ICCJ. Decizia nr. 2905/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2905/2008
Dosar nr. 17631/3/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 mai 2006 reclamanta SN A.M. SA a chemat în judecată pârâta SC R.D. SA Oradea solicitând instanţei ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 2.666.540.1000 lei cu titlu de diferenţă preţ facturat şi neachitat, 2.666.540.100 lei penalităţi de întârziere.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că antecesoarea sa a încheiat cu pârâta contractul din 1996 având ca obiect vânzarea substanţelor minerale, respectiv apă minerală la sursă extrasă din zăcământul hidromineral S.V., sursa I.M., pe o durată de 10 ani. Din valoarea totală de 3.720.725.400 lei pârâta a achitat doar 1.054.185.300 lei rămânând de achitat valoarea precizată în petitul acţiunii.
Scadenţa facturilor, conform art. 10 din contract era la data de 20 a fiecărei luni pentru cantităţile livrate în perioada 1 - 30 a lunii precedente.
S-a mai arătat că preţul, conform art. 8 din contract a fost iniţial de 10,10 lei/litru plus T.V.A., pentru ca ulterior conform actului adiţional a fost stabilit la 17 lei/litru plus T.V.A.
Prin intrarea în vigoare a OUG nr. 178/2001 pentru completarea anexei la OUG nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc de O.C., regimul apei minerale la sursă – proprietatea publică a statului – s-a schimbat preţul acestui produs stabilindu-se numai cu avizul fostului O.C., actualmente M.F.P.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 36/2001, astfel cum a fost completată prin OUG nr. 178/2001, fostul O.C. a emis avizul din 25 februarie 2002, prin care începând cu data de 1 martie 2002, preţul produsului „apă minerală naturală la sursă" a fost stabilit la 60 lei/litru plus T.V.A.
În raport cu caracterul imperativ al dispoziţiilor citate, în mod corespunzător, cantitatea de apă minerală naturală livrată pârâtei, începând cu data de 1 martie 2002, a fost facturată de către reclamantă cu preţul de 60 lei/litru.
Pârâta însă, din valoarea fiecărei facturi emise, cu o excepţie, a efectuat plată parţială în sensul că a achitat cantitatea de apă livrată la preţ inferior respectiv de 17 lei/litru invocând că reclamanta ar fi majorat preţul în mod unilateral şi nelegal.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat cererea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.482.043.664 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate în temeiul art. 25 din contractul de vânzare - cumpărare din 1996.
Prin sentinţa nr. 7058 din 23 mai 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.666.540.100 lei reprezentând diferenţă de preţ, 3.645.133.645 lei penalităţi de întârziere cu cheltuieli de judecată în sumă de 129.972.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a înlăturat susţinerea pârâtei potrivit căreia preţul putea fi modificat doar prin acordul ambelor părţi, întrucât art. 5 C. civ. limitează principiul libertăţii contractuale pentru anumite bunuri sau servicii din motive de ordine publică sau economico-sociale şi pentru protejarea interesului public.
O astfel de limitare a manifestării de voinţă a părţilor este prevăzută de dispoziţiile OUG nr. 36/2001 modificată prin OUG nr. 178/2001 în temeiul cărora la data de 25 februarie 2002 O.C. a emis avizul prin care a stabilit că începând cu data de 1 martie 2002, preţul apei minerale la sursă este de 60 lei/litru plus T.V.A.
Legalitatea avizului a fost verificată de instanţa de judecată, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş care prin sentinţa nr. 48 din 17 februarie 2004, rămasă irevocabilă a respins cererile SC R.D. SA şi SC E.D. SA privind anularea sa.
De asemenea a fost înlăturată apărarea pârâtei conform căreia penalităţile nu pot depăşi debitul principal a fost considerată ca nefondată, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002 şi nu poate fi supus acesteia decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta prin care arată că instanţa a ignorat principiul neretroactivităţii legii, contractul fiind încheiat anterior actelor normative invocate de reclamantă, norme ce nu existau la data încheierii contractului.
De asemenea se critică stabilirea cuantumului penalităţilor datorate pentru neplata diferenţei de preţ, Legea nr. 469/2002 având caracterul unei norme de ordine publică, similar celei cu privire la stabilirea preţului şi instanţa ar fi trebuit să aplice acelaşi regim juridic.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 589 din 28 noiembrie 2007 a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că, contractul comercial de vânzare - cumpărare din 28 noiembrie 1996, invocat de părţi este unul cu executare succesivă şi priveşte apa minerală naturală negazoasă (plată) extrasă din sursa F.R., judeţul Bihor.
Conform art. 1 din OUG nr. 36/2001, produsele şi serviciile care se prestează în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special ale căror preţuri şi tarife se stabilesc şi se ajustează cu avizul O.C. sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din această ordonanţă de urgenţă. Prin OUG nr. 178/2001 anexa a fost completată, fiind prevăzută şi apa minerală naturală la sursă.
Prin avizul din 25 februarie 2002, fostul O.C. a stabilit că începând cu 1 martie 2002, preţul produsului „apă minerală naturală la sursă" este de 10 lei/litru.
Prin aplicarea acestor dispoziţii nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii din moment ce au fost supuse noului preţ numai livrările de apă minerală ulterioare datei de 1 martie 2002, în speţă aprilie – noiembrie 2003, realizate sub imperiul legii noi.
Pentru aplicarea noilor prevederi legale şi contractelor aflate în derulare, nu era nevoie ca actul normativ să cuprindă o dispoziţie specială, fiind aplicabile regulile şi principiile generale ale dreptului civil.
Majorarea preţului s-a hotărât cu avizul O.C. şi având în vedere regimul special al produsului vândut, dacă pârâta nu era de acord cu noul preţ avea posibilitatea denunţării contractului.
Cu petiţia înregistrată la data de 31 ianuarie 2008 pârâta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că contractul dintre părţi a fost încheiat anterior actelor normative care au fost invocate de către reclamantă, astfel că dat fiind principiul neretroactivităţii aceste norme nu puteau fi încălcate de părţi pentru că ele nu existau la data încheierii contractului.
Normele legale invocate de reclamantă nu au nicio referinţă la situaţia contractelor cu derulare în timp prin prestaţii succesive.
De asemenea se invocă greşita aplicare a legii cu privire la instituţia juridică a penalităţilor, arătând că instanţa de apel nu a arătat care este textul legal care permite calcularea unor penalităţi distincte pentru sume care fac parte din acelaşi debit.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 36/2001 completată prin OUG nr. 178/2001 fostul O.C., a emis avizul din 25 februarie 2002 prin care, începând cu data de 1 martie 2002, preţul produsului „apă minerală naturală la sursă" a fost stabilit la 60 lei/litru.
Prin această dispoziţie legală, legiuitorul a adus, în ceea ce priveşte posibilitatea părţilor de stabilire a preţului, o limitare a principiului libertăţii contractuale în raporturile comerciale având ca obiect bunurile sau serviciile expres prevăzute în anexa OUG nr. 36/2001, limitare care, dată fiind importanţa deosebită a acestor bunuri pentru economia naţională, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 5 C. civ.
Principiul libertăţii contractuale consacrat prin art. 5 C. civ. cunoaşte în cazul dedus judecăţii limitări exprese de legiuitor pentru anumite bunuri sau servicii din motive de ordine publică sau economico-sociale şi pentru protejarea interesului naţional.
Prin adoptarea OUG nr. 36/2001 şi OUG nr. 178/2001 legiuitorul impune produsului comercializat în baza contractului încheiat regim obligatoriu în privinţa preţului şi prin adoptarea avizului din 2002 s-a stabilit preţul legal al produsului în raport de care părţile au o obligaţie de conformare indiferent de negocierea unor clauze contractuale cu caracter privat.
În aceste condiţii urmează a fi înlăturată critica care vizează greşita stabilire a debitului principal deoarece reclamanta furnizoare a acţionat în baza dispoziţiilor legale obligatorii care impun modificarea contractului.
Cu privire la cea de-a doua critică, care vizează greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 se reţine în considerarea principiului neretroactivităţii legii, că contractul fiind încheiat între părţi în anul 1996 anterior intrării în vigoare acesteia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile potrivit cărora cuantumul penalităţilor se limitează la debitul principal.
De altfel prin compararea valorii debitului principal cu valoarea penalităţilor de întârziere solicitate prin cererea precizatoare rezultă că penalităţile de întârziere nu depăşesc debitul principal.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.D. SA Oradea împotriva deciziei nr. 589 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SN A.M. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2903/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2916/2008. Comercial → |
|---|
