ICCJ. Decizia nr. 1797/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1797/2008
Dosar nr. 789/177/2006
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 iulie 2006, reclamantele C.M.V. şi C.P.O. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Contractului de garanţie imobiliară autentificat cu nr. 1276 din 17 ianuarie 1995, să se dispună radierea ipotecii înscrisă sub C7 în C.F. şi să se constate că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea acţiunii reclamanţii au arătat că în cuprinsul contractului de garanţie imobiliară nu este menţionat contractul de credit, valoarea creditului şi dobânzilor, pentru care s-a constituit garanţia, fiind astfel lipsit de cauză, situaţie în care s-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin radierea ipotecii, arătându-se că a intervenit şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
Prin sentinţa comercială nr. 166 din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, a respins capetele unu şi trei din cererea de chemare în judecată privind constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie şi a intervenţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului doi de cerere şi a respins ca inadmisibilă cererea de radiere a ipotecii.
În motivarea pe fond a acestei soluţii instanţa a reţinut că prin contractul de garanţie imobiliară în litigiu se respectă dispoziţiile art. 1774 şi 1777 C. civ. şi este indicată creanţa de 30.000.000 lei pentru care s-a constituit ipoteca; iar faţă de contractul de cesiune de creanţă din 16 decembrie 1999, dreptul de a cere executarea silită nu este prescris în raport de art. 13 din OUG nr. 51/1998 republicată, care prevede un termen special de 7 ani.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti reclamanţii au declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea capetelor unu şi trei din cererea lor introductivă şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de radiere a ipotecii, considerând că trebuia menţionat contractul de credit, valoarea acestuia şi a dobânzilor, cu consecinţa radierii ipotecii înscrise în baza unui contract de garanţie imobiliară nul, şi trebuia să se constate prescris dreptul de a cere executarea silită.
Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea probatoriilor administrate în cauză se constată că reclamanţii au încheiat un contract de garanţie imobiliară cu B.A. SA, filiala Aleşd, autentificat sub nr. 1276 din 17 ianuarie 1995, pentru garantarea unui credit acordat şi neachitat la scadenţă, pentru care s-a constituit şi o ipotecă pentru suma de 30.000.000 lei pe imobilul proprietatea girantei, compus din 6 camere şi dependinţe.
În această situaţie instanţa de fond a constatat corect că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1774 C. civ., fiind menţionată natura şi situaţia imobiliară asupra căruia, s-a constituit ipoteca, fiind precizată şi valoarea creanţei de 30.000.000 lei, potrivit art. 1777 C. civ.
În consecinţă, susţinerile reclamanţilor privind nulitatea garanţiei au fost corect înlăturate de instanţă, împrejurare în care nu se mai putea pune problema radierii ipotecii.
Soluţia instanţei de fond este greşită sub aspectul dezlegării capătului de cerere trei referitor la prescripţia dreptului de a cere executarea silită de către A.V.A.S. Bucureşti, care a preluat debitul în litigiu prin contractul de cesiune de creanţă nr. 128/923051 din 16 decembrie 1999 şi actul adiţional din această dată.
În speţă, instanţa a făcut o greşită aplicaţiune a termenului de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 republicată, întrucât nu s-au făcut dovezi concludente că pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 13 alin. (3) privind notificarea debitorilor cedaţi, în formă scrisă, în termen de 10 zile de la efectuarea cesiunii.
În consecinţă, nu era aplicabil termenul special de prescripţie de 7 ani, ci în cauză operează dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind termenul general de prescripţie de 3 ani.
Având în vedere cele de mai sus, recursul reclamanţilor va fi admis, va fi modificată sentinţa atacată în parte, în sensul că va fi admis capătul trei al acţiunii şi se va constata prescrisă executarea silită pornită de A.V.A.S., fiind menţinute celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii C.M.V. şi C.P.O. împotriva sentinţei comerciale nr. 166 din 10 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că admite capătul 3 de cerere şi constată prescrisă executarea silită pornită de intimata A.V.A.S. Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1795/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1798/2008. Comercial → |
|---|
