ICCJ. Decizia nr. 370/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 370/2008
Dosar nr. 12934/2/2005
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7859 din 27 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 762/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea restrânsă formulată de reclamanta SC P.H. SA, împotriva pârâtelor A.L.B. din B-dul Constantin Brâncoveanu sector 4; SC A.A.C. SRL şi SC C.T.I. SRL, având ca obiect: evacuarea pârâtelor din spaţiul unităţii nr. 402 situată în B-dul Constantin Brâncoveanu, sector 4 şi obligarea pârâtelor să readucă acest spaţiu în situaţia anterioară degradărilor şi modificărilor, iar în situaţia că nu o vor face să fie autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtelor.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, reclamanta nu a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra spaţiului din care se solicită evacuarea.
Prin Decizia nr. 906 din 25 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins apelul reclamantei, prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 7145/2001, s-a admis recursul reclamantei şi s-a casat Decizia pronunţată în apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă, rejudecare care trebuia să aibă în vedere administrarea de probe noi, constând în cercetarea locală şi o nouă expertiză tehnică pentru a se stabili dacă spaţiul în litigiu face parte din Unitatea nr. 402 aparţinând reclamantei sau a fost edificat în alveola aparţinând prin construcţie blocului X din B-dul Constantin Brâncoveanu.
În urma rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, că apelanta reclamantă nu are un titlu locativ asupra încăperii nr. 4, care ar rezulta din dreptul său exclusiv de proprietate asupra acestei încăperi, edificată ca o anexă la spaţiul comercial compus din 3 camere, proiectat şi realizat în blocul X. Din schiţa anexă la procesul – verbal de cercetare la faţa locului, rezultă cu certitudine că încăperea nr. 4 a fost edificată pe o alveolă (teren) prin care se intra în spaţiul comercial aparţinând apelantei, printr-o uşă metalică, care există şi astăzi.
Terenul pe care s-a edificat această încăpere anexă, în forma iniţială de către autoarea apelantei, este teren aferent blocului, la parterul căruia se află şi spaţiul comercial al apelantei, toţi proprietarii apartamentelor din acest bloc şi apelanta pârâtă având un drept de proprietate indiviz asupra fondului (alveolei), în subteranul acestei alveole aflându-se o parte din utilităţile blocului.
Aceste realităţi privind terenul pe care este situată încăperea nr. 4 evidenţiază că sunt incidente dispoziţiile articolului 488 şi următoarele C. civ. şi, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată în favoarea apelantei, pe temeiul articolului 494 C. civ., aceasta nu poate pretinde că are un drept exclusiv asupra terenului şi respectiv a încăperii nr. 4, care să-i permită, în mod legal să solicite evacuarea deţinătorului actual, fiind nevoie de consimţământul tuturor coproprietarilor blocului X (regula unanimităţii);
În consecinţă, apelanta reclamantă nu a dovedit că are un titlu locativ exclusiv asupra încăperii nr. 4, ceea ce impune păstrarea soluţiei pronunţată de către instanţa de fond şi respingerea apelului.
În ceea ce priveşte aspectul obligării intimatelor pârâte să readucă încăperea nr. 4 în situaţia anterioară anului 1996, aceasta este o cerere accesorie evacuării şi urmează soarta acesteia, respectiv menţinerea soluţiei instanţei de fond prin care a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii când a reţinut că reclamanta nu are dreptul de a solicita evacuarea deşi a dovedit că este proprietara spaţiului ce constituie aport în natură la constituirea capitalului său social, deoarece nu terenul a făcut obiectul cererii de evacuare ci construcţia aflată pe acesta, iar din probele administrate şi neluate în considerare rezultă, cu evidenţă, că în 1996 a predat spre folosinţă numitei SC A.A.C. SRL un magazin format din 4 încăperi dar a primit, înapoi doar 3 încăperi, mai puţin cea care face obiectul cererii de evacuare, încât lăsarea la dispoziţia pârâtelor care l-au ocupat ulterior, a acestui spaţiu ar fi o îmbogăţire fără justă cauză.
Pârâtele au formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia.
Recursul se încadrează în funcţie de criticile aduse în dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi nu în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta din urmă vizând ipoteza denaturării actului juridic dedus judecăţii ceea ce nu se susţine în fapt în cauză, ci doar nelegalitatea hotărârii din perspectiva obiectului dedus judecăţii şi a exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiei raportat la probele administrate.
Analizând recursul prin prisma acestui motiv în limitele arătate mai sus se găseşte nefondat.
Aşa cum s-a reţinut, obiectul judecăţii vizează cererea de evacuare a pârâtelor din spaţiul situat în B-dul C. Brâncoveanu, ocupat abuziv, în prezent, de către pârâte, în opinia reclamantei şi în aceste limite s-au pronunţat şi instanţele de judecată.
Pe de o parte, reclamanta invocă un drept de proprietate derivat din art. 20 din Legea nr. 15/1990, susţinându-se că imobilul face parte din capitalul său social, iar pârâtele, pe de altă parte, invocă proprietatea spaţiului fiind construit pe terenul proprietatea comună a tuturor locatarilor din blocul la parterul căruia se află situat acesta, astfel că, evacuarea din spaţiul pentru care pârâţii invocă un titlu nu poate fi admisă şi, deci, legal a fost menţinută hotărârea instanţei de fond.
Contestarea titlului, nu poate face obiectul analizei în cadrul unei acţiuni în evacuare, ci în revendicare ceea ce excede analizei acestei instanţe în raport de limitele investirii instanţei de fond, ca şi analizarea probelor din această perspectivă, încât, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) recursul este nefondat şi va fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.H. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 503 din 27 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei – pârâte A.P. X Bucureşti suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 373/2008. Comercial → |
|---|
