ICCJ. Decizia nr. 1551/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1551/2008
Dosar nr. 2898/36/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În apel după casare, conformându-se dispoziţiilor instanţei de recurs în condiţiile art. 315 C. proc. civ. şi urmare administrării probei cu expertiză contabilă, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 184 din 6 septembrie 2007, a admis apelul promovat de A.D.S., a schimbat în tot sentinţa nr. 8129 din 29 octombrie 2004 şi pe cale de consecinţă a admis acţiunea, a constatat reziliat contractul de cesiune nr. 27 din 31 octombrie 2000.
A mai obligat pârâta la plata sumei de 3.109.287.897 lei despăgubiri.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 969 C. civ., contractele legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Pe de altă parte, în contractele sinalagmatice, existenţa unei clauze accesorii de reziliere sau rezoluţiune în caz de neexecutare a obligaţiei uneia din părţi este prezumată.
S-a mai arătat că, din interpretarea judicioasă a clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale rezultă că părţile au inclus în contract o clauză privind rezoluţiunea contractului; pact comisoriu de gradul III.
În urma efectuării expertizei s-a reţinut că pârâta SC A. SRL nu şi-a respectat obligaţiile stabilite prin contractele încheiate respectiv plata redevenţei creând un prejudiciu reclamantei în sumă de 936.360.916 lei pentru contractul nr. 27/2000 la care se adaugă penalităţile în sumă de 1.038.209.436 lei şi TVA 86.142.392 lei iar pentru contractul nr. 69/2000 în sumă de 475.851.070 lei contravaloare redevenţă, penalităţi 526.042.148 lei şi 46.681.931 lei TVA.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs ambele părţi.
Criticile reclamantei A.D.S. se referă la neacordarea penalităţilor de întârziere până la data stingerii debitului.
De asemenea, se susţine că deşi în motivare instanţa dispune rezilierea ambelor contracte de cesiune în dispozitivul deciziei dintr-o omisiune s-a consemnat constatarea rezilierii doar a contractului de concesiune nr. 27 din 31 octombrie 2000.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile pârâtei SC A. SRL fac referire la faptul că instanţa a ignorat expertiza agricolă efectuată în cauză şi nu s-a pronunţat asupra cauzelor de forţă majoră constatate de expert precum şi de autorităţile locale la data respectivă.
De asemenea se arată că s-a omis faptul că A.D.S.-ul nu a respectat clauzele din contract prin care era obligat să pună la dispoziţie concesionarului un teren util şi condiţiile necesare desfăşurării activităţii agricole.
Recursul reclamantei A.D.S. este nefondat.
Contractele de cesiune încheiate de părţi au inserate clauză penală care la art. 5.4. stabileşte expres că „pentru executarea cu întârziere a obligaţiei se percep penalităţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind executarea creanţelor bugetare".
Este ştiut că, clauza penală reprezintă o convenţie accesorie prin care părţile contractante stabilesc prin apreciere anticipată, cuantumul daunelor interese compensatorii sau moratorii care vor fi datorate de pârâta în culpă în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale. Stipularea unei clauze penale prezintă avantajul de a dispensa pe creditor de sarcina de a dovedi existenţa şi cuantumul prejudiciului suferit în caz de neexecutare totală sau parţială a obligaţiei asumate de debitor.
În speţă, instanţa a acordat penalităţi de întârziere conform raportului de expertiză, pentru viitor, după pronunţarea deciziei existând posibilitatea acordării acestora cu ocazia punerii în executare a titlului obţinut ţinând cont de data achitării debitului.
Cu privire la omisiunea consemnării în dispozitivul deciziei şi constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. 69/2000, cererea formulată nu reprezintă un motiv de recurs în sensul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., aspectul semnalat putând face obiectul unei cereri în temeiul art. 281 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul SC A. SRL se reţine că în cadrul verificării legalei învestiri a instanţei, în considerarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte a pus în vedere recurentei să facă dovada achitării taxelor de timbru legal datorate dispunând încunoştiinţarea părţii îndatorate conform art. 36 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, respectiv diferenţa de 3054 lei şi 2 lei timbru judiciar.
Constatând la dosar lipsa dovezilor corespunzătoare conform art. 39 al Normelor la care s-a făcut referire, care să ateste plata sumelor datorate de către recurentă cu acest titlu, instanţa urmează să dea efect dispoziţiilor sancţionării cuprinse în textul de lege al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Totodată, se apreciază că verificarea timbrajului, reprezintă pentru instanţele judecătoreşti o sarcină legală administrativă şi nu constituie obiect al activităţii de judecată, de aceea, analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză şi nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de părţi implicând efectuarea de acte jurisdicţionale.
Faţă de cele arătate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 184/ COM din 6 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL Constanţa, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1555/2008. Comercial → |
|---|
