ICCJ. Decizia nr. 1747/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1747/2008
Dosar nr. 4689/99/2006
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 26 august 2004, reclamantul D.C. a chemat în judecată pârâta T.A.G. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună excluderea acesteia din SC G.T.T. SRL Iaşi, eliberarea acesteia din funcţia de administrator şi atribuirea părţilor sociale.
La rândul său, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat excluderea reclamantului din societate, şi continuarea activităţii societăţii ca unic asociat.
În argumentarea susţinerilor părţile s-au acuzat reciproc de fraudarea societăţii, folosirea de semnătura socială în interes propriu, şi concurenţă neloială.
După parcurgerea unui ciclu procesual în rejudecare Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 4724 din 17 octombrie 2006, a respins, ca nefondată, cererea principală, a admis cererea reconvenţională şi a dispus excluderea asociatului D.C. din SC G.T.T. SRL Iaşi, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi diferenţă onorariu expert.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în baza probelor administrate inclusiv expertiză contabilă că asociatul D.C. a folosit valori din patrimoniul societăţii inclusiv capitalul social al acesteia pentru a-şi atinge un scop personal manifestând în acest mod o lipsă de loialitate faţă de societate şi un dezinteres accentuat în ceea ce priveşte starea viitoare a firmei creând o situaţie de incertitudine ce vizează însăşi existenţa acesteia.
S-a mai reţinut că pârâtei T.A.G. nu i se poate imputa înstrăinarea unor bunuri aparţinând societăţii, ulterior producerii rupturii dintre asociaţi, când asociatul reclamant nu mai participa în nici un mod la activitatea societăţii.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul criticile vizând modul eronat de interpretare a probatoriilor ce au condus la pronunţarea hotărârii.
Se susţine că activitatea frauduloasă a pârâtei a fost dovedită atât cu interogatoriul luat cât şi cu concluziile expertizei efectuată în cauză.
Astfel, la interogator, a recunoscut că nici în prezent nu a înregistrat în contabilitate un număr de 201 facturi fiscale, toate fiind ascunse într-un fişet la care avea acces numai aceasta.
Expertiza contabilă relevă că valoarea facturilor în cauză este de 737.588.455,53 lei, prejudiciul cauzat societăţii fiind de 367.305.266 lei, iar pârâta şi-a însuşit suma de 219.964.075 lei.
De asemenea, pârâta a înstrăinat bunuri din societate cauzând un prejudiciu de 348.753.843 lei.
Se mai susţine că în mod eronat prima instanţă a reţinut ca relevant garantarea unui împrumut cu părţile sociale ca fiind culpa reclamantului, deşi asociata pârâtă şi-a dat acceptul material în acest sens.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 27 din 8 martie 2007, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată în sensul că a admis acţiunea principală şi a dispus excluderea asociatei pârâte din societate şi continuarea existenţei societăţii cu un singur asociat. A respins, ca nefondată, cererea reconvenţională, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, păstrând sentinţa cu privire la darea în debit a reclamantului cu suma de 7.000 lei diferenţă onorariu expert.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că hotărârea criticată contravine concluziilor raportului de expertiză întocmit care a stabilit că asociata-pârâtă a prejudiciat societatea cu valori de peste 1 miliard lei prin neînregistrarea unui număr de 201 facturi fiscale în evidenţa contabilă a societăţii şi prin înstrăinarea unor bunuri ale societăţii utilizând sumele în interes personal.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că greşit prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe fapte lipsite de relevanţă privind intenţiile contractării unui împrumut de 15.000 Euro în interesul reclamantului pârât atâta timp cât ambii asociaţi şi-au dat acordul în mod solemn la notariat.
S-a mai arătat că nu se poate merge pe ideea că prin aceasta a riscat în detrimentul societăţii şi că a manifestat dezinteres pentru viitorul firmei, din moment ce acţiunea aparţine ambilor asociaţi cu aceeaşi preponderenţă, dar nesemnificativă, chiar dacă respectivul împrumut ar fi avut ca destinaţie interesul reclamantului.
Instanţa de control judiciar a considerat fără suport probator pretinsa concurenţă neloială din partea reclamantului.
Cu petiţia înregistrată, la data de 10 aprilie 2004, pârâta reclamantă T.A.G. a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile făcând referire la dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând în principal hotărârea nu conţine motivele pe care se sprijină şi faptul că este lipsită de temei legal.
Astfel, se susţine că în mod greşit s-a înlăturat aplicarea art. 225 C. proc. civ., sub aspectul recunoaşterii susţinerilor reclamantului prin lipsa la interogator.
De asemenea, se susţine că nu a fost convocată la efectuarea expertizei, hotărârea bazându-se pe concluziile raportului de expertiză, nulitatea probei administrate în afara dispoziţiilor legale atrăgând şi nulitatea hotărârii.
În continuare criticile vizează modul de interpretare a probatoriilor administrate în cauză.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În speţă criticile recurentei fac referire la modul cum au fost administrate şi interpretate probele cauzei în principal concluziile raportului de expertiză acestea constituind aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiectul recursului.
Singurele aspecte de nelegalitate fac referire la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., cât şi nulitatea raportului de expertiză.
Cu privire la dispoziţiile art. 225 C. proc. civ., se reţine că deşi această reglementare lasă la alegerea instanţei una din cele două soluţii prin îmbinarea dispoziţiilor acestui text cu acelea ale art. 129 şi 130 privitoare la rolul activ al instanţei, aceasta, în mod obişnuit trebuie să se oprească la cea de-a doua soluţie, adică să ordone şi alte probe în completare pentru cunoaşterea adevărului şi numai în cazul în care aceasta nu este cu putinţă va considera refuzul ca o mărturisire deplină.
În acest context instanţa de apel a reţinut că s-a omis a se constata că în cadrul primei judecăţi reclamantului i s-a luat un interogator amplu care în calea de atac a fost coroborat cu celelalte probe.
Cu privire la susţinerile potrivit cărora recurenta nu ar fi fost convocată de expert la discuţii se reţine că acestea sunt nereale şi contrazise de probele dosarului.
Astfel, la dosarul cauzei se regăsesc adresele de convocare emise de expert pe adresele de domiciliu ale părţilor, cu recipisele poştale cu care au fost înaintate aceste adrese de convocare cât şi procesul verbal încheiat între recurentă şi expert la data de 28 iulie 2007 şi suplimentat la data de 7 august 2006 cu ocazia predării spre analiză a documentelor contabile ale societăţii.
De altfel, după comunicarea raportului de expertiză contabilă, recurenta-pârâtă nu l-a contestat în faţa instanţei de fond şi a înţeles astfel să şi-l însuşească în totalitate.
Întregul material probator administrat în cauză demonstrează că hotărârea instanţei de apel se sprijină pe texte de lege aplicabile cauzei şi pe probele aflate la dosar, astfel că având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta T.A.G. împotriva deciziei nr. 27 din 8 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant D.C. suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1746/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1750/2008. Comercial → |
|---|
