ICCJ. Decizia nr. 3154/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3154/2008

Dosar nr. 1898/104/2007

Şedinţa publică de la 30 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S.M.R. SA Balş prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei SC M. SA Drobeta Turnu Severin la plata sumei de 548.965,86 lei reprezentând penalităţi de întârziere, actualizate la plata plăţii efective precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 553 din 7 noiembrie 2007 Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei SC S.M.R. SA Balş, a obligat pârâta la plata sumei de 580.696,09 lei reprezentând penalităţi, actualizată la data plăţii şi a obligat-o către reclamantă la 10.176,18 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 39 din 18 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin menţionând că motivele de recurs le va depune până la primul termen de judecată.

Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată a luat în examinare excepţia netimbrării recursului şi a reţinut:

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, diferenţiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

Taxele judiciare astfel determinate, potrivit art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, se plătesc anticipat, iar dovezile de plată conform art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. se ataşează la cererea de recurs.

Înalta Curte constatând că taxele nu au fost achitate anticipat s-a pus în vedere recurentei în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să plătească taxele de timbru datorate până la termenul de judecată din 30 octombrie 2008 fiind citată cu această menţiune (filele 7 şi 9 dosar recurs).

Având în vedere că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare şi nu a depus la dosar dovezile de plată în cuantumul datorat Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997 respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 aprobată prin Legea nr. 106/1995 care sancţionează „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit” cu anularea cererii, recursul va fi nulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin, împotriva Deciziei nr. 39 din 18 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3154/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs