ICCJ. Decizia nr. 196/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.196/2008
Dosar nr. 41282/3/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1808 din 13 februarie 2007 a fost anulată, ca insuficient timbrată, acţiunea formulată de D.G. îndreptată împotriva SC D.A. SRL prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 126.344,55 lei împrumutată de reclamant şi la actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie.
Soluţia a avut în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, 112 pct. 3 şi 7203 C. proc. civ. În esenţă, s-a reţinut că nu a fost determinată suma pentru capătul doi de acţiune prin care s-a solicitat actualizarea conform indicelui de inflaţie a sumei împrumutată, în vederea timbrării cererii. Prima instanţă a înlăturat prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 pe considerentul că nu se află în situaţia majorării câtimii pe parcursul judecării litigiului.
Sentinţa tribunalului a fost desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia nr. 311 din 13 iunie 2007, a admis apelul reclamantului şi ca urmare a trimis cauza pentru rejudecare.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a rămas în pronunţare la primul termen şi că la acel termen se cunoştea cuantumul pretenţiei cuprinse în capătul doi de cerere situaţie în care instanţa trebuia să respecte dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 şi să încunoştiinţeze partea despre obligaţia de plată a diferenţei de taxă. Curtea a mai reţinut şi nerespectarea în cauză a prevederilor art. 20 alin. (3) şi (4) din legea mai sus menţionată, constatare care a dus la desfiinţarea sentinţei criticate şi la trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Împotriva soluţiei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta SC D.A. SRL prin care în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Fără să argumenteze fiecare motiv de recurs, recurenta a susţinut că în cauză nu erau aplicabile prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, că prima instanţă i-a pus în vedere reclamantului la primirea acţiunii cât şi prin încheierea din 9 ianuarie 2007 să precizeze cuantumul sumei solicitate şi să timbreze la valoare. A mai susţinut că apelantul a fost asistat de apărător ales care avea obligaţia să se conformeze dispoziţiei instanţei de fond şi să achite taxa de timbru. În sprijinul greşitei aplicări a legii s-au mai invocat prevederile art. 7203 C. proc. civ., care statuează obligaţia reclamantului de a determina obiectul şi valoarea cererii precum şi modalitatea de calcul. În fine, autoarea recursului a considerat că motivarea instanţei de apel este străină de natura pricinii întrucât a reţinut că reclamantul ar fi solicitat acordarea unui termen pentru achitarea diferenţei de taxă după ce şi-a precizat cuantumul pretenţiilor, deşi din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat o astfel de cerere.
Recursul este nefondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ.:
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
Argumentul recurentei pentru care a invocat această critică deşi avea obligaţia să motiveze şi să dezvolte în fapt şi în drept fiecare motiv în parte conform cerinţelor impuse de art. 3021 alin. (c) C. proc. civ., care poate fi reţinut de instanţă este exprimat de teza ultimă a pct. (7), „motive străine de natura pricinii".
Critica întemeiată pe această teză este nefondată întrucât din cuprinsul practicalei în care au fost consemnate dezbaterile rezultă că a fost formulată o astfel de cerere în vederea achitării diferenţei de taxă. Prin urmare afirmaţia recurentei nu are acoperire şi având în vedere că demersul pe această problemă făcut în recurs nu a fost exercitat în conformitate cu actele dosarului nu va fi reţinut.
2. Art. 304 alin. (8) C. proc. civ., „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Acest motiv nu a fost argumentat astfel că nu poate fi examinat. În plus este de reţinut că soluţia fondului s-a oprit asupra unei excepţii aşa încât neintrând în cercetarea fondului nu se poate reţine că nu s-a analizat actul juridic dedus judecăţii. Această problemă se pune cu atât mai puţin în apel care a examinat doar criticile care vizau insuficienta timbrare.
3. Art. 304 alin. (9) C. proc. civ., „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin prisma acestui motiv se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 reţinând din text referirile la „elementele care determină o valoare" mai mare raportată la obiectul litigiului în unitatea lui precum şi în particularitatea fiecărui capăt de cerere. Din acest punct de vedere s-a reţinut corect că primul capăt de cerere era determinat şi timbrat legal, ceea ce nu îndreptăţea instanţa să anuleze în totalitate acţiunea ca insuficient timbrată.
Tot corect au fost citate şi dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora s-a constatat că un capăt de cerere era taxat corespunzător obiectului său iniţial aşa cum era determinat şi că, deci, greşit nu s-a procedat la judecarea acestuia anulându-se acţiunea în întregul său.
Susţinerea că textul nu ar fi aplicabil pentru că nu este o modificare ulterioară a cererii nu va fi reţinută pentru motivul că recurenta dă o interpretare restrictivă art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997. În concret precizarea de acţiune viza tocmai o modificare ulterioară dacă avem în vedere că raportarea la obiectul cererii poate privi obiectul litigiului în unitatea lui şi „precizare" al capătului doi de acţiune dacă acesta este privit distinct.
Aşadar, dispoziţiile legale au fost corect interpretate şi tot corect s-au reţinut posibilităţile de soluţionare redate ca alternative în considerentele deciziei de desfiinţare.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D.A. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 311 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 200/2008. Comercial → |
|---|
