ICCJ. Decizia nr. 1548/2008. Comercial. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1548/2008
Dosar nr. 4997/86/2006
Şedinţa publică de la 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală, reclamanta SC D.L.A.L.O. SRL FĂLTICENI a chemat în judecată pe pârâta R.N.P. R. – D.S. SUCEAVA, pentru a fi obligată la plata sumei de 799.841,22 lei, cu titlu de daune contractuale, penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi, până la executarea de către pârâtă a obligaţiilor.
Prin sentinţa nr. 482 din 12 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 592.644 lei cu titlu de daune.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul nr. 243 din 10 ianuarie 2003, contract prin care pârâta s-a obligat să-i livreze reclamantei masa lemnoasă pe picior, în volum total de 14.162 mc, iar reclamanta să-i plătească suma de 804.401,6 lei cu titlu de preţ. A mai reţinut instanţa că între fapta pârâtei de a nu preda reclamantei materialul lemnos contractat şi prejudiciul suferit, există legătură de cauzalitate şi ca urmare a comportamentului culpabil al pârâtei, acţiunea va fi admisă în parte, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert B.G.
Hotărârea instanţei de fond a fost apelată de pârâta R.N.P. R. – D.S. SUCEAVA, iar prin decizia nr. 73 din 9 iulie 2007, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut că în mod corect, instanţa fondului a soluţionat cauza, reţinând culpa pârâtei în neexecutarea contractului, precum şi comportamentul abuziv al acesteia în ceea ce priveşte rezilierea unilaterală a contractului.
În ceea ce priveşte contractul încheiat între părţi, curtea a reţinut că în conformitate cu clauzele contractuale, pârâta avea obligaţia să pună la dispoziţia reclamantei cantitatea de masă lemnoasă şi este lipsită de relevanţă apărarea pârâtei privind titularul dreptului de proprietate, câtă vreme avea dreptul de administrare.
A mai constatat curtea că nu poate fi reţinut nici un caz de incompatibilitate a expertului desemnat, având în vedere că partea avea posibilitatea la momentul desemnării acestuia, să solicite numirea unui alt expert din cei recomandaţi de Biroul de expertize.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând în principal, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată şi în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare.
În argumentarea motivelor invocate, recurenta a formulat în esenţă, următoarele critici:
- nepronunţarea instanţei de apel asupra cererii de arătare a titularului dreptului, precum şi asupra rezilierii contractului dispusă prin Hotărârea C.D.D.S. Suceava, act ce nu a fost contestat de reclamantă, pe calea contenciosului administrativ;
- instanţa de apel a respins în mod greşit concluziile expertului parte, precum şi cererea prin care reprezentantul pârâtei a învederat instanţei cauza de incompatibilitate a expertului desemnat, în momentul în care i-a fost adusă la cunoştinţă, respectiv 2 iulie 2007, termen la care curtea a rămas în pronunţare asupra apelului;
Recursul este nefondat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, aceste dispoziţii cuprinse în art. 304 alin. (1) C. proc. civ., fiind deopotrivă obligatorii atât pentru partea care recurge la această cale extraordinară de atac, cât şi pentru instanţa de recurs.
Hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Analizând criticile formulate, din perspectiva nemotivării sau a contradicţiei dintre considerente şi dispozitiv, se constată că atât instanţa fondului cât şi cea de apel au răspuns în fapt şi în drept apărărilor şi criticilor formulate de recurentă, iar argumentele reţinute din probatoriul administrat au condus în mod logic la soluţia cuprinsă în dispozitiv. Faptul că instanţa de fond şi cea de control judiciar nu şi-au însuşit argumentele aduse de recurentă, nu poate duce la concluzia că în speţă ar fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Referitor la critica privind nepronunţarea instanţei asupra cererii de arătare a titularului dreptului, se constată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra acesteia, reţinând că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 243/2003, prin care pârâta s-a obligat să pună la dispoziţia reclamantei parchetele spre exploatare, să asigure accesibilitatea şi practicabilitatea drumurilor auto forestiere, iar P. Frumosu este doar un terţ faţă de contract, astfel încât, este lipsită de relevanţă apărarea pârâtei privind titularul dreptului de proprietate, câtă vreme aceasta avea dreptul de administrare.
Din analiza deciziei recurate, Înalta Curte reţine că motivarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel este clară şi pertinentă, în raport de situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente în cauză, nefiind nici o contradicţie în expunerea raţiunilor ce au stat la baza pronunţării soluţiei.
Totodată, în strânsă legătură cu prima critică, se constată că instanţa de apel s-a pronunţat şi cu privire la susţinerea pârâtei privind rezilierea unilaterală a contractului, reţinând comportamentul abuziv al acesteia. De altfel, se constată că urmare a rezilierii unilaterale a contractului, reclamanta a acceptat restituirea garanţiei, fără însă a renunţa la dreptul de a solicita repararea prejudiciului produs prin neexecutarea contractului. Împrejurarea că reclamanta nu a contestat pe cale contenciosului administrativ hotărârea C.D.D.S. Suceava nu poate duce la concluzia că ar fi achiesat la rezilierea contractului, încetarea unui contract prin voinţa părţilor, presupunând exprimarea voinţei ambelor părţi, în mod expres şi neechivoc.
Trecând la analiza motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată este nelegală atunci când instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia, se poate reţine că acest motiv poate fi susţinut în recurs atunci când deşi din conţinutul actului rezultă cu certitudine natura şi înţelesul pe care părţile au înţeles să-l dea clauzelor inserate, instanţa de apel ar fi reţinut un alt act juridic sau conţinut.
În speţă, se observă că recurenta nu a dezvoltat argumente în susţinerea acestui motiv, iar celelalte critici formulate, privind soluţionarea cauzei de incompatibilitate a expertului desemnat, nu vizează motivul sus evocat, astfel cum este definit de dispoziţiile procedurale.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta are de regulă în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Faţă de dispoziţiile sus menţionate, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit, iar criticile aduse deciziei recurate, privind acelaşi aspect referitor la greşita soluţionare a incompatibilităţii expertului desemnat, nu se regăsesc în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate, recurenta a supus spre analiză chestiuni ce ţin de nemulţumirea sa în legătură cu administrarea, interpretarea şi aprecierea probelor, în condiţiile în care a beneficiat de calea de atac devolutivă a apelului, ori aceste critici nu pot fi examinate în recurs, acestea vizând temeinicia soluţiei pronunţate în cauză şi nu nelegalitatea acesteia, întrucât această cale de atac îşi propune un control judiciar numai asupra nelegalităţii hotărârii atacate.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P. R. – D.S. SUCEAVA împotriva deciziei nr. 73 din 9 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1543/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1552/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
