ICCJ. Decizia nr. 2873/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2873/2008
Dosar nr. 281/107/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2008
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
Reclamantul P.D.O. a solicitat obligarea, în solidar a pârâţilor I.C.C. şi SC B.C.A. SRL, la plata sumei de 130.000 lei.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul arată că a încheiat cu pârâţii o convenţie în baza căreia pârâtul I.C.C. s-a obligat să transfere 51% din părţile sociale ale societăţii pârâte. Reclamantul a predat suma de 650.000.000 lei vechi, din care au fost achitate datorii ale societăţii pârâte, urmând ca, până cel mai târziu la data de 1 august 2005 să se încheie actul de cesiune iar ulterior, până la 31 octombrie 2005, urma să se achite şi diferenţa de 1.000.000.000 lei din preţul convenit. Conform clauzei penale din contract, dacă până la 1 august 2005 nu s-ar fi încheiat actele de cesiune, în formă autentică, pârâţii urmau să restituie îndoit suma de 1.300.000.000 lei noi şi această obligaţie de restituire era garantată cu întregul patrimoniu al societăţii asupra căruia s-a instituit gaj general.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 1049/CA din 6 octombrie 2006 a admis acţiunea comercială, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 650.000.000 lei, plus dobânda legală începând cu 26 aprilie 2006 şi până la plata efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamantul a încheiat cu pârâtul I.C.C. o convenţie prin care, în schimbul sumei de 2.000.000.000 lei pârâtul urma să transmită reclamantului 51% din părţile sociale deţinute de el şi de asociatul B.L. la SC B.C.A. SRL. Reclamantul a plătit pârâtului I.C.C. suma de 650.000.000 lei urmând ca diferenţa să fie achitată în două tranşe, prima la data încheierii contractului de cesiune, respectiv la 1 august 2005 iar a doua până la data de 31 octombrie 2005.
În contract s-a prevăzut o clauză penală în sensul că, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a încheia contractul de cesiune la data de 1 august 2005, pârâtul va restitui reclamantului suma de 1.300.000.000 lei vechi.
Reclamantul deşi solicită îndeplinirea clauzei penale conform art. 1068 C. civ., instanţa reţine că neîndeplinirea de către pârât a obligaţiei de a întocmi formele legale privind cesiunea părţilor sociale s-a datorat culpei reclamantului care pretindea 51% din capitalul social al societăţii şi nu 51% din părţile sociale deţinute de pârâtul I.C.C. şi asociatul său B.L.
S-a mai reţinut că neîncheierea contractului de cesiune nefiind imputabilă pârâtului, conform art. 1082, art. 1083 C. civ., reclamantul nu este îndreptăţit la daune - interese, el putând pretinde, cel mult restituirea sumei de 650.000.000 lei plus dobânda legală începând cu data formulării acţiunii şi până la achitarea ei.
Acţiunea formulată împotriva societăţii a fost respinsă motivat de faptul că, potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990, cu patrimoniul social pot fi garantate numai obligaţiile sociale nu şi obligaţiile personale ale asociaţilor întrucât operează separaţia de patrimonii şi orice stipulaţie contrară este nulă.
În apelurile reclamantului P.D.O. şi pârâtului I.C.C., Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 47 din 30 martie 2007 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului şi a anulat ca netimbrat apelul pârâtului I.C.C.
Instanţa de apel a reţinut că, în mod corect a constatat instanţa de fond că neîndeplinirea de către pârât a obligaţiei de a întocmi formele legale privind cesiunea părţilor sociale la termenul stabilit nu-i este imputabilă, atâta timp cât însuşi reclamantul nu doreşte încheierea actului, în condiţiile în care nu poate intra în posesia părţilor sociale majoritare şi cererea de obligare a pârâţilor în solidar a fost respinsă corect având în vedere că înscrisurile sunt semnate de pârâtul I.C.C. în nume personal, pârâta SC B.C.A. SRL nu şi-a luat nicio obligaţie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul P.D.O. şi pârâtul I.C.C.
Reclamantul solicită, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare în baza art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 129 C. proc. civ. iar, în subsidiar modificarea, în tot a hotărârii atacate şi admiterea apelului.
Se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apărărilor reclamantului din perspectiva convenţiei din 15 septembrie 2005, ceea ce echivalează cu o insuficientă cercetare a fondului şi nici asupra apărărilor referitoare la dispoziţiile art. 225 C. proc. civ. respectiv a refuzului nejustificat al intimatei de a răspunde la interogatoriu.
Recurentul reclamant susţine că se impunea suplimentarea probelor cu declaraţiile de martori asupra cărora instanţa de fond a revenit în mod greşit.
În subsidiar se solicită modificarea, în tot a hotărârii pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 977, art. 969, art. 982, art. 979, art. 981 şi art. 970 C. civ. susţinându-se că pârâtul I.C.C. s-a obligat să cesioneze 51% din societate chiar dacă, la data încheierii convenţiei deţinea împreună cu celălalt asociat, B.L. doar 65% din părţile sociale.
O altă critică se referă la greşita reţinere a culpei reclamantului pentru nefinalizarea convenţiei, pe de o parte pentru, că nicio probă nu ar dovedi această culpă, iar pe de altă parte pentru că dispoziţiile art. 1066 şi art. 1069 C. civ. stabilesc că nu este necesară dovedirea culpei, în cazul clauzei penale, aceasta intervenind automat prin simplul fapt al nerealizării evenimentului.
Recurentul reclamant consideră greşită şi exonerarea de orice răspundere a SC B.C.A. SRL susţinând că aceasta trebuia obligată în solidar cu pârâtul I.C.C. conform art. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată care, interpretat per a contrario demonstrează că societatea comercială poate garanta şi obligaţiile personale ale altor persoane fizice sau juridice.
Se solicită aplicarea art. 1652, art. 1655 şi art. 1666 C. civ. şi obligarea în solidar a societăţii.
Pârâtul I.C.C. a formulat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că, în mod greşit i-a fost anulat ca netimbrat apelul întrucât a timbrat şi depus chitanţa astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului.
În subsidiar, recurentul - pârât susţine că, în mod greşit a fost obligat reclamantul doar la 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru susţinere întrucât a depus şi dovezi privind plata onorariului de avocat pentru redactarea motivelor de apel şi a întâmpinării iar instanţa trebuia să aplice corespunzător dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul reclamantului susţinerile acestuia referitoare la nepronunţarea asupra apărărilor sau probelor (interogatoriu) nu este fondată deoarece instanţa de apel a analizat probele în ansamblu, neconstatându-se o încălcare a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.
Instanţa a respectat dreptul la apărare admiţând probele apreciate ca utile cauzei.
În ce priveşte motivul legat de încălcarea convenţiei şi interpretarea acesteia, respectiv aplicarea art. 969 C. civ. şi art. 970, art. 977, art. 979, art. 981 şi art. 982 C. civ. se constată că instanţa de apel a interpretat corect convenţia părţilor, în aceasta menţionându-se expres că suma primită reprezintă contravaloarea cesionării a 51% din părţile sociale ale lui B.L. şi I.C.C. la societatea SC B.C.A. SRL.
Instanţa de apel a apreciat corect şi culpa reclamantului şi a aplicat corect dispoziţiile art. 1066 şi art. 1069 C. civ. stabilindu-se că, faţă de pretenţia reclamantului de a i se cesiona 51% din părţile sociale ale societăţii, pârâtul este în imposibilitatea executării unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o şi prin urmare nu poate interveni clauza penală.
Neobligarea în solidar a SC B.C.A. SRL reprezintă o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990.
Nu era necesară o interpretare per a contrario a acestui text pentru că societatea nu s-a obligat în niciun fel alături de asociaţi astfel încât nu exista niciun temei pentru obligarea sa în solidar la plata niciunei sume.
Pentru acest considerent nu se aplicau nici dispoziţiile art. 1652, art. 1655 şi art. 1666 C. civ.
În ceea ce priveşte recursul pârâtului I.C.C. acesta este nefondat întrucât nu a depus dovezile de care face vorbire, apelul său fiind netimbrat după cum reiese şi din declaraţia avocatului său consemnată în practicaua deciziei nr. 47 din 30 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Referitor la criticile privind aplicarea art. 274 C. proc. civ. se constată că acestea au fost aplicate corect – întinderea, respectiv cuantumul cheltuielilor de judecată nereprezentând o critică de nelegalitate a deciziei iar apelul a fost anulat ca netimbrat.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs urmează a fi respinse ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.D.O., împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 47 din 30 martie 2007, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâtul I.C.C., împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2872/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2874/2008. Comercial → |
|---|
