ICCJ. Decizia nr. 2557/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2557/2008
Dosar nr. 11379/1/2007
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 17954/2003, reclamanta SC B.C. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele A.P.A.P.S. şi SC T. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la încheierea contractului de leasing imobiliar asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Câmpineanca, în suprafaţă de 146 mp conform Hotărârii nr. 5/2001 şi a procesului verbal A.G.A. din 6 iunie 2001 şi obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii în sumă de 100.000 lei/zi până la încheierea contractului de leasing imobiliar, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3837 din 18 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi au fost obligate pârâtele să încheie cu reclamanta contractul de leasing imobiliar privind imobilul situat în Bucureşti, str. Câmpineanca, în suprafaţă de 146 mp.
S-a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii, ca neîntemeiat.
Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 174.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în ce priveşte respingerea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S., că aceasta a cesionat acţiunile statului la o dată ulterioară celei la care şi-a asumat obligativitatea transformării contractului de asociere în contract de leasing, iar, pe fond, că prin hotărârea nr. 5/2001 s-a aprobat, în baza Legii nr. 133/1999, coroborate cu prevederile H.G. nr. 450/1999 şi Legii nr. 91/1999, transformarea mai multor contracte de asociere în contracte de leasing imobiliar pentru mai multe societăţi, printre care şi societatea reclamantă, obligaţia de aducere la îndeplinire a acestei hotărâri revenindu-i pârâtei SC T.A. SA; reclamanta a făcut dovada achitării taxelor pentru evaluare şi întocmirea întregii documentaţii aferente acestui demers, însă nu a primit niciun răspuns din partea pârâtelor, astfel că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru obligarea pârâtelor la încheierea contractului de leasing imobiliar.
Prin decizia comercială nr. 594 din 2 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI comercială, a admis apelurile formulate de pârâte şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., iar capătul 1 de cerere a fost respins, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, faţă de această pârâtă şi ca nefondat faţă de cealaltă pârâtă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC B.C. SRL şi, prin decizia nr. 4941 din 21 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, l-a admis, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că în calea de atac a recursului a fost depus raportul de evaluare, probă care era necesară pentru examinarea fondului şi apelului, cu scopul de a demonstra dacă s-au făcut investiţii şi, totodată, că decizia atacată nu a fost motivată decât în termeni generali, aşa încât cauza trebuie rejudecată sub toate aspectele reţinute în considerentele deciziei de casare.
La rejudecarea apelurilor, la solicitarea părţilor, au fost efectuate două rapoarte de expertiză, respectiv, unul de expertiză tehnică, iar celălalt, de expertiză contabilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, în rejudecare, prin decizia nr. 386 din 21 septembrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei civile nr. 3837 din 18 martie 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S. este neîntemeiată şi a respins-o în consecinţă, cu motivarea că, la momentul când s-a adoptat hotărârea nr. 5/2001 a SC T. AL SA, această apelantă deţinea, în numele statului, un procent de 86,2009 % din capitalul social al acesteia.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că din concluziile ambelor expertize efectuate în cauză rezultă că lucrările de modernizare şi reparaţii efectuate de reclamantă sunt investiţii în sensul legii şi, de asemenea, că pe ordinea de zi a şedinţei A.G.A. din 6 iunie 2001 au fost supuse spre aprobare cereri similare ale mai multor societăţi comerciale aflate în aceeaşi situaţie ca şi reclamanta, cereri care ulterior au fost admise şi s-a aprobat transformarea contractelor de asociere în contracte de leasing imobiliar.
Împotriva deciziei curţii de apel, mai sus menţionate, au declarat recurs pârâtele A.V.A.S. şi SC T.A. SA.
Recurenta-pârâtă A.V.A.S. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi critică hotărârea atacată, susţinând în esenţă că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., fără a observa că această instituţie nu mai este acţionar la SC T.A. SA şi nici faptul că printre atribuţiile A.V.A.S. nu se regăseşte încheierea contractelor de leasing imobiliar cu privire la care statul este sau a fost acţionar.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei tribunalului în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recurenta-pârâtă SC T.A. SA critică decizia pronunţată de curtea de apel în baza aceloraşi dispoziţii legale, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa nu a manifestat rol activ, nepunând în discuţia părţilor excepţia de „prematuritate” a introducerii acţiunii faţă de obiectul cererii introductive, având în vedere că, în opinia sa, s-ar fi impus a se face aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. şi, pe de altă parte, instanţa nu a analizat în profunzime obiecţiunile pertinente, motivate şi dovedite, pe care le-a formulat împotriva celor două rapoarte de expertiză, respingându-le în mod neîntemeiat.
Drept urmare, solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel; în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare ca o consecinţă a admiterii recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate şi, pe fond, respingerea cererii ca prematur introdusă, iar dacă se va respinge această excepţie, respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.
Examinând recursurile astfel formulate, Înalta Curte constată următoarele:
În ce priveşte recursul pârâtei SC T.A. SA, se reţine că prima critică, referitoare la „excepţia de prematuritate” care s-ar fi impus a fi pusă din oficiu în discuţia părţilor, de către instanţă, în raport de formularea prin acţiunea introductivă a reclamantei şi a unui al doilea capăt de cerere, accesoriu obligaţiei de a face, nu este întemeiată.
Pe de-o parte, această critică nu poate fi primită pentru prima dată în recurs, atât timp cât instanţa de fond a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii şi soluţia instanţei, pronunţată sub acest aspect, nu a făcut obiectul criticilor exprimate în apel şi nici examinării instanţei de apel.
Pe de altă parte, daunele cominatorii fiind un mijloc de constrângere faţă de debitorul obligaţiei de a face spre a-l determina să-şi execute obligaţia, fără o existenţă de sine stătătoare faţă de capătul principal de cerere, neevaluabil în bani şi fără un caracter determinat privind întinderea, este evident că nu pot fi supuse regimului instituit de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., acesta devenind aplicabil numai în măsura în care daunele cominatorii se transformă prin intermediul instanţei în daune compensatorii.
De altfel, intimata-reclamantă, în faţa instanţei de recurs, a formulat cerere de renunţare la capătul de cerere privind daunele cominatorii.
Cea de-a doua critică formulată de recurenta-pârâtă SC T.A. SA, privind greşita respingere de către instanţa de apel a obiecţiunilor formulate împotriva rapoartelor de expertiză este, de asemenea, neîntemeiată întrucât aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii pronunţate de curtea de apel, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de vreme ce nu menţionează expres ce dispoziţii legale au fost încălcate de instanţă sau cum ar fi trebuit acestea să fie corect aplicate şi oricum, se constată că instanţa de apel a avut în vedere aceste obiecţiuni şi, deliberând asupra lor, le-a respins în consecinţă.
În consecinţă, recursul pârâtei SC T.A. SA se va respinge, ca nefondat.
În ce priveşte recursul pârâtei A.V.A.S., se reţine că motivul de recurs formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 5/2001 a SC T.A. SA s-a aprobat transformarea unor contracte de asociere în contracte de leasing imobiliar, printre acestea aflându-se şi contractul încheiat între reclamanta SC B.C. SRL şi pârâta SC T.A. SA.
A.V.A.S., în calitate de acţionar majoritar la SC T.A. SA, la acel moment, şi-a dat acordul cu privire la transformarea acestui contract de asociere în contract de leasing, în această calitate şi nu în aceea de proprietar al activelor scoase la vânzare, deoarece bunurile din patrimoniul SC T.A. SA sunt proprietatea acesteia.
Totodată, se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Hotărârea A.G.A. nr. 5/2001, SC T.A. SA trebuia să aducă la îndeplinire această hotărâre.
Este de precizat, de asemenea, şi că în prezent A.V.A.S. nici nu ar putea fi obligată să aducă la îndeplinire hotărârea mai sus menţionată şi s-o determine pe SC T.A. SA să încheie contractul de leasing imobiliar cu reclamanta, întrucât la data de 25 noiembrie 2003 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B 39, prin care A.V.A.S. a înstrăinat pachetul de acţiuni deţinut la SC T. AL SA.
Prin urmare, atât timp cât A.V.A.S., în exercitarea atribuţiilor ce-i revin în procesul de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar pe aceea de acţionar în numele statului, în mod greşit s-a apreciat că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în cauză şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de aceasta.
Astfel fiind, se va admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S., se va modifica decizia atacată, în sensul că va fi admis apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei tribunalului, care va fi schimbată în parte şi se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi va fi respinsă acţiunea faţă de această parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Se va menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi sentinţei apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 386 din 21 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 3837 din 18 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti pe care o schimbă în parte.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi respinge acţiunea faţă de această parte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi sentinţei apelate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2548/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2718/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
