ICCJ. Decizia nr. 2916/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2916/2008
Dosar nr. 14479/3/2007
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 11583 din 17 octombrie 2005 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.G. domiciliat în Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC L.B. SA cu sediul social în Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că între pârâta SC L.B. SA, sucursala Băneasa, în calitatea de împrumutător pe de o parte şi SC S.C. SRL pe de altă parte, în calitatea de împrumutat s-a încheiat contractul de credit din 15 septembrie 2004 prin care pârâta a acordat împrumutatului suma de 9.500.000.000 rol.
Această obligaţie de restituire a creditului a fost garantată prin constituirea unui drept de ipotecă asupra imobilului situat în Bucureşti, prin contract de garanţie reală imobiliară autentificat din 15 septembrie 2004 încheiat între pârâtă, în calitate de creditor şi reclamantul B.G., în calitate de garant şi proprietar al bunului ipotecat.
Conform clauzei 3.1 din contractul de garanţie „în cazul în care debitorul nu îşi va executa obligaţia de a restitui integral şi la termen creditul şi/sau dobânzile aferente, banca va putea proceda la executarea ipotecii în scopul îndestulării creanţei sale".
Reclamantul a apreciat ca fiind abuzive clauzele referitoare la declararea scadenţei anticipate a creditului şi cele referitoare la dreptul băncii de a calcula dobândă majorată, considerând aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000.
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor băncii cedente, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţii. În raport de această prevedere, judecătorul fondului a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantului, cu următoarele considerente: nu este abuzivă clauza 8.2 din contract ce se referă la perceperea unei dobânzi majorate cu 125% din dobânda curentă pe an, clauza vizând majorarea dobânzii anuale datorate cu 125% din dobânda curentă, respectiv cu 6,75% mai mare decât cea stabilită contractual, iar nu aşa cum susţine reclamantul că dobânda anuală se majorează cu 125%.
Nu sunt abuzive nici clauzele 6.2 şi 8.3 nu pot fi considerate ca abuzive, nefiind reţinută susţinerea reclamantului în sensul că banca îşi rezervă dreptul de a modifica procentul de dobândă, fără ca debitorii să poată invoca neluarea la cunoştinţă a noului procent şi a noului plan de rambursare. Din analiza celor două clauze rezultă că Decizia de modificare a dobânzii este comunicată împrumutatului, noul plan putând fi solicitat de această ultimă persoană o dată cu luarea la cunoştinţă a modificării aduse dobânzii.
Nici clauza 15 şi cea menţionată sub nr. 1.4 nu sunt abuzive, ele vizând dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului doar în prezenţa unor fapte culpabile ale împrumutatului cu consecinţe asupra posibilităţii băncii de a recupera creditul ori de a executa garanţiile. De asemenea, nu se poate aprecia ca fiind abuzive aceste clauze, chiar în situaţia inexistenţei unei clauze privind dreptul debitorilor de a achita anticipat creditele unei clauze privind dreptul debitorilor de a achita anticipat creditele, nefiind îndeplinită cerinţa legală de a exista un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. A fost înlăturată apărarea reclamantului cu privire la încălcarea dispoziţiilor OG nr. 9/2000, stabilirea unei dobânzi penalizatoare plătibile doar în cazul depăşirii termenului scadent nu echivalează cu o capitalizare a dobânzii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 77 din 13 februarie 2008 a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul B.G. împotriva sentinţei nr. 11583 din 17 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin preluarea, în esenţă, a argumentelor expuse de prima instanţă.
Împotriva deciziei nr. 77 din 13 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamantul B.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.
Intimata - pârâtă SC L.B. SA Bucureşti a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului pentru următoarele considerente.
Cu certitudine că reclamantul B.G., prin cererea de chemare în judecată, precizată la termenul din 5 septembrie 2007, a cerut anularea clauzelor contractuale, pe care le-a considerat abuzive, respectiv art. 8.2 astfel cum a fost modificată prin actul adiţional din 16 decembrie 2005, art. 8.3 coroborată cu art. 6.2, art. 15 şi art. 16.4, întrucât contractul nu prevede şi pentru împrumutat şi garanţi dreptul de a achita anticipat suma datorată.
Este adevărat că domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii reglementează în art. 4 alin. (1) că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Din verificarea întregii documentaţii, apare fără echivoc, că toate clauzele contractului de credit din 15 septembrie 2004 modificat prin actele adiţionale din 10 decembrie 2004 şi 16 decembrie 2005 nu sunt circumscrise caracterului abuziv la care face referire conţinutul Legii nr. 193/2000. Aşa cum a motivat instanţa de apel, amplu documentat şi bine argumentat, prin libera lor manifestare de voinţă, părţile au acceptat clauze contractuale, care impun drepturi şi obligaţii reciproce, specifice creditării, cu garanţii care au ca finalitate executarea cu bună credinţă a obligaţiei de restituire a sumei de bani împrumutată.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantului B.G. împotriva deciziei nr. 77 din 13 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 77 din 13 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2905/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2918/2008. Comercial → |
|---|
