ICCJ. Decizia nr. 2451/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2451/2008
Dosar nr. 8536/1/2007
Şedinţa publică din 17 septembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 6 februarie 2008 şi motivată la aceeaşi dată, contestatorii V.R., V.V. şi SC D.M. SRL Haţeg, prin lichidator CII HG, au solicitat anularea deciziei nr. 2682/2006, pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 17126/1/2005.
În contestaţie, contestatorii invocă, indicând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ., următoarele motive:
1) Instanţa de recurs a analizat recursul doar prin prisma unora dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a-l fi analizat prin prisma tuturor motivelor de nelegalitate invocate în baza acestui text şi a motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se susţine, în contestaţie, că au invocat în motivele de recurs o lipsă totală a consimţământului lor la înstrăinarea patrimoniului societăţii, iar existenţa acestui consimţământ nu putea fi probată cu martorii audiaţi în cauză, consimţământul în această situaţie putând fi dat doar prin hotărârea A.G.A., în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990. Sub acest aspect, instanţa de recurs nu a făcut nicio apreciere asupra cauzei, nu a analizat recursul prin această prismă.
Mai susţin contestatorii că au invocat, în recursul lor, împrejurarea că în faţa instanţei de apel, la momentul când au solicitat proba cu expertiză, se aflau la prima zi de înfăţişare, iar prevederile art. 287 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2), sunt clare, în aceste prevederi arătându-se că probele în faţa instanţei de apel pot fi cerute până la prima zi de înfăţişare. Or, instanţa de recurs nu se pronunţă cu privire la acest aspect, mărginindu-se să aprecieze că această probă a fost respinsă în mod corect.
2. În ce priveşte eroarea materială comisă de instanţa de recurs la data soluţionării cauzei, contestatorii au arătat că, „prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, la momentul când acest litigiu a făcut obiectul unei cercetări penale, s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 18 indice 1 C. pen., ceea ce înseamnă că din punct de vedere al legii penale, a existat o faptă culpabilă, care nu a avut gravitatea unei infracţiuni, dar care a fost sancţionată administrativ. Aceasta a fost şi raţiunea pentru care s-a solicitat chiar şi de către parchet anularea contractului de vânzare - cumpărare".
Examinând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Din examinarea deciziei atacate, rezultă, cu evidenţă, că instanţa de recurs a reţinut ambele motive de recurs invocate, întemeiate în drept pe pct. 7 şi 9 ale art. 309 C. proc. civ. şi le-a analizat, răspunzând fiecărui motiv, punctual şi expres.
Împrejurarea că instanţa de recurs nu ar fi făcut nicio apreciere asupra cauzei în ce priveşte lipsa totală a consimţământului contestatorilor la înstrăinarea patrimoniului societăţii şi că nu ar fi analizat recursul prin această prismă, nu se constituie în motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., atâta timp cât instanţa a analizat complet motivele recursului.
Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care instituie motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr- un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţie în anulare.
Mai mult, instanţa de recurs chiar apreciază că „amplu argumentat şi bine documentat, s-a reţinut, în esenţă, că, atât din probele administrate în urmărirea penală, cât şi cele ale instanţelor judecătoreşti, asociaţii reclamantei SC D.M. SRL Haţeg, prin lichidator CII HG, au avut cunoştinţă despre vânzarea chioşcului situat în Piaţa Dunărea, preţul şi toate împrejurările înstrăinării, ei hotărând anterior închiderea şi lichidarea societăţii".
De asemenea, este de observat, din cuprinsul deciziei contestate, că instanţa de recurs s-a referit şi a răspuns criticilor formulate şi cu privire la neaplicarea sau greşita aplicare a prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ., reţinând astfel că "corect a fost respinsă proba solicitată, deoarece nici la instanţa de fond şi nici în motivele de apel scrise nu s-a făcut referire la necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, fiind suficientă numai prezentarea de înscrisuri existente, în scopul lămuririi aspectelor evocate în apărare".
Nici cel de-al doilea motiv invocat în contestaţia în anulare nu este întemeiat, întrucât eroarea materială comisă de instanţa de recurs la data soluţionării cauzei faţă de „rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, prin care s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 18 indice 1 C. pen." nu constituie „greşeală materială" în sensul dat de art. 318 teza I C. proc. civ.
Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Mai mult, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a constatat nicio greşeală sau omisiune din partea instanţei de recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318 – art. 320 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatorii să plătească intimaţilor SC A.I. SRL Hunedoara, Z.D. şi Z.A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii V.R., V.V. şi SC D.M. SRL Haţeg, prin lichidator CII HG, împotriva deciziei nr. 2682 din 28 septembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 17126/1/2005.
Obligă contestatorii să plătească intimaţilor SC A.I. SRL Hunedoara, Z.D. şi Z.A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2452/2008. Comercial → |
|---|
