ICCJ. Decizia nr. 244/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 244/2008
Dosar nr. 4012/1285/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamanta SC G.I. SA CLUJ-NAPOCA a solicitat obligarea pârâtei SC A.I. SRL la plata sumelor de 24.146,96 lei chirie aferentă lunii iulie 2004, 24056 lei chirie pentru luna august 2004, şi 126.699,83 lei penalităţi de întârziere contractuale, din care 64.593,12 lei calculate la suma reprezentând chirie pe luna iulie 2004 şi 61270,63 lei penalităţi aferente sumei reprezentând chirie pe luna august 2004, cât şi obligarea pârâtei la plata sumei de 836,92 penalităţi pentru suma de 6193,15 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente pentru 8 zile din octombrie 2004, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere care prevede că neachitarea chiriei în termen de 30 de zile de la scadenţă (5 zile de la emiterea facturii) atrage obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere care pot depăşi valoarea sumei asupra căreia poartă. Prevederile art. 7 pct. 2 lit. a) din contract devin incidente doar cu respectarea termenului de preaviz de 6 luni şi a celui de 18 luni privind durata minimă a contractului. În aceste condiţii, pârâta locatară nu a respectat dispoziţiile contractuale privind scadenţa de plată a chiriei;
Reclamanta susţine că rezilierea contractului nu a intervenit la 1 octombrie 2004 cum susţine pârâta ci doar la 6 ianuarie 2005.
Se mai arată că preluarea imobilului de către locator la 8 octombrie 2004 nu are semnificaţia încetării contractului, în condiţiile în care s-a acceptat preluarea spaţiului de la pârâtă doar în scopul asigurării pazei acestuia, spaţiul rămânând neînchiriat altor persoane şi la dispoziţia chiriaşului până la 6 ianuarie 2005.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa civilă nr. 4213 din 10 octombrie 2006, a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta SC G.I. SA CLUJ-NAPOCA împotriva pârâtei SC A.I. SA ARAD şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 24146 lei reprezentând chiria restantă pentru luna decembrie 2004 şi penalităţi de întârziere în cuantum total de 116.577,7 lei calculate de la scadenţă şi până la 11 iulie 2006.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli parţiale de judecată în cuantum de 7899,80 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că sunt nefondate apărările pârâtei privind inadmisibilitatea acţiunii în pretenţii, în lipsa unui capăt de cerere privind valabilitatea contractului, având în vedere că, în baza înscrisurilor depuse de părţi, se poate verifica temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii. Constatările instanţei în urma susţinerilor părţilor privind data încetării contractului nu constituie un plus petita şi nu sunt inadmisibile în condiţiile în care nu s-a formulat şi un alt capăt de cerere.
S-a mai reţinut că a încetat contractul, la data de 6 ianuarie 2005, iar pârâta datorează chiria pe lunile noimebrie şi decembrie 2004 precum şi penalităţile aferente acestor sume, conform clauzei penale prevăzute în contract.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, că nu s-a manifestat suficient rol activ pentru prevenirea oricărei greşeli privind aflarea adevărului în cauză; stabilirea sumelor de plată cu titlu de chirie şi a penalităţilor pentru lunile noiembrie-decembrie 2004 este greşită deoarece pentru lunile respective nu s-au emis facturi iar calculul penalităţilor s-a făcut pornindu-se de la facturile din lunile iulie – august 2004.
O altă critică se referă şi la faptul că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că momentul încetării contractului este 6 ianuarie 2005, că a intervenit compensarea de drept pentru lunile iulie-august 2004 şi a fost greşit obligată la plata chiriei pe lunile noimebrie – decembrie 2004 şi penalităţilor respective, în lipsa documentelor justificate.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 59 din 12 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
S-a reţinut că a fost stipulată clauza de încetare a contractului din art. 7.2 lit. c) în favoarea locatorului, ea neputând fi invocată de chiriaş.
Chiriaşul poate invoca doar dispoziţiile art. 7.2 lit. a) cu respectarea preavizului de 6 luni.
În ceea ce priveşte penalităţile acestea pot depăşi valoarea sumei asupra căreia se calculează potrivit art. 9.1 din contract.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că, referitor la penalităţi, instanţa a făcut o aplicare greşită a normelor legale, respectiv a forţei obligatorii a dispoziţiilor contractuale.
Astfel, potrivt art. 4.5 din contract, penalităţile se datorează pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiilor contractuale.
Recurenta apreciază că reclamanta nu a emis nici până în prezent facturile pentru chiria aferentă lunilor noiembrie şi decembrie deşi, după introducerea acţiunii a cerut reclamantei emiterea acestora pentru a face plata.
Se mai arată că neemiterea facturilor cât şi situaţia incertă a raporturilor dintre părţi, respectiv predarea spaţiului încă din 8 octombrie 2004, ceea ce echivalează cu un acord pentru rezilierea contractului, demonstrează că obligaţia de plată a chiriei nu a fost scadentă.
Printr-o altă critică recurenta arată că trebuiau avute în vedere şi prevederile legislaţiei fiscale în materie şi anume art. 155 din Legea nr. 571/2003 care prevede că orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA are obligaţia să emită factura fiscală pentru prestările de servicii efectuate:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că dispoziţiile art. 4.3 din contract prevăd că se va factura chiria şi plata se va face prin ordin de plată în conturile indicate în termen de 5 zile de la emiterea facturilor. Dar, pe de altă parte, art. 4.5 din acelaşi contract, stabileşte că întârzierea la plata chiriei timp de 2 luni conduce la rezilierea contractului şi aceasta a şi fost notificată pârâtei.
Cum pârâta a beneficiat de spaţiul închiriat ea avea obligaţia să plătească chiria datorată.
Chiria se datora în baza contractului şi nu în baza facturii.
Aşadar, după rezilierea contractului pentru culpa de a nu fi plătit chiria mai mult de 2 luni, pârâta nu mai poate invoca o pretinsă culpă a reclamantei pentru că executarea obligaţiei de plată a chiriei trebuia făcută cu bună credinţă pentru a se păstra echilibrul contractual (fiecare parte fiind îndreptăţită la contraprestaţia stipulată).
Sancţiunea privind plata penalităţilor a fost stabilită de asemenea de comun acord de ambele părţi şi ea este legată de aspectul de fond al neplăţii chiriei.
Dacă pârâta plătea chiria pe care ştia că o datorează pentru timpul cât a folosit spaţiul nu datora nici pretenţiile solicitate prin acţiune, nici penalităţile de întârziere care apar ca o reparaţie prestabilită pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de plată a chiriei.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.I. SRL ARAD împotriva deciziei comerciale nr. 59 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 7.160,60 lei cheltuieli de judecată intimatei-reclamantă SC G.I. SA CLUJ-NAPOCA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 234/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 29/2008. Comercial → |
|---|
