ICCJ. Decizia nr. 1772/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1772/2008
Dosar nr. 13/1371/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 iulie 2006 reclamanţii C.G., P.A., A.M. şi M.L. au solicitat ca în contradictoriu cu SC C.I.E.J. SRL să se dispună în principal anularea hotărârii nr. 1 din 26 iunie 2006 a A.G.O.A. SC J. SRL redactată şi semnată de asociatul M.C., iar în subsidiar anularea pct. 1 şi 5 din hotărâre cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Pârâta SC J. SRL, prin reprezentant M.C. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să constate că, potrivit art. 6 din actul adiţional nr. 3/2001 la actele constitutive ale societăţii, doar asociaţii prezenţi la Adunarea Generală din 26 iunie 2006 au avut dreptul la vot şi că Hotărârea nr. 1 din 26 iunie 2006 semnată de reclamanţi nu emană de la pârâtă şi deci nu produce efecte juridice.
M.C. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat să se dispună anularea hotărârii semnate de reclamanţi, dizolvarea şi lichidarea societăţii, precum desemnarea lichidatorilor.
Tribunalul Comercial Mureş, prin sentinţa nr. 335/ C din 19 decembrie 2006, a admis în parte acţiunea şi a anulat hotărârea nr. 1 din 26 iunie 2006 a A.G.O.A. SC J. SRL, semnată şi redactată de asociatul M.C.; s-a respins capătul subsidiar al cererii şi pârâta a fost obligată la 39,3 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins excepţia privind nulitatea cererii reconvenţionale şi, pe fond s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.C., ca nefondate.
Apelul declarat de SC J. SRL şi M.C. împotriva sentinţei tribunalului a fost respins prin Decizia nr. 62/ A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
S-a reţinut în considerentele deciziei că în raport de dispoziţiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi art. 6 alin. (3) şi (4) din actul adiţional la statut, cea de-a treia şedinţă a Adunării Generale se poate desfăşura „indiferent de numărul asociaţilor prezenţi şi de proporţia capitalului social reprezentat de aceştia, iar hotărârile se iau cu votul acţionarilor reprezentând majoritatea simplă a capitalului social reprezentat în societate".
Deci asociaţii pot fi reprezentaţi prin mandatar, iar prin mandatul dat de A.M. coasociatului C.G., votul a întrunit 56,919 % din capitalul social şi majoritatea simplă a acestuia a fost întrunită, astfel că hotărârea semnată de reclamanţi exprimă voinţa societăţii.
Aceasta rezultă şi din faptul că, deşi în hotărârea nr. 1 din 26 iunie 2006, redactată şi semnată de M.C. la punctul 5, s-a consemnat aprobarea retragerii sale din societate şi dizolvarea SC J. SRL Târgu Mureş, la instanţa de fond, acesta a renunţat la judecarea capetelor de cerere privind retragerea sa şi dizolvarea societăţii conform încheierii din 13 februarie 2006.
Intervenientul M.C. s-a declarat nemulţumit de faptul că nu a fost reales în funcţia de administrator pe care o îndeplinea la data de 26 iunie 2006, dar în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, acesta nu putea ataca hotărârea adunării generale.
Împotriva acestei decizii pârâta SC J. SRL şi intervenientul M.C. au declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi au solicitat, în principal, desfiinţarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, s-a cerut casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, deoarece nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, cu excepţia celor de la pct. 1, 3 şi 7 şi nici asupra declaraţiei asociatei M.L. autentificată sub nr. 1694 din 19 septembrie 2007 prin care aceasta renunţă la judecată conform art. 246 C. proc. civ.
În final, recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, admiterea cererii reconvenţionale şi a cererii de intervenţie în interes propriu astfel cum au fost formulate.
Recurenţii au criticat în principal sentinţa instanţei de fond şi au solicitat conform dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Aceste motive nu puteau fi invocate pe calea de atac a recursului decât cu încălcarea principiului „omisso medio", deoarece se referă la aspecte privind nelegalitatea soluţiei instanţei de fond.
Criticile recurenţilor în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, cu excepţia celor de la pct. 1, 3 şi 7 vor fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a răspuns criticilor invocate şi a stabilit că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
În speţă, la data de 26 iunie 2006, au fost adoptate două hotărâri ale A.G.O.A. SC J. SRL şi în mod corect instanţa de apel a reţinut că hotărârea nr. 1 din 26 iunie 2006 semnată de reclamanţi exprimă voinţa societară, deoarece a întrunit votul asociaţilor prezenţi şi reprezentaţi prin mandatar ce deţineau 56,919 % din capitalul social fiind întrunită majoritatea simplă prevăzută de dispoziţiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi art. 6 alin. (3) şi (4) din actul adiţional la statut la cea de-a treia şedinţă a Adunării Generale.
În raport de hotărârea adoptată şi semnată de reclamanţi, de dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 31/1990, suntem în prezenţa unei hotărâri a A.G.O. a SC J. SRL şi nu Extraordinare aşa cum au susţinut recurenţii.
Referitor la cea de-a doua hotărâre A.G.O.A. nr. 1 din 26 iunie 2006 semnată de recurentul-intervenient M.C. aceasta nu a fost adoptată conform dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din actul adiţional nr. 3/2001 la actul constatator al pârâtei care prevede votul acţionarilor reprezentând majoritatea simplă a capitalului social reprezentat în adunare deoarece acesta reprezintă numai 43,81 % din capitalul social.
Instanţa de apel a reţinut că în şedinţa A.G.O.A. din 25 iunie 2006 prezidată de recurentul-intervenient M.C. acesta nu a mai fost ales ca administrator şi a formulat cerere de retragere din societate şi respectiv dizolvarea societăţii, care i-a fost respinsă, aşa încât nu a semnat procesul verbal întocmit la acea dată.
Susţinerea acestuia că nesemnarea procesului verbal de şedinţă de către preşedinte şi secretar conform art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 atrage nulitatea hotărârii adoptate de intimaţii-reclamanţi, nu poate fi reţinută deoarece prin aceasta, nu s-a făcut dovada cauzării unei vătămări a voinţei societare.
Faptul că instanţa de fond a reţinut numai în considerentele sentinţei că prin admiterea acţiunii reclamanţilor şi anularea hotărârii nr. 1 din 26 iunie 2006 a A.G.O.A. semnată de recurentul-intervenient M.C. se va menţine, în consecinţă, hotărârea semnată la aceeaşi dată de intimaţii-reclamanţi, nu înseamnă că s-a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurenta.
Nu se poate reţine nici critica recurentei în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra declaraţiei asociatei M.L., prin care renunţă la judecată conform art. 246 C. proc. civ., deoarece declaraţia autentificată sub nr. 1694 din 19 septembrie 2007 la notariat a fost dată ulterior dezbaterilor şedinţei din 17 septembrie 2007 când părţile au pus concluzii privind judecata apelului.
Intimaţii-reclamanţi au anexat la întâmpinare un certificat constatator emis la 7 aprilie 2008, de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mureş în care se menţionează că recurentul-intervenient M.C. deţine în prezent funcţia de administrator cu puteri depline a SC C.I.E.J. SRL în baza hotărârii A.G.A. din 20 aprilie 2007.
Aşa fiind, interesul acestuia în promovarea recursului este discutabil şi pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă şi intervenient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC J. SRL CORUNCA şi intervenientul în nume propriu M.C. împotriva deciziei nr. 62 A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1767/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1776/2008. Comercial → |
---|