ICCJ. Decizia nr. 322/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 322/2008
Dosar nr. 1087/64/2006
Şedinţa publică din 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta SC V. SA Constanţa să se constate încetarea asocierii realizate în baza contractului de asociere nr. 1/1993 şi a actelor adiţionale, partajarea bunurilor imobile realizate în baza contractului şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea nr. 8245 din 13 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, în dosarul nr. 1265/COM/2003, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă şi s-a respins cererea privind constatarea încetării asocierii în baza contractului nr. 1/1993 şi a actelor adiţionale pentru autoritate de lucru judecat faţă de cererea din dosarul nr. 2434/COM/1998 al Tribunalului Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că între cele două cereri, cea care face obiectul prezentului dosar şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. 2434/COM/1998, există tripla identitate părţi, obiect şi cauză, fiind îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ.
Apelul formulat de reclamanta împotriva încheierii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 198 din 3 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială.
În considerentele deciziei, instanţa apelului a reţinut că sentinţa atacată a fost dată cu respectarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., instanţa de fond procedând la examinarea, cu prioritate, a excepţiei autorităţii lucrului judecat astfel cum a fost invocată de pârâtă.
Că, faţă de petitul acţiunii ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. 2434/COM/1998 şi de cel al acţiunii deduse judecăţii s-a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1201 C. civ., fiind indubitabil că sunt întrunite elementele triplei identităţi în sensul că a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi faţă de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate.
Reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa a formulat recurs împotriva deciziei, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 4988 din 24 noiembrie 2004a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a casat Decizia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, Tribunalul Constanţa, pentru a soluţiona apelul pe fond.
S-a reţinut prin considerente că, urmare a precizărilor succesive aduse cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 2434/1998 al Tribunalului Constanţa, în cele din urmă, reclamanta a solicitat obligaţia pârâtei la plata sumei de 1,5 milioane dolari S.U.A., sumă suportată în plus peste valoarea celor 51 de apartamente, iar în subsidiar să i se atribuie drept echivalent al acesteia, restul construcţiei.
Că prin acţiunea ce face obiectul acţiunii de faţă reclamanta a solicitat să se constate încetarea asocierii şi partajarea bunurilor realizate din asociere, ceea ce denotă diferenţa de obiect şi cauză, neputând funcţiona prezumţia autorităţii de lucru judecat.
S-a mai reţinut că cele două acţiuni abordează chestiuni diferite în privinţa unuia şi aceluiaşi act juridic, cu efecte juridice deosebite astfel încât, în mod nelegal s-a respins apelul, impunându-se soluţionarea acestuia pe fond.
Prin Decizia nr. 63 din 3 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, instanţa la care a fost dispusă strămutarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 289/200, s-a respins acţiunea reclamantei C.N.M. P. SA Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că în raport cu motivele de apel invocate, apelul este nefondat.
Că, părţile au încheiat un contract de asociere prin care au convenit realizarea în comun de blocuri şi alte spaţii în scopul vânzării şi închirierii către populaţie şi agenţii economici, asociere în cadrul căreia C.N.M. P. SA avea obligaţia de a finanţa lucrarea, iar SC V. SA de a urmări realizarea lucrărilor.
S-a mai reţinut că scopul pentru care a fost încheiat contractul nu poate fi considerat îndeplinit întrucât nu există un proces – verbal de recepţie a lucrărilor care să fie semnat de părţi, iar imobilele nu au fost vândute sau închiriate.
Cu privire la petitul privind partajarea bunurilor din asociere s-a constatat a fost respins ca inadmisibil prin încheierea din 10 iunie 2003, iar prin apelul formulat reclamanta nu a atacat această încheiere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele:
- Faţă de dispoziţiile instanţei de recurs, curtea de apel ar fi trebuit să judece cauza în raport de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi să trimită cauza spre rejudecare la prima instanţă dat fiind că a fost soluţionată pe cale de excepţie fără a se intra în cercetarea fondului.
- Recurenta consideră că natura cauzei este civilă şi nu comercială întrucât activităţile comune desfăşurate prin asociere sunt supuse regimului juridic de drept comun.
3. Instanţa apelului nu a analizat toate aspectele ce au fost invocate în susţinerea încetării asocierii şi care au fost expuse pe larg.
4. Prin respingerea efectuării unei expertize, recurenta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca legală.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., conform cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii.
Astfel, prin Decizia nr. 4988 din 24 noiembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei nr. 198 din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, casându-se Decizia şi trimiţându-se cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Prin această decizie, instanţa de apel a fost învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului promovat împotriva încheierii nr. 8345 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Constanţa şi nicidecum cu soluţionarea cauzei pe fond.
În cuprinsul considerentelor deciziei de casare nu s-a făcut vorbire nici un moment despre învestirea instanţei în evocarea fondului, ci doar de rejudecarea apelului în raport de prevederile art. 297 C. proc. civ.
Nerespectând Decizia de casare, hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate ceea ce atrage casarea acesteia şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea căii de atac a apelului.
Faţă de aceste considerente analizarea celorlalte motive de recurs este inutilă, astfel că Înalta Curte va admite, ca fondat, recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea căii de atac a apelului.
În rejudecare, instanţa de apel se va conforma întocmai prevederilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că va lua în considerare îndrumările hotărârii de casare pronunţate de Înalta Curte sub nr. 4988 din 24 noiembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 63/ Ap. din 3 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru soluţionarea căii de atac a apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 348/2008. Comercial → |
|---|
