ICCJ. Decizia nr. 2434/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2434/2008
Dosar nr. 1271/97/2006
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3143 din 17 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost admisă acţiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti şi a fost obligată pârâta SC G.I. SA Petroşani să asigure plata de către SC R.I. SA a sumei de 2.973,10 lei reprezentând dividende aferente anului 1995 sub sancţiunea plăţii de 100 lei/zi de întârziere în executarea obligaţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că:
Prin contractul nr. AR 35/2000 cu care antecesoarea reclamantei F.P.S. a vândut pârâtei SC G.I. SA Petroşani acţiuni reprezentând 69,821 % din capitalul social al SC R.I. SA, art. 8.7 pct. c, cumpărătorul s-a obligat să asigure în calitatea sa de acţionar majoritar al SC R.I. SA plata datoriilor acestei societăţi către F.P.S., antecesoarea reclamantei (A.P.A.P.S.) A.V.A.S. Bucureşti.
Pentru plata cu întârziere a dividendelor pe anul 1995 de către F.P.S., reclamanta a calculat suma de 2.973,1073 lei reprezentând daune interese moratorii conform situaţiei de calcul depusă la dosarul iniţial.
Fiind vorba de o obligaţie de a face, instanţa supremă a stabilit că acţiunea reclamantei nu este prescrisă.
Având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se constată că această problemă de drept a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a devenit obligatorie pentru judecătorii fondului.
Potrivit art. 969 şi art. 970 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, trebuie executate cu bună credinţă şi obligă la toate urmările, de echitate, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
Pe de altă parte, în baza art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Având în vedere că nu a fost contestat calculul sumei solicitate de reclamantă şi că pârâta SC G.I. SA Petroşani s-a obligat la art. 8.7 lit. c). din contractul nr. AR 35/2000 să asigure achitarea de către SC R.I. SA antecesoarei reclamantei A.V.A.S. Bucureşti (F.P.S.) plata datoriilor acesteia, s-a admis primul capăt de cerere din acţiune aşa cum a fost formulat.
Pentru a asigura îndeplinirea obligaţiei asumate de către pârâta SC G.I. SA Petroşani, aceasta a fost obligată să achite pârâtei şi suma de 100 lei/zi de întârziere în executarea obligaţiei de a determina pe pârâta SC R.I. SA Aninoasa la plata sumei de 2.973,1073 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC G.I. SA Petroşani care a solicitat casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă întrucât, în urma divizării a transmis obligaţia asumată prin contractul de privatizare către societatea nou creată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 73 din 19 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei şi a respins acţiunea reclamantei reţinând că obligaţia pârâtei de a face, constând în asigurarea plăţii dividendelor către reclamantă de către pârâta SC R. SA, a devenit imposibil de executat întrucât această din urmă pârâtă este supusă procedurii generale simplificate de insolvenţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. care solicită admiterea recursului său şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., întrucât exonerarea pârâtei de executarea obligaţiilor contractuale era posibilă doar în condiţiile prevăzute de părţi. Chiar dacă a intervenit o cauză care a determinat imposibilitatea executării obligaţiei intimata pârâtă ar fi trebuit să o anunţe pe reclamantă în 5 zile şi să-i transmită actele doveditoare în 15 zile şi pentru că nu a procedat astfel trebuie să suporte toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa de notificare.
Recurenta susţine şi încălcarea prevederilor art. 973 C. civ., întrucât societatea privatizată este un terţ faţă de contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni iar situaţia unui terţ faţă de contract nu poate conduce la stingerea obligaţiilor asumate în acest contract.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu recurs cu aplicarea corectă a legii şi fără încălcarea prevederilor art. 969 şi art. 973 C. civ., cum pretinde recurenta.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că pârâta SC R. SA este supusă procedurii simplificate de insolvenţă ceea ce presupune lichidarea patrimoniului acesteia şi plata creanţelor conform planului de distribuţie, toate plăţile fiind efectuate de lichidatorul desemnat de judecătorul sindic, cu respectarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 121 – art. 130 din Legea nr. 85/2006.
În această situaţie, ce reprezintă un caz de forţă majoră, efectuarea plăţilor de societatea pârâtă aflată în faliment, nu mai poate fi determinată de către pârâta SC G.I. SA. aşa cum s-a angajat prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni. Ca atare nu s-ar pune problema aplicării greşite nici a art. 969 şi nici a art. 973 C. civ., forţa majoră fiind o cauză de exonerare de răspundere care operează în puterea legii şi împiedică pe creditor să pretindă executarea obligaţiei ori daune interese de la debitor.
Pe de altă parte reclamanta – recurentă nu a făcut nicio dovadă cu privire la daunele pe care le-ar fi suferit prin lipsa de notificare a forţei majore de către pârâtă, şi care nu se identifică în niciun caz cu pretenţiile reclamantei din prezenta acţiune, care ar fi provocat incidenţa prevederilor clauzei 11.4 din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni. Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de anunţare a intervenirii forţei majore nu înlătură efectele exoneratoare ale acesteia ci, în condiţiile clauzei menţionate, ar putea atrage suportarea de către partea în culpă a daunelor provocate celeilalte părţi prin lipsa de notificare, conform clauzei menţionate.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 73/A/2007 din 19 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2416/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2437/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
