ICCJ. Decizia nr. 158/2008. Comercial. Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la O.R.C.. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 158/2008
Dosar nr. 881/64/2007
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5944 din 8 mai 2007 pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov, a fost admisă cererea formulată de petenta CN C.F. C.F.R. SA şi s-a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind modificarea numărului acţiunilor şi majorarea capitalului social subscris, precum şi modificarea acţionariatului, prin intrarea în societate a CN C.F. C.F.R. SA.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta SC S.B. SA Braşov, solicitând totodată şi suspendarea executării încheierii atacate.
Prin încheierea din 17 iulie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins cererea de suspendare a executării încheierii nr. 5944 din 8 mai 2007 pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov, cerere formulată de recurenta SC S.B. SA Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că cererea de suspendare a executării este nemotivată, partea nearătând în ce măsură este prejudiciată prin executarea încheierii recurate.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta SC S.B. SA Braşov, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că motivele cererii de suspendare sunt cuprinse în motivele de recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
Totodată, aceleaşi dispoziţii legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate prin legea procesuală.
În raport de principiul statuat prin textul de lege sus citat, admisibilitatea unei căi de atac, şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării, cerere formulată odată cu recursul declarat împotriva încheierii pronunţate de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov.
Or, este de observat că încheierea atacată, fiind pronunţată în cadrul recursului, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se observă aşadar că recursul declarat în cauză nu este admisibil ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta SC S.B. SA Braşov, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta SC S.B. SA Braşov, împotriva încheierii din 17 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1562/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1589/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
---|