ICCJ. Decizia nr. 1782/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1782/2008
Dosar nr. 16568/3/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. l-a chemat în judecată pe S.G. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligat la repararea prejudiciului în sumă de 44.415 dolari S.U.A. cu titlu de daune interese datorate ca urmare a neexecutării obligaţiei contractuale asumate prin clauza 8.9 alin. (7), (8) şi (9) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. SV 90/99.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care, prin sentinţa nr. 8123 din 15 iunie 2007, a respins, ca prescrisă, acţiunea stabilind că obligaţia de efectuare a investiţiilor, asumată de pârât prin contractul de vânzare-cumpărare avea termene distincte de realizare conform datelor înscrise în anexa 4 la convenţie astfel că pentru fiecare tip de investiţie a început să curgă o prescripţie diferită. În raport de data introducerii acţiunii, 29 aprilie 2005, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la fiecare scadenţă era îndeplinit.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia nr. 474 din 23 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul A.V.A.S.
Instanţa de apel a analizat criticile recurentei şi a stabilit că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 262 prin raportare la art. 26 din OG nr. 25/2002, modificată şi completată prin OG nr. 27/2005. S-a reconfirmat de către Curte faptul că dreptul la acţiune al A.V.A.S. începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadenţe anterioară intrării în vigoare a ordonanţei precum şi faptul că termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit la data introducerii acţiunii.
Împotriva deciziei nr. 474 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs A.V.A.S. care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine că dispoziţiile legale aplicabile în speţă au fost greşit interpretate.
Potrivit recurentei data de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru dreptul autorităţii de a solicita penalităţile pentru neîndeplinirea investiţiilor este 30 aprilie 2002. În cauză, potrivit recurentei erau aplicabile dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prin care se stipulează că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Potrivit acestor dispoziţii şi având în vedere că ultima raportare în legătură cu efectuarea investiţiei trebuia făcută la data de 30 aprilie 2002, acţiunea introdusă la data de 29 aprilie 2005 respectă termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
A mai susţinut recurenta că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune trebuia analizată prin prisma dispoziţiilor speciale în materie de control postprivatizare, respectiv art. 262, art. 2 din OG nr. 25/2002. S-a făcut trimitere în vederea susţinerii aceluiaşi motiv la dispoziţiile art. 3 lit. c) din OG nr. 25/2002 pentru a demonstra că drepturile sale decurg dintr-un contract în derulare aşa cum este definit de ordonanţa menţionată precum şi la art. 1 alin. (2) din HG nr. 489/2003, dispoziţii în raport de care a considerat că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea obligaţiilor asumate de cumpărător nu era prescris.
În consecinţă, a solicitat ca în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul iar cauza să fie trimisă pentru rejudecare.
Motivele invocate de recurentă au fost combătute punctual de intimat care a arătat că acel contract pus în discuţie de A.V.A.S. nu mai este în derulare întrucât societatea la care urmau să se facă investiţiile a fost lichidată şi radiată. Potrivit intimatului dispoziţiile OG nr. 25/2002 au fost corect aplicate, întrucât s-a socotit că dreptul la acţiune al A.V.A.S. s-a născut la data împlinirii ultimei scadenţe anterioare intrării sale în vigoare iar această dată era 1 martie 2002. Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, a mai arătat intimatul de la data când s-a născut dreptul la acţiune a început să curgă termenul de 3 ani care s-a împlinit la 1 martie 2005 aşa încât instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală.
Recursul este nefondat.
Singura chestiune de drept adusă spre analiză în recurs prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este cea a prescripţiei dreptului la acţiune iar din această perspectivă se analizează momentul naşterii dreptului la acţiune pentru plata sumei de 44.415 dolari reprezentând daune, interese şi penalităţi. Obligaţiile reclamate de recurentă îşi au izvorul în clauzele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Prin art. 8.9 alin. (7) din acest contract, s-a stipulat obligaţia cumpărătorului de a efectua în societate, pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 martie 2000, o investiţie pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformitate, la termenele prevăzute în anexa 4 care începeau cu 31 iulie 2000, ultima dată fiind 1 martie 2002.
Pornind de la aceste stipulaţii din contract şi de la incidenţa în cauză a art. 262 şi 26 din OG nr. 25/2002 modificată şi completată prin OG nr. 27/2005, instanţa de apel a stabilit corect că termenul pentru promovarea acţiunii s-a împlinit la data de 1 martie 2002 data ultimei scadenţe.
Este de reţinut, în sensul concluziei de mai sus, că prin art. 262 din OG nr. 25/2002 s-a stipulat expres că „prescripţia începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadenţe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe", or ultima scadenţă a fost stabilită la 1 martie 2002 conform datelor menţionate în anexa 4 la contract.
Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit la 1 martie 2005, socotit de la data ultimei scadenţe, în timp ce acţiunea a fost introdusă la 29 aprilie 2005.
Având în vedere aceste dispoziţii pe care instanţa de apel le-a aplicat corect, susţinerea recurentei care stabileşte un alt moment al naşterii dreptului la acţiune respectiv data când ar fi trebuit să se transmită raportările privind investiţiile, nu este în acord cu dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 raportate la art. 262 din OG nr. 25/2002. Prin urmare, părţile nu ar fi putut să deroge de la aceste dispoziţii prin convenţie întrucât normele care reglementează prescripţia extinctivă sunt norme imperative, de ordine publică.
Şi ultima critică este nefondată întrucât recurenta a analizat aceleaşi dispoziţii privind prescripţia dreptului la acţiune şi prin prisma dispoziţiilor art. 2 şi 3 lit. c) din OG nr. 25/2002 apreciind că se află în prezenţa unui contract în derulare şi ca atare obligaţiile nu s-au stins. Chiar dacă s-ar admite punctul său de vedere în legătură cu derularea contractului nu vor putea fi înlăturate prevederile referitoare la prescripţia extinctivă, momentul naşterii dreptului la acţiune fiind determinant pentru valorificarea obligaţiilor deduse judecăţii. Mai este de menţionat şi faptul că societatea care s-a privatizat, în folosul căreia ar fi trebuit făcute investiţiile, a fost radiată iar investiţiile de mediu la care s-a referit recurenta au devenit imposibil de executat.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.785 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului S.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1778/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1785/2008. Comercial → |
|---|
