ICCJ. Decizia nr. 2437/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2437/2008
Dosar nr. 6443/108/2006
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 13 iulie 2006, sub nr. 6075/2006, reclamanţii P.E., C.S., C.D.M., B.D., B.L., B.E. şi F.I. au chemat în judecată pe pârâta P.C.C. Arad, solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa, după administrarea probelor, să dispună: anularea actului adiţional F.N. din data de 7 aprilie 2008; anularea procesului – verbal al Adunării generale din data de 7 aprilie 2008; anularea Hotărârii Adunării generale din data de 7 aprilie 2008; suspendarea executării actului adiţional şi a Hotărârii Adunării generale până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în prezenta cauză şi cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 1788 din 25 iulie 2006, pronunţată în cauză de Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, a fost scoasă cauza de pe rol şi s-a transpus dosarul pentru soluţionare Secţiei Comerciale a Tribunalului Arad.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, raportat la obiectul acţiunii, temei de drept al acţiunii fiind art. 274 din Legea nr. 31/1990, modificată, competenţa de soluţionare a acestui litigiu revine, potrivit art. 2, pct. 1, lit. 11) C. proc. civ., Tribunalului Arad, secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 6443/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a pretenţiilor formulate de reclamanţi, cu obligarea lor la cheltuielile judiciare.
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 24 ianuarie 2007, pronunţată în cauză de Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi împotriva pârâtei; s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor P.E., C.S. şi C.D.M. şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei suma de 9070 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că au fost respectate dispoziţiile legale privind convocarea adunării generale; că, procesul – verbal a fost întocmit de către secretariatul ales; că hotărârea adunării generale nu este contrară prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv şi că, actul adiţional al actului constitutiv a fost redactat în temeiul hotărârii adunării generale; văzând, totodată, şi că reclamanţii P.E., C.S. şi C.D.M. au renunţat la judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii F.I., B.D., B.L. şi B.E., solicitând admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, prin administrarea de probe.
Prin decizia civilă nr. 188 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelul declarat de reclamanţii F.I., B.D., B.L. şi B.E. şi a obligat reclamanţii – apelanţi să-i plătească pârâtei - intimate P.C.C. Arad suma de 3300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei, s-a reţinut, în esenţă, că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi şi că Tribunalul a considerat, în mod legal, faţă de prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 97/2000, că reclamantul B.D. nu are calitate procesuală activă; de asemenea, în mod justificat prima instanţă a respins cererile de probaţiune testimonială, respectiv de administrare a expertizelor contabilă şi în construcţii, solicitate de către reclamanţi, ca neconcludente cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen reclamanţii F.I., B.L., B.D. şi B.E., solicitând admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 188 din 18 septembrie 2007, casarea deciziei recurate şi trimiterea dosarului instanţei de fond spre rejudecare.
În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanţii au invocat, în esenţă, următoarele aspecte:
1. Instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor actului constitutiv al C.C.P. Arad, precum şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 97/2000, respectiv art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2000 şi art. 45 din Actul Constitutiv; de asemenea, a omis să se pronunţe asupra unor aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, invocate în apelul lor, în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 97/2000 şi, prin urmare, hotărârea este nulă.
2. În hotărârea instanţei de apel se afirmă că în mod neîntemeiat s-a invocat în apel faptul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 40 din O.U.G. nr. 97/2000, deoarece reclamanţii nu au dovedit că au solicitat copii de pe bilanţul contabil şi de pe raportul auditoriului financiar sau, după caz, al cenzorilor; dispoziţiile art. 40 trebuie interpretate în sensul că legea prevede obligaţia consiliului de administraţie de a pune la dispoziţie copii de pe actele contabile cu zece zile înainte de Adunarea Generală, şi nu obligaţia membrilor cooperativei de a solicita copii de pe aceste acte.
3. În mod greşit atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, a respins, respectiv, a considerat corectă decizia instanţei de fond, cu privire la cererile de probaţiune testimonială, precum şi de administrare a expertizei contabile şi în construcţii solicitate.
4. În plus, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra fondului cauzei şi nici asupra aspectului relevat privind plata dividendelor înainte de publicare în M. Of. a hotărârii.
Examinând recursul reclamanţilor, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept ridicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Primul motiv de recurs invocat nu este fondat, întrucât instanţa de apel în mod corect a apreciat că reclamanţii - apelanţi au considerat în mod neîntemeiat că nu s-a respectat obligaţia prevăzută de art. 45 din Actul Constitutiv şi că în mod nelegal reclamanţii – apelanţi au considerat că nu au fost respectate de prima instanţă prevederile art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2000, din cuprinsul deciziei instanţei de apel reţinând că aceasta a analizat punctual şi expres şi a răspuns în mod corect fiecăreia dintre aceste critici.
În ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra aspectului invocat privind nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 97/2000, este de observat, din cuprinsul cererii de apel, că o asemenea critică nu a fost formulată, neputând fi vorba, aşadar, de omisiunea instanţei de control judiciar.
2. Nici cea de-a doua critică formulată de recurenţii – reclamanţi nu este fondată, din analiza deciziei instanţei de control judiciar reieşind că aceasta a argumentat în mod judicios motivul pentru care a apreciat că în mod neîntemeiat reclamanţii – apelanţi au motivat că instanţa de fond a interpretat greşit art. 40 din O.U.G. nr. 97/2000.
3. Este nefondat şi motivul privind respingerea cererilor lor de probaţiune testimonială şi cu expertize, atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, aspectele invocate vizând însăşi aprecierea utilităţii respectivelor probe, ori, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot forma obiectul examinării probele şi aprecierea utilităţii şi concludenţei lor.
4. De asemenea, urmează a fi respins şi ultimul motiv invocat prin criticile formulate, căci instanţa de recurs nu poate face o reapreciere a probelor, pentru a trage, cu privire la elemente de fapt ale cauzei, concluzii care să le combată pe cele la care s-au oprit prima instanţă şi cea de apel, câtă vreme o asemenea reapreciere nu poate fi circumscrisă vreunuia dintre motivele arătate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., instanţa de recurs neputând aprecia, aşadar, asupra plăţii dividendelor înainte de publicarea hotărârii în M. Of.; asemenea motive exced limitelor stabilite de lege în cazul exercitării unui recurs şi nu pot fi primite spre analiză.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamanţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii F.I., B.D., B.L. şi B.E. împotriva deciziei civile nr. 188 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2434/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2439/2008. Comercial. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
