea cu rata inflaţiei, or, din analiza actelor dosarului, se constată că reclamantul a indicat prin chiar cererea introductivă, suma pretinsă şi perioada pentru care solicită actualizarea, respectiv data ultimei plăţi efectuate, august 1998.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia recurată, în sensul respingerii apelului pârâtei A.A. SA BĂLĂCIŢA P., declarat împotriva sentinţei nr. 176/ C din 11 aprilie 2007 a Tribunalului Mehedinţi.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul V.T.I., împotriva deciziei nr. 259 din 30 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, modifică Decizia recurată, respinge apelul pârâtei SC A.A. SA BĂLĂCIŢA P. Bălăciţa, declarat împotriva sentinţei nr. 176/ C din 11 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Obligă intimata SC A. SA BĂLĂCIŢA P. Bălăciţa la 109,66 lei cheltuieli de judecată, către recurentul V.T.I.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 mai 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1555/2008. Comercial