ICCJ. Decizia nr. 1664/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1664/2008
Dosar nr. 9170/1/2007
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la 17 octombrie 2007, A.G. şi A.E. au solicitat anularea Deciziei nr. 1878 din 17 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, dată în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.S. şi cu pârâtul C.P.T., prin care a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 296 din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În criticile formulate întemeiate pe dispoziţiile art. 317-320 C. proc. civ., contestatorii susţin că decizia din recurs este greşită, întrucât la termenul din 17 mai 2007 instanţa a pus în discuţie numai excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în drept, nu şi fondul cauzei şi le-a respins cererea de amânare pentru consultarea unui avocat, ulterior soluţionând recursul pe fond, cu ignorarea actelor depuse la dosar la 8 mai 2007.
Faţă de această situaţie contestatorii consideră că le-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 156 C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O.
La termenul din 28 februarie 2008 contestatorii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din O.U.G. nr. 51/1998, excepţie la judecata căreia au renunţat astăzi.
Intimatul Carabeţ Petre Tiberiu a invocat tardivitatea contestaţiei în anulare, la acelaşi termen, solicitând pe fond, prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 72) respingerea ca nefondată a contestaţiei.
Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea excepţiei neconstituţionalităţii şi a contestaţiei ca nefondată.
Contestaţia în anulare este nefondată.
În condiţiile art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate la pct. 1 şi 2, precum nerespectarea condiţiilor legale referitoare la citarea părţilor pentru ziua când s-a judecat pricina şi încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Deşi contestatorii indică şi prevederile art. 318 C. proc. civ., nu precizează care sunt greşelile materiale făcute de instanţa de recurs în pronunţarea Deciziei nr. 1878 din 17 mai 2007.
Invocarea de către contestatori a încălcării dreptului la apărare nu se încadrează în „greşelile materiale” sau „omisiunile” la care fac referire dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa de recurs a analizat apărările şi actele ataşate concluziilor scrise din 17 mai 2007, analizând aceste aspecte în penultimul aliniat al considerentelor deciziei atacate.
Din actele dosarului de recurs, ataşat prezentei contestaţii rezultă că, recursul a fost soluţionat pe fond în condiţiile în care, după terminarea dezbaterilor în şedinţă publică, dar înainte de deliberări, recurenţii au depus prin registratură precizări - concluzii prin care au făcut încadrarea în drept a motivelor de recurs, motive analizate de instanţă în limita aspectelor de nelegalitate sesizate, părţile nefiind prejudiciate.
Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi nici în categoria greşelilor materiale avute în vedere de legiuitor prin art. 318 din acelaşi cod, motiv pentru care contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A.G. şi A.E. împotriva Deciziei nr. 1878 din 17 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1662/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1666/2008. Comercial. Pretenţii. Revizuire -... → |
---|