ICCJ. Decizia nr. 1883/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1883/2008
Dosar nr. 3090/2/2006
Şedinţa publică de la 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3146 din 7 martie 2003 pronunţată în dosarul nr. 9601/2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite în parte cererea formulată de reclamanta SC C. SA reprezentată prin lichidator SC P. SRL, împotriva pârâtei SC S.C.I.E. SRL, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 158.999.924 lei contravaloarea marfă, respingând capătul de cerere privind plata daunelor interese în cuantum de 21.618.643 lei ca neîntemeiat şi la plata sumei de 11.377.371 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei formulează apel expertul contabil D.G., înregistrat sub nr. 3090/2/2006 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În motivarea apelului se susţine că a solicitat majorarea onorariului pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză judiciară contabilă cu suma de 163.842.750 lei, iar instanţa, nemotivat, a respins cererea sa.
Se mai susţine că lucrarea a fost complexă, a necesitat fond mare de timp, deplasări în oraşul Cişnădie şi, totodată, expertiza s-a efectuat de expert contabil cu grad de onoare, ceea ce reprezintă cel mai înalt grad în profesia de expert contabil.
În acest sens se referă la decontul de cheltuieli (anexa 2 şi 3), vizat pentru legalitate de Biroul Local de Expertize tehnico-contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a ataşat dosarul nr. 9601/2001 al Tribunalului Bucureşti.
Prin întâmpinare, reclamanta SC P. SRL arată că onorariul pretins este supradimensionat faţă de munca prestată şi efectul avut asupra cauzei, iar pe de altă parte procedura de faliment a societăţii nu s-a închis, apelantul având posibilitatea de a uza de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Analizând sentinţa, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 529 din 2 noiembrie 2006, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa a respins cererea de majorarea onorariului de expert, în mod întemeiat, curtea reţinând că apelantul nu a probat nici în apel susţinerile formulate prin motivele de apel, anexele la care face trimitere atestând alte situaţii şi nu cheltuielile pretinse a fi efectuate de apelant pentru lucrarea încuviinţată de instanţă. Cât timp apelantul nu a depus documente justificative privind suma pretins a fi majorată, şi concretizarea cheltuielilor pretinse a fi fost efectuate, cererea sa de majorare a onorariului nu este justificată. Intimata reclamantă s-a opus acestei cereri considerând-o supradimensionată.
De altfel, chiar şi din cuprinsul motivelor de apel nu rezultă în ce constă suma de 163.842.750 lei cu care se solicită majorarea onorariului de expert, pentru a putea fi cenzurată din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei pretenţiei sale şi a îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 213 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii în termen legal a introdus recurs reclamantul D.G., invocând ca motive de nelegalitate, dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În fapt recurentul susţine că instanţa de apel, nu motivează decizia, rezumându-se să aprecieze că decontul de cheltuieli nu a fost justificat, astfel că refuzul de majorare a onorariului la suma de 163.842.750 lei este nelegal.
Recursul este inadmisibil.
Aşa cum rezultă din lucrările cauzei, calitatea de părţi în cauză soluţionată prin sentinţa nr. 3146 din 7 martie 2003, sunt reclamanta SC C. SA reprezentată prin lichidator SC P. SRL şi pârâta SC S.C.I.E. SRL.
Aşa fiind, hotărârea judecătorească îşi produce efectele numai între părţile care au luat parte la judecata cauzei, cu consecinţa că, cadrul procesual din punct de vedere al părţilor, stabilit la judecată înaintea instanţelor de fond, nu poate fi nici mărit, dar nici micşorat.
Aşadar, dreptul de a ataca hotărârea în căile de atac prevăzute de lege, o au doar părţile.
Recurentul D.G., nu este parte în cauza dedusă judecăţii.
Acesta a avut calitatea de expert, calitate în care a solicitat majorarea onorariului de expertiză judiciară contabilă, lucrare pe care a efectuat-o în cauză.
Refuzul instanţei de a-i majora acest onorariu, nu-i conferă posibilitatea de a formula căi de atac împotriva sentinţei, pentru că expertul nu are calitate de parte într-un proces, în care a fost chemat ca specialist să se pronunţe cu privire la anumite aspecte ce ţin de soluţionarea cauzei, iar expertiza judiciară este un mijloc de probaţiune conform art. 201 – art. 214 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de expertul contabil D.G. împotriva deciziei nr. 529 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2008. Comercial. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1939/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
