ICCJ. Decizia nr. 1785/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1785/2008
Dosar nr. 341/1/2008
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.B. a chemat în judecată Societatea N.T. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 5.631.559.531 lei contravaloarea lipsei de folosinţă pentru locurile de parcare calculată pe perioada ianuarie 2001 – februarie 2003 cu majorări de întârziere calculate pe perioada ianuarie 1999 - 29 noiembrie 2004.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 874 din 22 ianuarie 2007, a respins, ca fiind prescrise, pretenţiile aferente perioadei august 2001 - decembrie 2001 şi ca neîntemeiate restul pretenţiilor.
Sentinţa tribunalului. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului s-a reţinut că între părţile în proces s-a încheiat contractul de asociere nr. 218/1998 pentru o durată de trei ani cu posibilitate de prelungire, având ca obiect exploatarea şi utilizarea a 73 locuri de parcare de utilitate privată pe terenul situat în laturile străzii Nerva Traian.
În sarcina pârâtei ca asociat s-a stabilit obligaţia de a achita lunar primăriei suma de 10.950.000 lei. Prin contract s-a stipulat dreptul primăriei de a modifica tarifele şi obligaţia asociatului de a accepta viitoarele tarife. Întrucât pârâta nu a fost de acord cu modificarea tarifelor, primăria, prin nota 13.900 din 5 decembrie 2000 a comunicat rezilierea contractului.
Excepţia prescripţiei invocată de pârâtă în faţa instanţei de fond. Pentru perioada august 2001 – decembrie 2001, instanţa de fond a reţinut prin aplicarea art. 3 alin. (1) şi (12) din Decretul nr. 167/1958 că pretenţiile aferente menţionatei perioade au intrat sub incidenţa prescripţiei extinctive.
Pe fond, pentru restul pretenţiilor s-a stabilit că reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte utilizarea spaţiilor de parcare după data desfiinţării contractului. Cum nu s-a constatat existenţa unui prejudiciu determinat prin lipsa de folosinţă a spaţiilor, restul pretenţiilor au fost respinse. S-a înlăturat şi apărarea privind soluţia din sentinţa comercială nr. 12743/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, tribunalul apreciind că aceasta se referă la o perioadă anterioară celei pentru care se afirmă că s-au folosit fără drept spaţiile de parcare.
Apelul
Reclamantul M.B. a criticat sentinţa pentru motivul că actului dedus judecăţii i s-a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic. În esenţă, a arătat că după rezilierea contractului de asociere de către primărie, pârâta a încheiat contractul de închiriere pentru locurile de parcare cu B.Ţ. şi cu SC M. or, potrivit art. 10 pct. 3 din contractul nr. 218/1998 avea obligaţia să predea spaţiul în termen de 5 zile de la data rezilierii contractului.
Decizia nr. 567 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea a stabilit că după data comunicării de către primărie a adresei de reziliere unilaterală a contractului de asociere, reclamanta a continuat să încaseze tarifele de la pârâtă precum şi penalităţile de întârziere, că în aceste condiţii contractul nr. 218/1998 s-a derulat în continuare astfel că intimata nu a deţinut fără titlu spaţiile comerciale.
În condiţiile încasării tarifelor, a mai reţinut Curtea, apelanta reclamantă nu poate pretinde că i s-a produs un prejudiciu care trebuie acoperit prin plata contravalorii lipsei de folosinţă.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel, că după data expirării contractului de asociere nr. 218/1998, intimata a solicitat să-i fie prelungit contractul însă cererea sa a fost respinsă. După această dată, contractul de închiriere s-a încheiat cu Primăria Sector 3 Bucureşti în a cărei rază teritorială se aflau locurile de parcare şi că în acest context nu se poate invoca deţinerea spaţiilor fără titlu.
În consecinţă, apelul declarat de M.B. prin primar a fost respins.
Recursul
Împotriva deciziei nr. 567 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs M.B. prin P.G., cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
În sprijinul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., apreciind recurenta că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi, ca urmare, a stabilit greşit situaţia de fapt şi de drept. După precizarea de acţiune, a arătat în continuare recurenta, au fost invocate în drept dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., pe care s-a fundamentat cererea pentru lipsa de folosinţă asupra spaţiilor de parcare, contravaloarea lipsei de folosinţă fiind solicitată pe perioada august 2001 – februarie 2003 în temeiul dispoziţiilor legale precizate. Consideră, din acest punct de vedere, că aprecierile instanţei cu privire la rezilierea unilaterală a contractului de asociere sunt nerelevante.
Recurenta a mai susţinut că spaţiile sunt de utilitate publică şi că nu-i sunt opozabile contractele încheiate cu Primăria sector 3, iar faptul că sumele de bani ajung la buget nu este un argument suficient întrucât aceste sume au destinaţii diferite.
Faţă de motivele invocate a solicitat admiterea acţiunii precizată.
Intimata prin întâmpinare a invocat mai întâi nulitatea recursului pentru că nu s-a arătat care este actul juridic dedus judecăţii care a fost denaturat. În al doilea rând a considerat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că în apel reclamanta a recunoscut că s-au plătit locurile de parcare.
Faţă de soluţiile care au fost pronunţate de instanţele de fond şi apel, intimata a arătat că nu se poate discuta fondul în totalitate întrucât în cauză a fost reţinută şi prescripţia pe care recurenta nu a combătut-o. În consecinţă intimata a solicitat să fie menţinute soluţiile anterior pronunţate.
Recursul este nefondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situaţia când s-a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii.
Din argumentarea recursului se poate observa că nu a fost pus în discuţie un act juridic pentru ca instanţa de recurs să treacă la examinare. Dimpotrivă, argumentele duc spre obiectul litigiului spre analiza în fapt şi în drept a cauzei. Deci nu se poate reţine că unui anumit act juridic i s-a dat o interpretare care îi înlătură clauzele convenite de părţi de vreme ce nu s-a făcut nicio demonstraţie juridică în acest sens.
Aducând în discuţie obiectul cererii, recurenta a depăşit sfera motivului invocat şi a supus spre examinare situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în raport de criticile formulate şi de probele aflate la dosar. Recursul nu este cale devolutivă de atac pentru ca chestiunile de fapt să fie reanalizate, dacă nu sprijină un motiv de nelegalitate aşa încât din acest punct de vedere critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu va fi reţinută.
În ce priveşte însă obiectul pricinii încă din faţa instanţei de fond, precizarea de acţiune şi solicitarea de a se achita contravaloarea lipsei de folosinţă a fost analizată aşa încât dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., au fost respectate întrucât judecătorii au hotărât numai asupra obiectului cererii dedus judecăţii.
Faptul că s-a pornit de la izvorul obligaţiei în raport de „cererea precizatoare" aflată la dosarul de fond, aşa cum de altfel rezultă din susţinerile reclamantei recurente cu referire la contractul de asociere, nu constituie o încălcare a dispoziţiilor legale şi nici nu a dus la schimbarea obiectului cererii.
Pentru a analiza dacă cererea privind lipsa de folosinţă este întemeiată, în mod corect, fără să depăşească principiul disponibilităţii, instanţa de apel a analizat dacă în adevăr, poate fi pusă în discuţie lipsa de folosinţă în condiţiile în care tarifele pentru parcare au fost încasate până la expirarea contractului, iar după această dată, dacă aceste tarife se cuvin reclamantei. Aceste chestiuni nu vizează însă nelegalitatea prevăzută de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., iar precizările anterior făcute ţin de aprecierea probelor, care a fost corect făcută de instanţa de apel.
Mai este de precizat că după admiterea excepţiei prescripţiei extinctive pentru o perioadă din cea reclamată, instanţele au analizat dacă spaţiile au fost utilizate fără drept, aşa încât constatând că nu s-a demonstrat prejudiciul (la fond) şi apoi în apel că acesta nu există, soluţia a fost pronunţată în limitele investirii şi potrivit temeiului de drept invocat.
În fine, toate celelalte chestiuni legate de contractele încheiate de pârâtă cu Primăria sector 3 şi de natura spaţiilor depăşesc sfera motivului invocat de recurentă şi oricum vizează chestiuni de fond, de netemeinicie care nu se pot examina în această cale extraordinară de atac.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. împotriva deciziei comerciale nr. 567 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1782/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1795/2008. Comercial → |
|---|
