ICCJ. Decizia nr. 1662/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1662/2008
Dosar nr. 2131/118/2007
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4143 din 14 august 2007 pronunţată în Dosar nr. 2132/118/2007 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul G.H. împotriva intimatei SC S.A.T. SA prin lichidator judiciar M. Sprl Constanţa, cu motivarea că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Apelul declarat de revizuient împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 262 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul G.H. prin cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2008.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Curtea în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 a stabilit în sarcina revizuientului obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei şi respectiv 0,15 lei timbru judiciar potrivit art. 1 din O.G. nr. 32/1995.
Recursul nu a fost timbrat cu sumele stabilite în sarcina revizuientului.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat. În mod excepţional, obligaţia de timbrare se poate îndeplini până la primul termen de judecată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că revizuientul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia transmisă pentru termenul de judecată din 15 mai 2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că revizuientul nu este o persoană faţă de care operează scutirea legală de obligaţia timbrării, instanţa urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 1 din O.G. nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuientul G.H. împotriva Deciziei nr. 262/Com din 5 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1660/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1664/2008. Comercial. Contestaţie la... → |
---|