ICCJ. Decizia nr. 2102/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2102/2008
Dosar nr. 24822/3/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6706 din 16 mai 2007 a admis în parte acţiunea principală a reclamantei SC M.I. SRL Bucureşti şi a obligat pârâta SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca la plata sumei de 416 lei contravaloare sistem de alarmă, de 6.900 Euro plus TVA contravaloare lipsă de folosinţă şi de 62.765 lei contravaloare lucrări şi materiale.
A admis cererea reconvenţională formulată de pârâtă, în sensul constatării că a intervenit compensaţia legală între obligaţiile celor două părţi în limita sumelor înscrise în facturile fiscale nr. 0047353 din 10 martie 2004 şi nr. 0047354 din 15 martie 2004 emise de pârâtă.
Privitor la cererea principală s-a reţinut că între SC M.I. SRL, locator SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca, locatar şi dl. C.D., proprietar s-a încheiat la data de 1 aprilie 2003 contractul de închiriere nr. 103, modificat prin actul adiţional nr. 1 din 18 iunie 2004, având ca obiect spaţiul comercial format din construcţie totală de 560 mp, situat în Bucureşti, termenul închirierii fiind de 3 ani cu începere de la data de 1 aprilie 2003 până la 31 martie 2006, locaţiunea putând fi prelungită prin acordul părţilor, în urma unei notificări emise cu 60 de zile înainte de expirarea termenului.
Locatorul SC M.I. SRL Bucureşti, chiriaşul de drept, avea acordul proprietarului în vederea închirierii către firma SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca.
Potrivit clauzelor contractuale, art. 1.2, părţile au încheiat un proces-verbal la data de 13 martie 2003.
Chiria a fost stabilită de părţi prin actul adiţional nr. 1 la suma de 2.300 Euro + TVA începând cu data de 1 ianuarie 2004, la momentul semnării contractului locatarul achitând un avans pentru perioada 1 aprilie – 30 iulie 2003, plata chiriei urmând a se efectua prin virament bancar trimestrial, anticipat pe 3 luni, între 10-15 a primei luni a următorului interval trimestrial, în lei la cursul BNR din ziua respectivă.
S-a reţinut că pârâta a notificat reclamantei intenţia de reziliere a contractului de închiriere nr. 103 din 1 aprilie 2003 conform cap. IX din contract şi predarea imobilului la 22 decembrie 2004, că pârâta a întârziat să predea spaţiul închiriat cu 3 luni de zile, motiv pentru care datorează chiria pentru această perioadă, că nu a restituit locatorului sistemul de alarmă evaluat de expert la 416 lei, că a degradat spaţiul închiriat, astfel că pârâta datorează contravaloarea reparaţiilor evaluate prin expertiză la 62.765 lei.
Referitor la cererea reconvenţională, tribunalul a reţinut că, prin procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 13 martie 2003, locatorul s-a obligat ca până la data de 1 aprilie 2003 să instaleze centrala termică, să repare acoperişul pe porţiunea unde este scurgere şi să refacă gresia din încăperea situată la etaj, pe cheltuiala proprie, în caz contrar, locatarul putând să oprească din valoarea chiriei suma aferentă acestei investiţii, reclamanta fiind notificată în acest sens. Procesul verbal face parte integrantă din contract, în condiţiile art. 1.2. În consecinţă, reţinând, potrivit facturilor fiscale nr. 0047353 din 10 martie 2004 şi nr. 0047354 din 15 martie 2004, procesului-verbal de recepţie calitativă, că locatarul a efectuat reparaţii la acoperiş, locatorul neîndeplinindu-şi această obligaţie până la data de 1 aprilie 2003, tribunalul admite cererea reconvenţională şi să constată că a intervenit compensaţia legală în condiţiile art. 1143-1145 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 543 din 13 noiembrie 2007 a admis apelul declarat de pârâta SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca, a schimbat sentinţa în parte în sensul că a obligat pârâta numai la plata sumei de 21.711,1 Ron plus TVA contravaloare lucrări şi materiale, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei de la fond.
A obligat reclamanta la 1.615 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
A anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâta.
În criticile formulate recurenta pârâtă, după o prezentare a situaţiei de fapt, reţinută şi de instanţele de judecată, susţine că reclamanta nu a identificat sistemul de alarmă şi nu a stabilit situaţia exactă a acestuia, că în expertiză s-a greşit modul de calcul în ceea ce priveşte contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului şi nu s-a făcut dovada contravalorii reparaţiilor efectuate la spaţiu, a lucrărilor şi materialelor folosite.
Recurenta reclamantă SC M.I. SRL Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat.
În concret, în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă a susţinut următoarele:
- Decizia din apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, cu referire la dispoziţiile art. 1429 C. civ. cu privire la îndatoririle locatarului, care trebuia să folosească lucrul închiriat conform destinaţiei stabilite prin contract şi ca un bun proprietar, şi la calculul eronat al contravalorii reparaţiilor pentru pardoseală şi pentru sistemul electric, a lucrărilor efectuate şi materialelor folosite în raport de situaţia de fapt (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
- Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;în argumentarea acestui motiv recurenta reclamantă a arătat că instanţa în ceea ce priveşte suma de 21.711 lei la care a fost obligată pârâta în apel, nu a precizat modul de calcul şi nici structura acesteia.
- greşit a interpretat instanţa de apel dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată, admiţându-le în totalitate, faţă de soluţia de admitere în parte a apelului pârâtei, cu referire la art. 276 C. proc. civ., în raport de care trebuia să dispună obligarea sa la cheltuieli de judecată proporţional cu cererea de apel admisă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei.
Recursul pârâtei urmează a se constata nul.
Deşi recurenta pârâtă formulează critici, se constată că aceasta nu invocă dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar dezvoltările făcute nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Cum din criticile dezvoltate în scris, din motivarea recursului, nu rezultă greşita aplicare şi interpretare a vreunei dispoziţii legale de către instanţa de apel, recurenta mărginindu-se să reia apărările şi criticile formulate în faza apelului şi relatarea situaţiei de fapt, aserţiuni a căror încadrare din oficiu într-unul din motivele prevăzute de legea procedurală este imposibilă, cu aplicarea art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata nulitatea recursului pârâtei.
Recursul reclamantei este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs al recurentei reclamante, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1429 C. civ., este fondat.
Sub acest aspect se constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că degradarea pardoselilor şi a instalaţiei electrice se datorează culpei reclamantei în condiţiile în care aceasta a folosit spaţiul potrivit destinaţiei sale, astfel cum a fost stabilită prin convenţia părţilor, când în realitate culpa aparţine locatorului care nu a predat lucrul în starea corespunzătoare scopului pentru care a fost închiriat.
Instanţa de apel a reţinut greşit că pârâta datorează numai 21.711,1 lei (Ron) + TVA, în loc de 62.765 lei la cât a fost obligată la fond, fără să argumenteze în nici un fel cum a ajuns la această sumă, ce reprezintă, de unde rezultă şi din ce se compune.
Şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de reţinut, constatându-se că instanţa de apel nu argumentează admiterea motivelor de apel formulate de recurenta pârâtă în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, motivele fiind contradictorii şi străine pricinii, instanţa criticată reţinând că pretenţiile admise de tribunal nu au fost corect şi legal justificate şi că pârâta datorează numai 21.711,1 lei + TVA contravaloare lucrări şi materiale necesare remedierii degradărilor depozitului închiriat.
Se reţine ca întemeiată şi critica recurentei reclamante referitoare la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel, aceasta obligând reclamanta la 1.615 lei cheltuieli de judecată, fără să ţină cont de suma la care a fost obligată pârâta în această cale de atac.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va modifica în parte Decizia în sensul că va respinge apelul pârâtei şi cererea acesteia pentru cheltuieli de judecată, menţinând restul dispoziţiilor deciziei.
Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta pârâtă la plata a 678,15 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 543 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 543 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că va respinge apelul declarat de pârâta SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 6706 din 16 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi respinge cererea pentru cheltuieli de judecată.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Obligă intimata pârâtă SC P.V.M. România SRL Cluj Napoca la plata a 678,15 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC M.I. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2101/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2103/2008. Comercial → |
|---|
