ICCJ. Decizia nr. 2103/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2103/2008
Dosar nr. 6509/1285/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 132 din 15 ianuarie 2007 pronunţată în dosar nr. 6509/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Italia împotriva pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj Napoca şi în consecinţă s-a dispus rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părţi la datele de 9 februarie 1998, 15 februarie 1998, 7 iunie 2000, 3 iunie 2000, 7 iulie 2000, 4 septembrie 2000, 4 iunie 2001, 1 octombrie 1999, 15 octombrie 1999, 9 noiembrie 1999, 26 noiembrie 2001, 15 aprilie 2000, 7 mai 2000, 7 mai 2000, 12 iulie 2002, 20 noiembrie 2002, 20 ianuarie 2001, 10 februarie 2001, 14 februarie 2001, 25 februarie 2001, 5 mai 2001, 3 iunie 2001, 10 iunie 2001, 10 octombrie 2004, 26 noiembrie 2004, 12 mai 2005, 5 decembrie 2005, precum şi obligarea pârâtei să restituie reclamantei bunurile ce au făcut obiectul acestor contracte, astfel cum au fost identificate prin convenţiile menţionate, cu 232,45 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că în perioada 1998-2005 în temeiul raporturilor contractuale dintre părţi materializate în contractele anterior arătate, reclamanta a vândut pârâtei bunurile mobile precizate în cererea de chemare în judecată. Conform clauzei stipulate la alin. (4) din toate convenţiile, în ipoteza neplăţii preţului sau a achitării acestuia cu întârziere vânzătorul, în speţă reclamanta poate solicita desfiinţarea contractelor.
Ca urmare a faptului că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, împrejurare necontestată de aceasta, conform procesului-verbal încheiat la data de 22 noiembrie 2006, în condiţiile art. 7201 C. proc. civ., tribunalul a apreciat acţiunea ca fiind întemeiată, admiţând-o ca atare, în temeiul art. 969 şi art. 1019 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A.F.P.M. Cluj Napoca în calitate de creditor al pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj Napoca, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 212 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de control judiciar a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei A.F.P.M. Cluj Napoca şi a lipsei de interes invocate de reclamantă, cu motivarea că sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 974 C. civ. pentru exercitarea acţiunii oblice deoarece debitorul său, respectiv pârâta SC R.I.P. SRL a fost inactiv neexercitând el însuşi apelul, astfel încât creditorul are un interes legitim pentru formularea acestei căi de atac rezultat din împrejurarea că debitorul este insolvabil, iar creanţa invocată de creditor este certă, lichidă şi exigibilă.
În consecinţă, arată instanţa de apel, creditorul are atât interes cât şi calitate procesuală activă în a solicita reformarea hotărârii tribunalului, însă criticile formulate în privinţa modului de soluţionare a fondului sunt neîntemeiate.
Astfel, contrar susţinerilor apelantei, în speţă nu sunt încălcate dispoziţiile art. 147 alin. (8)-(10) din OG 92/2003, deoarece indisponibilizarea bunurilor din litigiu prin sechestrul înfiinţat de acest creditor bugetar nu este opozabilă reclamantei, după cum nici sentinţa pronunţată de prima instanţă nu este opozabilă A.F.P.M. Cluj Napoca.
De asemenea, sunt nefondate apărările referitoare la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei în considerarea caracterului real şi imprescriptibil al acţiunii formulate de reclamantă raportat la condiţiile generale de vânzare convenite de părţi care au stabilit un pact comisoriu expres de gradul III precum şi o clauză de rezervă a transmiterii dreptului de proprietate doar în momentul achitării integrale a preţului de către pârâtă.
În aceste condiţii, arată instanţa de apel, contractele din litigiu, fiind încheiate cu respectarea dispoziţiilor art. 1295 C. civ. şi în lipsa dovezilor privind plata preţului precum şi a celor referitoare la susţinerile apelantei în sensul că imputaţia plăţii ar fi fost făcută în mod fraudulos de pârâtă, de conivenţă cu reclamanta pentru fraudarea drepturilor creditorilor sunt irelevante înregistrările din contabilitatea pârâtei privind aceste bunuri, inclusiv cele referitoare la plasarea sub un anumit regim vamal. Aceste înregistrări au caracter unilateral, nu sunt opozabile reclamantei şi nu fac dovada dreptului de proprietate astfel încât nu prezintă importanţă nici consecinţele de ordin fiscal derivate dintr-o atare înregistrare şi nu conferă apelantei niciun argument în plus pentru ocrotirea drepturilor pe care le are în calitatea sa de creditor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta A.F.P.M. Cluj Napoca criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că instanţa de apel interpretând greşit actele dosarului a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora luând în considerare doar contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi deşi actele în baza cărora bunurile mobile din litigiu au intrat în ţară şi sunt deţinute de pârâtă în calitate de proprietar sunt facturile şi declaraţiile vamale, care nu conţin clauze referitoare la condiţii sau termene de plată şi nici nu fac referire la vreun contract individualizat prin număr şi dată.
Prin urmare, arată recurenta, instanţa a nesocotit dispoziţiile din legislaţia vamală şi fiscală, precum şi facturile în temeiul cărora pârâta şi-a înregistrat în contabilitate aceste bunuri, ajungând la concluzia eronată că este corectă restituirea acestora către reclamantă, deşi aceasta nu a solicitat şi anularea facturilor şi a declaraţiilor vamale ci doar rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în mod greşit s-a reţinut că înregistrările din contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile reclamantei deoarece această operaţiune s-a efectuat tocmai în baza facturilor emise de reclamantă, în care nu se face nicio trimitere la condiţiile generale de contractare, aspect sub care soluţia de respingere a apelului în întregime apare ca fiind nemotivată, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de apel este criticabilă în privinţa modului de aplicare a prevederilor art. 1295 C. civ. şi art. 3 din Decretul 167/1958.
Astfel, precizează recurenta, vânzarea fiind perfectă din momentul încheierii contractelor, rezultă că termenul general de prescripţie de 3 ani era împlinit, excepţia invocată în acest sens fiind întemeiată, raportat şi la împrejurarea că pârâta avea obligaţia să-şi stingă creanţele în ordinea scadenţei, iar reclamanta să facă demersuri pentru încasarea lor înainte de a interveni prescripţia.
În acest context, susţine recurenta, instanţa de apel a nesocotit faptul că în vederea încasării creanţelor fiscale datorate de pârâtă, asupra bunurilor din litigiu, proprietatea acesteia a fost aplicat sechestru iar prin modul în care au procedat reclamanta şi pârâta au sustras bunurile din litigiu de la executarea silită demarată de A.F.P.M. Cluj Napoca.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constând în schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii nu este întemeiat, în condiţiile în care instanţa de apel a analizat în mod riguros cauza dedusă judecăţii având ca obiect rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă şi pârâtă din perspectiva clauzelor convenite de cele două părţi în momentul încheierii contractelor din litigiu şi a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de ambele părţi.
În urma acestei analize, în mod corect, s-a concluzionat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică în considerarea faptului că pârâta nu s-a conformat obligaţiei stabilite prin condiţiile generale şi arătate şi în facturi de a achita preţul, ipoteză în care în temeiul pactului comisoriu de gradul III convenit de părţi, reclamanta era perfect îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului şi pe cale de consecinţă restituirea bunurilor, deoarece tot conform convenţiei părţilor dreptul de proprietate asupra bunurilor urma să fie dobândit de pârâtă doar în momentul achitării integrale a preţului, ceea ce nu s-a realizat.
În consecinţă, această critică, precum şi aceea referitoare la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea este nefondată, considerentele deciziei atacate, relevând contrariul.
În acest context, în mod corect a reţinut instanţa de apel că înregistrările în contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile reclamantei, nu fac dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vizate ci produc consecinţe doar în raporturile specifice dreptului fiscal.
Din acest motiv, şi în acest cadru examinarea deciziei atacate sub aspectul modului în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat legislaţia vamală şi fiscală excede cadrului procesual raportat la obiectul litigiului dedus judecăţii, în realitate, recurenta încercând în această modalitate valorificarea unor apărări bazate pe calitatea sa de creditor bugetar al pârâtei SC R.I.P. SRL.
Referitor la ultimul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reţine de asemenea că şi în privinţa modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, hotărârea este corectă în considerarea caracterului real şi imprescriptibil al acţiunii cu a cărei soluţionare reclamanta a învestit instanţa.
În concluzie, recursul formulat este nefondat şi va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.570 lei către intimata SC M. SRL Italia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.F.P.M. Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 212 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la 3.570 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC M. SRL Italia.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2102/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2104/2008. Comercial → |
|---|
