ICCJ. Decizia nr. 2468/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2468/2008

Dosar nr. 4295/2/2007

Şedinţa publică din 18 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 181 din 24 septembrie 2007 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC E. SA cu sediul social în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti.

În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut că prin Decizia civilă nr. 10 din 24 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admis apelul declarat de A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 703 din 9 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1645/COM/2001, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantei împotriva pârâtei SC E. SA Timişoara şi obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 133.118.070 lei cu titlu de dobânzi.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1368 din 20 aprilie 2004 a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de SC E. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 10 din 24 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

În urma somaţiei A.V.A.S. din 2 iunie 2005, debitul a fost achitat prin ordinul de plată din 7 iunie 2005. În continuare A.V.A.S. a solicitat şi actualizarea sumei datorate.

SC E. SA a achitat cu acest titlu suma de 799.906 rol conform ordinului de plată din 11 august 2005, actualizarea debitului de la 2 iunie 2005, când i-a fost comunicat titlul executoriu şi până la 7 iunie 2005 când a fost achitat debitul principal.

Prin ordinul din 10 aprilie 2007 A.V.A.S. a ordonat înfiinţarea popririi asupra conturilor societăţii până la concurenţa sumei de 3.368,40 lei. Societatea a achitat suma, deşi o considera nedatorată, prin ordinul de plată din 23 aprilie 2007.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 181 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC E. SA Timişoara, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 3.368,40 lei, a dobânzilor legale calculate la această sumă de la 23 aprilie 2007 până la achitarea efectivă a ei, precum şi cheltuieli de judecată.

Intimata - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, prin raportare la motivele invocate în cererea de recurs şi din perspectiva ridicării din oficiu a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei, urmează a admite recursul, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse.

Este adevărat că regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică internă este stabilit printr-un act normativ derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OUG nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, cu modificările şi completările ulterioare.

În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din OUG nr. 51/1998, potrivit cărora litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea acestor norme, şi anume că „cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, alţii decât debitorii prevăzuţi de art. 38, sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere".

Aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.368,40 lei, a dobânzii legale calculate la această sumă de la 23 aprilie 2007 până la achitarea efectivă a ei şi cheltuieli de judecată, fiind invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 992 – art. 994 C. civ.

Este de necontestat că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi al cuantumului solicitat, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv că judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe. Judecătoria, ca instanţă de fond, are o plenitudine de competenţă în soluţionarea prezentului litigiu, al cărui izvor nu îl constituie o cerere privind drepturi şi obligaţii în legătură cu activele preluate de A.V.A.S., ci o plată nedatorată, în condiţiile şi temeiul de drept al art. 992 – art. 994 C. civ.

Devin aplicabile şi dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. care stabilesc că cererile se fac la instanţa domiciliului pârâtului, în cauză competenţa teritorială revenind Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Pentru aceste raţiuni urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 181 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 4 C. proc. civ. va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr. 181 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Casează sentinţa comercială nr. 181 din 24 septembrie 2007 şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2468/2008. Comercial