ICCJ. Decizia nr. 1688/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1688/2008
Dosar nr. 11441/1/2007
Şedinţa publică din 16 mai 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la 28 decembrie 2007, SC T. SRL SLOBOZIA a solicitat anularea deciziei nr. 2623 din 18 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1474/2/2006 în contradictoriu cu C.J. IALOMIŢA.
În motivarea contestaţiei a arătat că prin Decizia atacată s-a respins recursul său declarat împotriva deciziei nr. 439 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care s-a admis apelul declarat de C.J. IALOMIŢA şi a fost respinsă acţiunea în constatare şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate.
Astfel a arătat că a indicat şi următoarele motive de recurs: că în alte două situaţii identice C.J. IALOMIŢA a luat act de încetarea contractelor de concesiune; că practica judiciară în materie, legea şi comentariile de specialitate nu permit concedentului să menţină contracte de concesiune în vigoare, după notificarea intenţiei de renunţare, chiar dacă se contesta cauza renunţării; că în conformitate cu prevederile art. 980 C. civ., dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 219/1998 şi art. 8.1 din contracte, urmează a fi interpretate după obiceiul locului, că potrivit art. 32 din Legea nr. 219/1998 relaţiile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalităţi între avantajele care îi sunt acordate concesionarului şi sarcinile care îi sunt impuse.
În drept a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Intimatul C.J. IALOMIŢA a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (2), ultima teză, susţinând că termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., a fost depăşit, iar în ceea ce priveşte fondul contestaţiei în anulare a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
La termenul din 16 mai 2008, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii declarării contestaţiei în anulare invocată de intimată în raport de prevederile art. 319 C. proc. civ.
Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, cum este şi cazul hotărârii ce formează obiectul contestaţiei în anulare dedusă judecăţii, contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Din economia textului de lege rezultă că acesta reglementează un termen dublu şi anume, unul subiectiv de 15 zile calculat de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi un termen obiectiv de un an socotit de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se atacă. Termenul de un an este un termen limită, înăuntrul căruia partea interesată trebuie să cunoască hotărârea şi să exercite contestaţia în anulare.
Examinând cu precădere faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii, Înalta Curte o va respinge în condiţiile în care cunoaşterea minutei nu echivalează cu cunoaşterea hotărârii ce se atacă, iar contestaţia în anulare a fost promovată în cadrul termenului de un an socotit de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Contestaţia în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Examinând dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare s-a cerut, instanţa constată că a fost analizat cu ocazia judecării recursului motivul de modificare invocat de recurent fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Promovarea acestei căi de atac extraordinare de către contestatoare este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Sub acest aspect este necesară sublinierea deosebirii dintre „motivele de casare sau de modificare" la care se referă art. 318 C. proc. civ. şi argumentele de fapt şi de drept, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină, iar aceste motive sunt prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun.
În speţă, contestatoarea reproşează instanţei de recurs fie că nu a analizat anumite argumente, fie că a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile legale, art. 980 C. civ., art. 32, 35 din Legea nr. 219/1998, art. 8.1 din contracte .
Aceste aspecte nu pot fi considerate „omisiuni" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., ci eventual greşeli de judecată, erori de drept ce nu pot fi invocate şi cercetate pe calea contestaţiei în anulare.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază contestaţia în anulare ca nefondată, urmând a o respinge, nefiind întrunite cerinţele şi condiţiile art. 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia invocată de intimatul C.J. IALOMIŢA.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC T. SRL SLOBOZIA împotriva deciziei nr. 2623 din 18 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1692/2008. Comercial → |
|---|
