ICCJ. Decizia nr. 2101/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2101/2008
Dosar nr. 48683/3/2005
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 decembrie 2005 reclamanta SC D.S.R. SRL Bucureşti cheamă în judecată pe pârâta SC R.E. SRL Bucureşti solicitând instanţei să oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 232.317,6 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 5311 din 18 aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată şi respinge şi cererea reclamantei ca neîntemeiată, cu 10.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei, reţinând în acest sens, pe de o parte, că în cererea sa reclamanta se prevalează de dispoziţiile art. 1133, teza finală, C. civ., promovând acţiunea direct împotriva debitorului raportului obligaţional primar născut între reclamantă şi pârâtă pentru debitele pe care aceasta din urmă le avea de achitat reclamantei, în pofida convenţiei de novaţie prin schimbare de debitor, delegaţie perfectă, încheiată de reclamantă ca delegatar, pârâta ca delegant şi SC M.I.G. SRL ca delegat, novaţie prin care pârâta-delegant a fost descărcată de obligaţia ce o avea faţă de reclamanta delegatar, iar, pe de altă parte, că obligaţiile reciproce decurgând din contractul de distribuţie din 6 februarie 2001 s-au stins, ca urmare a operaţiunii de delegare, la data de 20 decembrie 2002, data încheierii convenţiei de novaţie, deci nu la o dată ulterioară în funcţie de momentul la care se valorifică biletele la ordin emise de delegat, precum şi că la data încheierii novaţiei delegatul nu fusese declarat în faliment spre a fi incidente dispoziţiile art. 1133 C. civ., interdicţia de a emite cecuri şi ordine de plată într-o anumită perioadă, ori declaraţia autentică a reprezentantului delegatului privind eşalonarea unui debit neputând conduce la concluzia că la data încheierii contractului de novaţie delegatul ar fi fost falit sau insolvabil, reclamanta delegatar acceptând novaţia în cunoştinţă de cauză cu privire la situaţia delegatului.
Prin Decizia comercială nr. 523 din 2 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, cu 8.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reţinând că nu există motive temeinice pentru refacerea unei probe legal administrată în faţa instanţei de fond, expertiza, că motivele de apel nu sunt întemeiate, hotărârea apelată fiind amplu motivată, că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă la fond a fost unită cu fondul cauzei întrucât se impunea administrarea de probe comune, că au fost corect interpretate clauzele contractului de novaţie care au prevăzut că obligaţiile reciproce se sting ca urmare a operaţiunii de novaţie fiind evidentă intenţia fermă a delegatarului – creditor – apelanta în cauză, de descărcare a intimatei-delegant de obligaţia de plată conform contractului de vânzare-cumpărare, precum şi că dispoziţiile art. 1133 C. civ., ca dispoziţii speciale privind anularea efectelor novaţiei, sunt de strictă interpretare şi aplicare, înscrierea delegatului la Centrala Incidentelor de Plată la data încheierii contractului de novaţie, date publice care puteau fi cunoscute de apelantă, cu un minim de prudenţă şi diligenţă, neechivalând cu declararea acestuia în faliment, condiţie cerută de art. 1133 C. civ. spre a fi aplicat.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sau, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinţei apelate şi schimbarea în întregime a acesteia în sensul admiterii acţiunii introductive şi obligării intimatei pârâte la plata sumei de 432.317,6 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, cu cheltuieli de judecată, arătând că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, iar instanţa de control judiciar, cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., a refuzat administrarea de noi probe, respectiv o nouă expertiză de specialitate, cea administrată la fond conţinând elemente contradictorii şi aprecieri subiective.
Reluând relatarea situaţiei de fapt şi motivele de apel, recurenta critică instanţa de apel pentru a nu fi observat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a contractului de novaţie semnat la 20 decembrie 2002, prin reţinerea voinţei sale de a exonera pe intimata pârâtă de obligaţia de plată a mărfii, indiferent dacă încasa sau nu creanţa de la delegat, instanţa criticată menţinând respectiva interpretare eronată şi făcând şi o greşită aplicare şi a dispoziţiilor art. 1133 teza a II-a C. civ. şi ignorând că, dată fiind obligaţia păstrării secretului operaţiunilor bancare, nu se putea informa asupra bonităţii delegatului, precum şi că delegatul avea deja o datorie faţă de intimată, soldul creditor al contului său bancar fiind absolut modic şi fiind şi înscris în CIP pentru lipsă de disponibil bănesc pentru onorarea unor cecuri, aspecte care în lumina dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, atunci în vigoare, echivalau cu încetare de plăţi (art. 29 Legea nr. 64/1995), respectiv cu starea de falit a delegatului la momentul semnării convenţiei de novaţie, intimata – delegant – redevenind astfel debitor principal pentru contravaloarea mărfii livrate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de apel a respins justificat cererea reclamantei de refacere a expertizei contabile, reţinând că în faţa instanţei de fond a încuviinţat reclamantei expertiza contabilă solicitată, obiecţiunile la raportul de expertiză şi convocarea expertului în faţa instanţei pentru a răspunde şi direct obiecţiunilor formulate de reclamantă, astfel că nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de control judecătoresc a dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., că instanţele de fond şi de apel au interpretat corect contractul de novaţie încheiat între părţile litigante reţinând că acestea au stabilit fără echivoc că „prin efectul înţelegerii, raporturile obligaţionale se sting de la data încheierii prezentei convenţii", că instanţa de apel a cenzurat instanţa de fond, stabilind că a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1133 C. civ. teza a II-a la speţa de faţă, că hotărârea recurată şi sentinţa instanţei de fond nu conţin elemente contradictorii.
Recursul nu este fondat.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta reclamantă, se constată că aceasta este legală şi temeinică, pronunţată cu corecta aplicare a legii, după cercetarea tuturor motivelor de apel formulate de reclamantă, care au fost respinse motivat.
Cercetând motivele de recurs invocate de recurentă se constată că acestea nu sunt fondate şi urmează a fi respinse.
Astfel se reţine că instanţa de apel, respingând cererea apelantei de refacere a expertizei contabile administrate la fond cu aprecierea că nu există motive temeinice pentru admiterea solicitării întrucât proba a fost legal administrată în faţa primei instanţe, nu a încălcat prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. care nu obligă instanţa de apel să încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă.
Nici critica vizând greşita interpretare a convenţiei de novaţie încheiată între părţi nu este întemeiată, întrucât în mod corect a reţinut instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, că părţile au exprimat ferm voinţa lor de a stinge obligaţiile lor reciproce la data de 20 decembrie 2002, data convenţiei, recurenta delegatar „descărcând" pe intimata delegant de obligaţia avută de aceasta faţă de delegatar în baza contractului de distribuţie din 6 februarie 2001, obligaţiile reciproce dintre delegatar şi delegant stingându-se ca urmare a operaţiunii delegaţiei la data încheierii convenţiei, respectiv la 20 decembrie 2002, părţile făcând trimitere expresă la dispoziţiile art. 1132 şi art. 1133 C. civ. şi convenind, de asemenea expres, şi la stingerea garanţiilor care însoţeau creanţa delegatarului faţă de delegant, pe care astfel îl descarcă de orice obligaţie; de altfel o interpretare în sensul dorit de recurentă ar fi condus la schimbarea naturii juridice a convenţiei de novaţie, natură necontestată de recurentă.
Nici critica referitoare la greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1133 C. civ. teza a II-a şi ale art. 29 din Legea nr. 64/1995 nu este întemeiată, instanţa criticată stabilind corect că delegatul nu fusese declarat falit la momentul încheierii convenţiei de novaţie, elementele invocate de recurentă ca ilustrând starea financiară precară a delegatului neputând fi calificate ca echivalând cu declararea acestuia ca falit câtă vreme împotriva sa nu fusese deschisă, anterior semnării convenţiei de novaţie, procedura reglementată de Legea nr. 64/1995, atunci în vigoare, observaţie la care se adaugă faptul, arătat chiar de recurentă, că societatea comercială delegat a fost ulterior dizolvată de drept pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare până la 31 decembrie 2004 şi nu urmare a falimentului declarat în baza Legii nr. 64/1995, în vigoare la momentul încheierii novaţiei.
În sfârşit nici critica referitoare la ignorarea de către instanţa de apel a legăturii intrinseci dintre calitatea procesuală pasivă a intimatei, reţinută de instanţă, şi obligaţia acestei intimate de a plăti creanţa pretinsă de recurenta reclamantă nu este fondată, întrucât în mod corect instanţa criticată a reţinut că intimata pârâtă, delegant în convenţia de novaţie, are calitate procesuală pasivă, fără însă ca această calitate să antreneze eo ipso şi obligarea sa la satisfacerea pretenţiilor reclamantei, independent de probele administrate în cauză.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei declarat împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta reclamantă urmează a fi obligată să plătească intimatei pârâte suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 523 din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la plata a 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC R.E. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2102/2008. Comercial → |
|---|
