ICCJ. Decizia nr. 315/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 315/2008
Dosar nr. 440/2/2007
Şedinţa publică din 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 11686 din 13 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R.A.D.E.F.R.F. şi s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F.R.F., aceasta fiind obligată să încheie contractul de vânzare cumpărare prin negociere directă a activului denumit „C.G.D.", situat în str. Doamnei, Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei de Ministerul Culturii şi cultelor ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
- Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederilor art. 27 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, solicitând obligarea pârâtei la vânzarea prin negociere directă a imobilului închiriat arătat anterior, societate înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 ce deţine în patrimoniu acest activ.
- În baza raporturilor contractuale întemeiate pe contractul nr. 132 din 31 octombrie 2005 şi a actului adiţional la acesta, pârâta a transmis reclamantei, prin adresa nr. 3 din 18 noiembrie 2004, oferta în ceea ce priveşte cumpărarea sau închirierea cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului deţinut de reclamantă cu titlu de chirie, adresă prin care se face trimitere la Ordinul nr. 2461 din 28 octombrie 2004 a Ministerului Culturii şi Cultelor.
- După primirea ofertei reclamanta a demarat procedura de cumpărare a activului şi a transmis acordul de achiziţionare a activului după care a urmat o corespondenţă pe această temă între cele două părţi din care, instanţa fondului a reţinut existenţa unei oferte şi acceptarea acesteia în vederea realizării acordului de voinţă necesar încheierii unui contract de vânzare-cumpărare prin negociere directă.
- Acordul de voinţă se situează în timp, anterior intrării în vigoare a OG nr. 39/2005, act normativ ce nu are aplicabilitate în cauză, care nu a restrâns procedurii noi vânzările reglementate prin dispoziţiile legilor speciale în vigoare la momentul naşterii raporturilor juridice dintre părţi (Legea nr. 346/2004 şi OUG nr. 88/1997).
- S-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 326/2004 şi OUG nr. 88/2007 în sensul că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii conform actelor depuse la dosar, că activul este disponibil şi utilizat de reclamantă; că reclamanta şi-a exprimat voinţa de a cumpăra acest activ la valoarea rezultată din raportul de evaluare efectuat la cererea pârâtei, vânzarea fiind, aprobată de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de Preşedintele Consiliului de Administraţie al R.A.D.E.F.
- Instanţa a reţinut atitudinea culpabilă în nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru încheierea contractului.
Apelurile formulate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi R.A.D.E.F.R.F. au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 13 din 15 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Faţă de criticile aduse de apelanţi, instanţa apelului a reţinut că, din anul 2001, R.A.D.E.F. a trecut sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor, nefiind necesară o aprobare a O.N.C. în sensul vânzării activului, iar R.A.D.E.F. şi-a dat acceptul la oferta reclamantei prin adresa nr. 528 din 4 ianuarie 2005, nefiind fondate.
Susţinerile ce vizează inexistenţa unui acord de voinţă în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului mai ales că însăşi pârâta a aprobat în consiliul de administraţie lista imobilelor propuse pentru vânzarea prin negociere directă au fost înlăturate.
Astfel, s-a mai reţinut solicitarea pârâtei pentru evaluarea activului, întocmirea listei activelor propuse spre vânzare semnată de preşedintele consiliului de administraţie al R.A.D.E.F. şi aprobată ulterior de Ministerul Culturii şi Cultelor.
S-a considerat nefondată şi critica referitoare la modul de soluţionare a execepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F.R.F. cât timp activul în litigiu face parte din patrimoniul acesteia care este o regie autonomă aşa cum rezultă din adresa nr. 939 din 24 ianuarie 2006 şi cât timp raportul obligaţional stabilit de reclamantă vizează şi contractul de închiriere încheiat cu aceasta.
În fine, s-a reţinut că nici un act normativ nu impune pârâtei obligaţia de a vinde exclusiv activul, în baza unei strategii ulterior emise întrucât prin OG nr. 39/2005 nu s-a restrâns posibilitatea de a vinde sub această procedură a situaţiilor născute sub imperiul Legii nr. 346/2004 şi OUG nr. 88/1997.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs R.A.D.E.F.R.F. şi Ministerul Culturii şi Cultelor, considerând-o nelegală.
Recurentul Ministerul Culturii şi Cultelor a invocat prin recursul său motivele reglementate de prevederile art. 304 pct. 4,7,8 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că instanţa apelului nu a descris obiectul cererii reclamantei şi, deşi se menţionează că cererea reclamantei a fost respinsă se motivează apoi soluţia de admitere a acestuia, astfel că Decizia cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
- Este inadmisibil ca o instanţă de apel să califice o simplă adresă ca fiind o ofertă a pârâtei R.A.D.E.F. făcută în scopul de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, neîndeplinind condiţiile necesare pentru un angajament juridic.
Susţine că din chiar cuprinsul adresei din data de 18 noiembrie 2004 rezultă clar că procedura de vânzare pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F.R.F. urma să fie declanşată ulterior şi oricum nici răspunsul reclamantei nu întruneşte condiţiile necesare calificării corespondenţei drept o veritabilă acceptare a ofertei.
De asemenea, recurenta mai arată că R.A.D.E.F. nu avea capacitate juridică de a înstrăina bunul şi cu atât mai mult de a formula oferte de înstrăinare.
- În mod greşit s-a reţinut că nu există pentru R.A.D.E.F. obligaţia de a vinde activul în baza unei strategii ulterior emise şi aprobate conform legii întrucât prin OG nr. 39/2005 modificată s-a prevăzut că vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacole cinematografice se poate face pe baza unor strategii specifice emise de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru fiecare societate şi aprobată prin hotărâre de guvern.
Prin recursul său, recurenta R.A.D.E.F.R.F. a invocat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a arătat următoarele:
- La momentul introducerii acţiunii, regiile autonome nu puteau vinde active sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru activele din patrimoniul lor, proprietate a statului, decât cu acordul, respectiv mandatul instituţiei publice sub autoritatea căreia funcţionează, în speţă Ministerul Culturii şi Cultelor astfel că, prin acţiune, reclamanta putea solicita cel mult constatarea dreptului de a negocia cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului.
- Potrivit art. 67 din OG nr. 39/2005, vânzarea satelor şi grădinilor de cinematograf şi a terenurilor aferente aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F.R.F. se putea face numai în baza unei strategii emise de Ministerul Culturii şi Cultelor şi aprobată prin hotărâre a guvernului, iar prin HG nr. 1874/2006 această strategie a fost aprobată, creându-se cadrul legislativ pentru realizarea acestor vânzări situaţie ce duce la concluzia că doar de la momentul apariţiei hotărârii se putea pune în discuţie o eventuală vânzare.
Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei atacate.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la recursul promovat de Ministerul Culturii şi Cultelor.
- Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiată întrucât nu vizează aspecte contradictorii între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate şi nici contradicţii între considerente care să fie de natură a atrage modificarea deciziei.
Astfel, menţiunea din partea de început a deciziei atacate prin care este redat conţinutul dispozitivului sentinţei instanţei de fond cuprinde o eroare materială în sensul că, deşi acţiunea reclamantei a fost admisă, în mod eronat s-a trecut ca fiind respinsă.
Fiind vorba de o eroare materială în sensul prevederilor art. 281 C. proc. civ., părţile au la îndemână îndreptarea acesteia prin mijloacele procedurale prevăzute de acelaşi text.
- În ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii se constată că, de asemenea, este nefondată.
Recurenta nu arată în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, invocând doar că o adresă depusă în sens aprobator (adresă emisă la 18 noiembrie 2004 de R.A.D.E.F.) nu poate fi interpretată şi calificată ca fiind o ofertă de vânzare a unui imobil şi care să producă efecte juridice, fiind doar o adresă de informare cu privire la metodologia de vânzare prin negociere directă.
În mod corect, faţă de conţinutul actului respectiv prin care se face vorbire de Ordinul nr. 2461/2004 al Ministerului Culturii şi Cultelor care a aprobat Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractului de leasing pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F., instanţele au reţinut oferta pârâtei de vânzare, în condiţiile în care, prin aceasta, solicita reclamantei să-şi manifeste opţiunea de a cumpăra sau de a încheia un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă, a activului deţinut la acel moment cu chirie.
Nu se poate reţine inexistenţa unui acord de voinţă între părţi cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea din moment ce reclamanta a dat curs ofertei, acceptându-o prin adresa nr. 528 din 4 ianuarie 2005, iar pârâta a efectuat demersuri în sensul aprobării în Consiliul de administraţie a listei activelor propuse pentru vânzarea prin negociere directă şi în vederea evaluării activului.
- Cu privire la celelalte critici ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va grupa urmând să răspundă prin considerente comune.
Astfel, potrivit art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004 întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu condiţia ca activele să fie utilizate de acestea în baza unui contract de închiriere încheiat cu regia autonomă, urmând ca acestea să fie vândute la solicitarea locatarului la preţul negociat stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către locatar.
În cauză, reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii; pârâta este o regie autonomă; activul în litigiu a fost deţinut cu chirie şi face parte din lista activelor disponibile întocmită de pârâtă şi aprobată de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de Preşedintele Consiliului de administraţie al R.A.D.E.F.; a fost întocmit un raport de evaluare prin care s-au evaluat investiţiile reclamantei şi s-a stabilit valoarea activului, fiind îndeplinite condiţiile impuse de lege.
Nu poate fi primită nici critica ce vizează nerespectarea prevederilor OG nr. 39/2005 cât timp procedura de vânzare şi respectiv cumpărare a activului s-a declanşat în baza Legii nr. 364/2004, a OUG nr. 88/1997 şi a Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004, acordul de voinţă fiind dat anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat care nu retroactivează şi prin care nu s-a restrâns posibilitatea de a vinde conform noii proceduri pentru situaţiile şi raporturile juridice născute sub imperiul Legii nr. 364/2004 şi OUG nr. 88/1997.
2. Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenta R.A.D.E.F.R.F. subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, fiind fundamentate pe aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 67 din OG nr. 39/2005 care, aşa cum s-a arătat anterior nu s-a aplicat în cauză dată fiind naşterea raporturilor juridice dintre părţi, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
De altfel, Înalta Curte a răspuns acestui motiv atunci când a analizat recursul formulat de Ministerul Culturii şi Cultelor, considerând că nu mai este necesară reluarea argumentelor expuse deja.
Pentru considerentele arătate, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta R.A.D.E.F.R.F. BUCUREŞTI şi de intervenientul MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 136 din 15 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 318/2008. Comercial → |
|---|
